Acneea chistică: cauze, simptome și tratament

Acneea chistică: cauze, simptome și tratament

Redactor Andreea Baluteanu

Suntem conștiente de faptul că acneea chistică nu este o afecțiune care să ne pună viața în pericol, dar acest fapt nu ar trebui să diminueze seriozitatea sa. De fapt, acneea chistică, respectiv cea mai gravă și severă formă de acnee, ne poate afecta pe plan psihologic mult mai acut decât pe plan fizic. Mai ales la tinerețe, dar și atunci când apare la maturitate, abundența pustulelor inflamate poate cauza neîncredere, timiditate, anxietate sau izolare socială și chiar depresie.

Află din rândurile de mai jos tot ce trebuie să știi despre acneea chistică, ce anume o cauzează, cum o poți preveni și care sunt tratamentele prescrise de doctori! Înarmează-te cu informațiile necesare pentru a putea lupta așa cum trebuie împotriva acestui fenomen.

Acneea chistică: care sunt cauzele acestei afecțiuni

Acneea chistică este cea mai severă formă de acnee și apare atunci când porii sunt blocați de sebum și dau naștere unei infecții sau inflamații a pielii. Afecțiunea dermatologică este diferită de cele câteva coșuri care îți apar în preajma menstruației și se dovedește în majoritatea cazurilor imposibil de vindecat pe cont propriu.

obraji cu acnee

În ceea ce privește cauzele acneei chistice, fenomenul este mult discutat. Chiar mai mult decât de obicei, acneea chistică este obiectul a numeroase speculații și preconcepții. Circulă astfel numeroase mituri referitoare la apariția sa. Le demontăm pe cele mai frecvente.

Acneea chistică NU este produsă de:

  • zahăr, nici de nuci sau de alte alimente care pot provoca alergii;
  • igienă deficitară sau lipsa demachierii;
  • masturbare sau sex.

Dacă primii doi factori pot într-adevăr afecta aspectul pielii tale și pot conduce în anumite circumstanțe la apariția coșurilor, în niciun caz nu este vorba despre acnee chistică.

Iată care sunt în realitate cauzele acestei afecțiuni dermatologice:

  • schimbările hormonale care au loc la pubertate, dar și în preajma ciclului menstrual, în sarcină, dacă iei anticoncepționale, dacă ți se administrează terapie pe bază de hormoni sau dacă ești supusă stresului constant;
  • cosmetice extrem de uleioase, precum demachiantele sau loțiunile, care pot provoca înfundarea porilor:
  • niveluri ridicate de umiditate sau transpirația;
  • moștenirea genetică;
  • unele medicamente sau substanțe chimice.

Simptomele acneei chistice

Acneea este, cu siguranță, o afecțiune ale cărei simptome fizice sunt ușor de observat. În cazul celei chistice, semnele vor fi chiar mai evidente. Pe lângă coșurile deja familiare, acneea chistică poate provoca și apariția chisturilor, a nodulilor de acnee sau a pustulelor inflamate.

Un alt semn extrem de neplăcut al acneei chistice sunt cicatricele care rămân în urma sa, majoritatea foarte greu sau chiar imposibil de vindecat. De asemenea, depresiunile de la nivelul pielii sunt un alt simptom că ai suferit sau că suferi de acnee chistică.

Mai grave sunt însă simptomele pe care nu le vedem. Multe dintre aceste manifestări ale acneei pot provoca și durere, mai ales dacă insiști să spargi pustulele.

Dar cele mai dificile simptome sunt cele psihologice. Acneea chistică afectează încrederea în sine și, dat fiind faptul că este prezentă în general la tinerii sub 30 de ani, mult mai sensibili și mai ușor de influențat, efectele pe care le are pe plan psihologic pot fi uneori cel mai dificil de suportat sau de depășit.

Tratamentul acneei chistice

Dacă suspectezi că suferi de acnee chistică, sfatul nostru este să consulți un medic dermatolog. Acesta îți va recomanda cel mai potrivit tratament pentru tine și pielea ta.

Cel mai vehiculat medicament pentru controlul acneei chistice este isotretinoina. O formă orală de retinoid, derivată din vitamina A, isotretinoina distruge bacteriile care cauzează acneea chistică, eliberează porii, diminuează producția de sebum și combate inflamația. Cu toate acestea, există și efecte adverse ale acestei substanțe, uscarea pielii fiind cel mai puțin grav dintre ele. Isotretinoina poate provoca și malformații fătului, așa că este interzisă în timpul sarcinii, dar și uscăciune vaginală sau oculară, dureri articulare, depresie, afecțiuni ale ficatului și creșterea nivelului de lipide.

Peroxidul de benzoil este un derivat al apei oxigenate cu o formulă structurală și este adesea recomandat dacă suferi de o formă severă de acnee. Concentrația va fi ajustată de la un caz la altul. Tratamentul este administrat de mai bine de 50 de ani și este considerat unul dintre cele mai eficiente pentru distrugerea bacteriilor care provoacă acneea, mai ales Propionibacterium acnes. Cel mai comun efect advers al peroxidului de benzoil este iritarea pielii, iar alergiile sunt extrem de rare.

Injecțiile cu cortizol sunt tot mai des vehiculate în ultima perioadă, fiind benefice pentru reducerea inflamației și pentru evitarea apariției de cicatrice. Aceste injecții sunt realizate numai în cabinetul unui medic dermatolog.

Tot la dermatolog ar trebui să aibă loc și extracția pustulelor. Sub nicio formă să nu încerci să spargi singură acasă chisturile, pentru că nu vei face decât să agravezi inflamația.

Alte tratamente recomandate pentru acneea chistică pot fi anticoncepționalele, care reduc și producția de sebum, dar și tratamentul cu spironolactonă, inițial recomandat pentru tratarea tensiunii arteriale, dar care s-a dovedit eficient și în modificările hormonale.

Tratamente pe care le poți realiza acasă pentru acneea chistică

Punem punctul pe „i”: în ciuda a ceea ce poți citi din diverse surse, acneea chistică nu poate fi tratată integral acasă. Există însă numeroase măsuri pe care le poți lua pentru a calma acest fenomen.

Spală-te pe față, dar nu prea des. De două ori pe zi e suficient: folosește un produs de curățare blând și apă călduță.

Nu exfolia agresiv tenul. E o capcană în care cad multe victime ale acneei chistice. Dacă tratezi tenul cu duritate, aceasta va răspunde apărându-se și intensificând în schimb producția de sebum.

Nu îți scoate singură coșurile. Vei inflama pielea și poți cauza răspândirea bacteriilor.

Evită machiajul mult prea consistent. Acesta va bloca porii și poate determina înfundarea lor.

Cum previi acneea chistică

Una dintre cele mai „adevărate” vorbe din bătrâni este „mai bine să previi, decât să tratezi”. Iată care sunt cele mai adecvate metode de prevenție a acneei chistice!

Curăță pielea de două ori pe zi și de fiecare dată când faci sport. Respectă indicațiile pe care ți le-am oferit mai sus și evită orice produse sau mișcări agresive.

Nu îți atinge pielea. Astfel o contaminezi cu bacterii.

Nu te expune neprotejat la soare. Deși soarele usucă coșurile, pe termen lung poate provoca o producție mai mare de sebum.

Mănâncă „verde”. Chiar dacă specialiștii sunt de părere că alimentația nu joacă niciun rol în apariția sau tratamentul acneei chistice, o alimentația bazată pe fructe și legume va întări mecanismele de apărare ale pielii și va susține sănătatea sa.

Acneea chistică este o afecțiune a pielii care te afectează profund, mai ales când apare la vârsta maturității. Ține cont de recomandările noastre și învață să o previi, iar dacă suferi de ea, consultă întotdeauna un medic specialist!

Află și tot ce trebuie să știi despre acneea vaginală! 

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Eczema urechii: cauze, simptome și tratament
Eczema urechii: cauze, simptome și tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.