8 lucruri surprinzătoare pe care nu le știai despre deodorantul tău

8 lucruri surprinzătoare pe care nu le știai despre deodorantul tău

Paula Rotaru

Le folosim zilnic pentru a ține la distanță mirosul neplăcut al transpirației, dar știm prea puține lucruri despre ele. Vorbim despre deodorant, dar și despre antiperspirant, produse de îngrijire indispensabile pentru igiena personală.

Dar, oare, cum funcționează acestea asupra glandelor sudoripare și cum trebuie folosite pentru eficiență maximă? La aceste întrebări, dar nu numai, îți oferim răspunsurile în cele ce urmează.

Curiozități despre deodorant și antiperspirant

Chiar dacă le folosești în fiecare zi, cu siguranță nu știai aceste lucruri interesante despre deodorant și antiperspirant!

Primul deodorant a apărut în 1888

Potrivit New York Times, egiptenii antici sunt cei care au inventat „arta îmbăierii parfumate”. Se pare că vechii egipteni prețuiau plantele și realizau din ele amestecuri parfumate, pe care le aplicau la subraț. De exemplu, pentru a împiedica apariția mirosului urât al transpirației, ei se dădeau cu scorțișoară la subraț.

Primul deodorant a luat naștere în 1888 și s-a numit Mum, iar primul antiperspirant a fost lansat pe piață 15 ani mai târziu, în 1903, purtând denumirea de Everdry, scrie The Times. Totuși produsul avea în compoziție substanțe atât de puternice, încât după câteva ore de utilizare apăreau găuri în îmbrăcăminte!

Foto: Pinterest @Etsy.com

În consecință, Administrația pentru Medicamente și Alimente din America (FDA – Food and Drug Administration) a intervenit și a catalogat antiperspirantele drept... medicamente.

Antiperspirantele nu blochează de tot transpirația

FDA a impus restricții clare în privința etichetei produselor care conțin săruri de aluminiu, adică acele substanțe care blochează parțial activitatea glandelor sudoripare ecrine. Potrivit Wall Street Journal, FDA impune ca un antiperspirant cu „protecție pe durata întregii zile” să ajusteze procentul de săruri de aluminiu astfel încât transpirația să fie redusă cu doar 20%, în timp ce antiperspirantele „extraputernice” trebuie să reducă transpirația cu maximum 30%.

Antiperspirantele previn și elimină bacteriile

În sine, transpirația nu are un miros neplăcut, ba chiar este inodoră. Însă capătă un miros urât atunci când își fac apariția bacteriile, ca urmare a umezelii crescute. Deodorantele conțin substanțe care au proprietăți antibacteriene, astfel că previn mirosul neplăcut, în vreme de antiperspirantele țin sub control transpirația.

Deodorantul trebuie schimbat o dată la cel puțin 6 luni, pentru că devenim „imuni”

Potrivit medicului Han Lee, dermatolog la Universitatea Southern California, „corpul nostru se adaptează, în timp, la acțiunea deodorantelor și găsește metode prin care să repornească activitarea glandelor sudoripare”. Cu alte cuvinte, devenim imuni la deodorantul folosit pe termen lung, așa că este indicat să îl schimbăm cu altul o dată la 6 luni.

Nu toți avem nevoie de deodorant

Da, ai citit corect! Fiecare individ este unic, dar, cumva, reclamele au reușit să ne convingă că toți mirosim urât dacă nu folosim deodorante. De fapt, există persoane care sunt mai predispuse mirosului urât al transpirației, din cauza unei gene numite ABCC11, care favorizează înmulțirea bacteriilor. Potrivit LiveScience, aceste persoane au o trăsătură în comun, și anume... ceara din urechi cu textură lipicioasă și de culoare închisă. Prin comparație, cei care elimină ceară albicioasă, uscată, nu trebuie să-și facă probleme în privința mirosului neplăcut al transpirației, pentru că gena cu pricina lipsește în cazul acestora.

Femeile și bărbații nu trebuie să folosească deodorante diferite

Pare paradoxal, însă femeile, deși au mai multe glande sudoripare pe suprafața corpului, transpiră mai puțin cantitativ decât bărbații. Însă asta nu înseamnă că deodorantele pentru bărbați sunt mai puternice sau că au în compoziție substanțe mai eficiente. De fapt, totul este o strategie de marketing bine ticluită. Potrivit Discovery Health, majoritatea deodorantelor conțin aceleași substanțe active, în același dozaj, atât cele pentru femei, cât și cele pentru bărbați.

Singura diferență dintre ele este mirosul, floral în cazul femeilor și lemnos în cazul bărbaților. Desigur, mai e și diferența de ambalaj, dar esența e că poți folosi fără probleme deodorantul iubitului, își va face treaba la fel de bine ca deodorantul tău „feminin”.

De ce apar petele galbene de transpirație?

Din păcate, această întrebare rămâne fără un răspuns concret. Există, totuși, o teorie, conform căreia petele galbene apărute pe hainele albe, la subraț, ar fi cauzate de o reacție între sărurile de aluminiu din antiperspirante și transpirație, piele sau chiar detergentul de rufe.

O altă variantă ar fi că înlocuitorii aluminiului, precum particulele de argint și clor, folosiți din ce în ce mai des în antiperspirante, ar reacționa cumva cu pielea, dând naștere inesteticelor pete galbene de transpirație. Prin urmare, dacă nu vrei să te trezești cu pete galbene pe tricourile albe, mai bine alegi antiperspirantele fără aluminiu.

 

Pentru protecție superioară și de lungă durată împotriva transpirației și mirosului neplăcut, îți recomandăm antiperspirantul Perspirex Comfort Roll-on, de la Vavian Pharma. Nu conține coloranți, conservanți artificiali, parabeni sau parfum. Pentru eficiență maximă, este esențial ca Perspirex Comfort să se aplice în mod corect: seara, înainte de culcare, pe pielea complet uscată, neiritată. Clătește dimineața, dar nu reaplica produsul. Preț: 58,31 de lei

 

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.