Deficiența de fier: 6 semne mai puțin cunoscute

Dacă te simți mai mereu obosit, deși nu a avut loc nicio schimbare în viața ta și te odihnești suficient, cu siguranță te întrebi ce este în neregulă. Cel mai probabil te confrunți cu o deficiență de fier.
Fierul are un rol esențial în transportul oxigenului și al nutrienților la celulele corpului. Acesta ajută la formarea unor celule noi, iar deficitul de fier favorizează apariția anemiei, pentru că duce la o pierdere a globulelor roșii.
Însă nu doar starea de oboseală este un indicator al deficienței de fier, aceasta fiind direct legată de mai multe probleme cu care este posibil să ne confruntăm. Partea proastă este că, de cele mai multe ori, nici nu ne dăm seama care este cauza acestor probleme.
Iată care sunt cele 6 semne care indică o lipstă a fierului în organism, potrivit doer.ro:
Oboseală extremă
Este foarte greu să asociezi starea de oboseală cu deficiența de fier, având în vedere că există atâtea motive pentur care ai putea să te simți epuizat/ă. Dar, atunci când ceilalți factori ies din discuție, lipsa acestui mineral ar putea fi cauza.
Atunci când organismul tău nu mai este oxigenat cum trebuie, nivelul de energie va scădea dramatic din cauza faptului că nu va mai avea resursele necesare pentru a funcționa în mod corespunzător. Persoanele care se confruntă cu o deficiență de fier se simt slăbiți, extenuați și fără putere de concentrare. Dacă observi aceste simptome, poate că este cazul să îți faci niște analize.
Apariția infecțiilor
Fierul este un element important pentru imunitatea noastră, prin urmare, nivelul redus sau lipsa acestuia din organism va favoriza apariția infecțiilor. Oxigenul trebuie să ajungă la nodurile limfatice, care găzduiesc celulele albe responsabile pentru lupta împotriva infecțiilor. Atunci când o persoană are deficit de fier, celulele albe nu mai pot fi produse în mod corespunzător și nici nu mai au forța necesară pentru a apăra organismul.
Paloarea pielii
De cele mai multe ori, paloarea pielii este sociată cu starea de boală. Motivul? Hemoglobina oferă pielii un ton colora, rozaliu, prin urmare dacă nivelul fierului din hemoglobină este redus, acest lucru va putea fi observat și la exterior, la nuanța pielii.
Limbă umflată
Lipsa oxigenului poate determina umflarea mușchilor, un proces destul de dureros. Și chiar dacă toți mușchii sunt inflamați, limba este probabil afectată cel mai mult.
Sindromul picioarelor neliniștite
Deficitul de fier mai este asociat cu sindromul picioarelor neliniștite, cunoscut drept Restless Legs Syndrome. Această tulburare se manifestă prin dorința constantă de a-ți mișca picioarele (în caz contrar, apar dureri, furnicături, senzații de disconfort la nivelul picioarelor).
Căderea părului
Nivelul redus de fier din organism poate determina căderea părului. Din cauza faptului că foliculii nu primesc oxigen, aceștia intră într-o stare de repaus, iar părul se oprește din a mai crește. Este normal să te confrunți cu căderea părului, dar, atunci când firele de păr căzute nu mai sunt înlocuite, este posibil să ai deficit de fier.



Surse foto: Istock