Dr. Tudor Ciuhodaru, sfaturi pentru a supraviețui caniculei. "Atenție! E risc maxim de epuizare termică!"

Dr. Tudor Ciuhodaru, sfaturi pentru a supraviețui caniculei. "Atenție! E risc maxim de epuizare termică!"

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Epuizarea termică este o reacție care poate apărea în zilele caniculare la orice persoană, dar mai ales la categoriile vulnerabile, cum sunt copiii, bătrânii, persoanele bolnave de inimă, obezii, dar și persoanele care merg în autoturisme fără aer condiționat sau care stau la ultimul etaj. 

Dr. Tudor Ciuhodaru, de la Spitalul de Urgență din Iași avertizeză asupra pericolului epuizării termice, care poate duce inclusiv la deces. 

"Patru măsuri ce vă pot salva viaţa pe caniculă. Atenție! E risc maxim de epuizare termică. Copiii sunt primii afectați. Anul trecut cinci pacienți nu au supraviețuit. Și urmează temperaturi de peste 35 de grade.”, subliniază dr. Ciuhodaru. 

ciuhodaru

Măsurile care îți pot salva viața în caz de epuizare termică

În cadrul paginii sale de Facebook, Dr. Ciuhodaru a precizat care sunt măsurile cheie pe care trebuie să le iei în caz de epuizare termică. 

”Atunci când apar simptomele legate de expunerea la caldură (crampe de căldură, insolaţie, epuizarea termică) trebuie:

1. Repaus într-un spaţiu umbrit şi răcoros.
2. Consumde lichide: apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt.
3. Scăderea temperaturii corpului (prin udat si ventilat);
4. Activitatea fizică se reia doar după câteva ore.

Dacă manifestarile nu dispar rapid sau se agravează:

1. Sunaţi la 112.

2. Îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată Unitate de Primire a Urgenţelor.”

Netratată la timp, epuizarea termică poate duce la deces

Medicul a detaliat aspecte importante, legate de epuizarea termică și măsurile care trebuie respectate. 

”Temperaturile crescute chiar şi pe durata nopţii duc la apariţia epuizarii termice:

1. Nedecelată şi netratată la timp epuizarea termică evoluează spre forme clincice severe ce pot merge până la şoc termic şi deces.

2. Apare prin depăşirea posibilităţilor de adaptare a organismului la temperaturi ce se menţin crescute pe durata a mai multe zile.

3. Se manifestă prin apariția a 3 categorii de semne:
a)neuro-psihice precum oboseala marcată, astenie, apatie, somnolenţă, cefalee, ameţeli, însoţite de cele
b)tegumentare precum transpiraţii excesive, horpilaţii (piele de ,,gaină) şi
c)cardiovasculare uneori severe, hipotensiunea ortostatică (cădere tensională la ridicarea în picioare) şi tahicardie.

4. Cei mai afectaţi de epuizarea termică sunt copii şi vărstnicii, pacienţii cu patologie cardiovasculară şi obezii precum şi cei care stau în apartamentele încinse de la ultimul etaj sau în autoturismele fără aer condiţionat.

 canicula

5. Tratamentul constă în scăderea temperaturii corpului prin: consumul de lichide reci (!Nu alcool), duşuri reci sau utilizare de prosoape umede şi ventilaţie (! Nu aplicaţi alcool pe piele), odihnă într-un mediu răcoros, eventual cu aer condiţionat), cu picioarele ridicate peste nivelul inimii.

6. Pentru a nu ajunge în astfel de situaţii nu ţineţi geamurile deschise când este foarte cald şi nu gătiţi la orele amiezii. Aerisiţi la primele ore ale diminteţii, utilizând curenţi de aer, evitaţi utilizarea electrocasnicelor ce generează căldură şi împiedicaţi acţiunea razelor solare prin jaluzele, materiale textile ude. Dacă nu aveţi aer condiţionat petreceţi câteva ore zilnic în spaţiile publice răcoroase.”

Surse foto: Facebook

Articolul urmator
"Gândurile rele sunt mai periculoase decât toate bolile": Helena Roerich te învață cum să-ți vindeci gândirea
"Gândurile rele sunt mai periculoase decât toate bolile": Helena Roerich te învață cum să-ți vindeci gândirea
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (25)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.