Când ar trebui să te îngrijoreze durerile menstruale

Când ar trebui să te îngrijoreze durerile menstruale

Alexandra Dragoi

Dacă ești una dintre acele femei care au dureri atunci când sunt la mentruație, acest articol este despre tine. Crampele menstruale sunt foarte greu de suportat pentru o bună parte din reprezentantele sexului frumos, iar singurul remediu sunt pastilele puternice care calmează durerea.

Medicii atrag atenția asupra unui aspect foarte important: durerile menstruale sunt normale până la un moment dat. După un anumit prag al intensității durerii, ar trebui să îți dea de gândit și să îți faci o programare la medic. Află în articolul de mai jos când ar trebui să te îngrijoreze durerile menstruale! 

Dureri menstruale grave 

femeie cu dureri menstruale

Înainte de toate, ar fi bine să explicăm puțin ce înseamnă „dureri normale”. Un medic ginecolog susține că durerile ar trebui să apară numai în prima și, eventual, în a doua zi. Acest fenomen este des întâlnit la majoritatea femeilor, dar nu este obligatoriu. 

De cele mai multe ori, crampele sunt calmate cu antiinflamatoare care conțin ibuprofen. Problema devine serioasă abia în momentul în care durerile nu dispar după astfel de pilule. Prin urmare, crampele care se încăpățânează să nu dispară cu ibuprofen și durează câteva zile ar putea fi primul indiciu că este vorba de ceva mai grav.

Ca să îți dai seama de nivelul durerii, medicul oferă următorul exemplu: dacă îți poți continua treburile cotidiene ca în orice altă zi, nu este niciun motiv de îngrijorare. Dar dacă durerea este atât de intensă încât te împiedică să-ți continui activitățile zilnice sau te țintuiește la pat, înseamnă că problema este gravă.

Sângerarea abundentă - schimbarea absorbantului de cel puțin două ori într-o oră - este un alt motiv îngrijorător care cere o vizită de urgență la medicul specialist. Durerile puternice însoțite de sângerări neregulate și abundente pot fi un simptom al fibromului uterin, al endometriozei sau al unei afecțiuni similare numite adenomioză, unde țesutul uterin crește în afara sau în peretele uterin.

Crampele menstruale obișnuite sunt resimțite de femei ca niște dureri surde, cu senzație de presiune. Dacă în locul unei presiuni surde simți junghiuri dureroase și ascuțite, nu este un semn bun. Astfel de simptome intense pot însemna că ai suferit o ruptură de chist ovarian care trebuie ținută sub supraveghere de un medic. 

sanatate intima

Perioada dintre două menstruații poartă numele de ciclu menstrual. În mod normal, această perioadă se încadrează între 21 și 35 de zile. Dacă nu te încadrezi în acest interval, consultă un ginecolog. Poate fi vorba de dereglări hormonale care pot fi ținute sub control printr-un tratament adevcat. 

O menstruație normală durează între 3 și 7 zile. Depășirea acestui interval este un semn că ceva nu este în regulă. 

Prin urmare, durerile menstruale fac parte din viața femeilor și nu trebuie să ne panicăm dacă ele sunt mai severe din când în când. Semnalul trebuie tras de-abia atunci când crampele persistă la intensitate maximă și după ce ai luat antiinflamatoare. 

Dacă experimentezi cel puțin una dintre problemele semnalate mai sus, sfatul nostru este să mergi să discuți cu un medic, care te va lămuri dacă este nevoie de un tratament. 

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Indicele HOMA: ce este și când este recomandată testarea
Indicele HOMA: ce este și când este recomandată testarea
Cu ce animal semeni cand te infurii?
Incepe quiz
Cu ce animal semeni cand te infurii?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.