Nu Skin

Dieta care a ajutat-o pe o femeie să amelioreze simptomele endometriozei

Vineri, 24.03.2017
de Violeta Ieremie

Endiometroza este o afecţiune a uterului care permite dezvoltarea endometrului. Endometrul este mucoasa prezentă pe pereţii interni ai uterului. Pericolul constă în faptul că se află în altă parte decât ar trebui (la nivelul ovarelor, al trompelor uterine, pe vezica urinară, intestin, pe peretele abdominal intern), putând ajunge în plămâni, în măduva spinării şi chiar la creier.

Jessica Murnane, originară din Statele Unite ale Americii, a suferit de această boală până când s-a decis să-şi schimbe dieta.

Ea a încercat multe tratamente pentru afecţiunea ei, yoga, medicamente puternice, ajungând chiar la terapie din cauza depresiei apărute în urma durerii cauzate de endometrioză.

dureri uter

Ideea de a-şi schimba modul de a mânca nu i-a dat prea multă încredere, însă a început să introducă multe plante în dietă, ceea ce a adus o contribuţie majoră la ameliorarea durerii.

Stilul de viaţă haotic este răspunzător pentru multe afecţiuni, iar endometrioza este una dintre ele.

Din fericire, conştientizarea modului în care ne hrănim ne îmbunătăţeşte sănătatea şi are un efect pozitiv asupra vieţii noastre din toate punctele de vedere. În acest sens, ginecologul Ceana Nezhat, directorul Centrului de Chirurgie minim invazivă şi Medicină Reproductivă, spune că există o legătură strânsă între obiceiurile alimentare şi simptomele endometriozei.

Cate Shanahan, medic de familie şi autoare a cărţii „Deep Nutrition”, confirmă legătura dintre dietă şi aproape toate bolile cronice şi unele probleme hormonale. Explicaţia pe care ea o dă este aceea că grăsimile Omega 6, care provin din uleiul de soia şi uleiul de canola, găsite şi în hrana pentru animale, cauzează inflamații în organism.  

Astfel, eliminând carnea şi mâncarea procesată, reducem şi consumul grăsimilor Omega 6, ceea ce ajută la ameliorarea simptomelor endometriozei.

dieta sanatoasa

Ken Sinervo, director medical al Centrului de Endometrioză din Atlanta, spune că dieta poate ameliora această boală, însă nu o va elimina. Cea mai eficientă metodă pentru a scăpa de ea constă în excizia nodulului endometriozic.

Aşadar, schimbarea dietei are efecte pozitive în această situaţie şi calmează durerea femeilor care suferă de această boală.

Se ştie că sunt multe alimente care conţin fitoestrogeni, mai ales cele care conţin soia, ceea ce poate duce la inflamații.

De asemenea, dulciurile, carbohidraţii şi carnea procesată înrăutăţesc simptomele bolii.

Nu se ştie exact de ce apare endometrioza, însă cert este faptul că trebuie să ne facem analizele care să ne arate în ce stare se află organismul nostru şi este recomandat ca stilul nostru de viaţă să fie cât mai natural.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (12)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!