Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Fobia de microbi: cum se manifestă și cum scapi de ea

Marţi, 24.03.2020

Germofobia este un termen folosit de psihologi pentru a descrie o frică patologică de germeni, bacterii, microbi și, mai ales, de contaminare și infecție. Persoana care suferă de germofobie dezvoltă o teamă anormală de murdărie și devine anxioasă, deoarece ea crede că orice expunere la microbi este dăunătoare.

Află tot ce trebuie să știi despre fobia de microbi, inclusiv cum se manifestă, ce impact are această fobie asupra calității vieții unui om și cum se poate trata.

Cum se manifestă fobia de microbi?

fobia-de-microbi-spalat-pe-maini

Persoanele germofobe se spală și curăță foarte des, de teamă să nu se contamineze. Curățarea excesivă, dușurile și băile repetate pentru a îndepărta murdăria și germenii, periajul excesiv al dinților, precum și îndreptarea constantă a atenției asupra evaluării amenințării infecției reprezintă semne generale că o persoană suferă de fobie de microbi. Ceea ce nu realizează o persoană cu această fobie este faptul că spălarea persistentă pe mâini și corp nu doar că nu o scapă complet de microbi, dar îi poate provoca și alte probleme, precum: înroșirea și uscarea pielii, crăparea și apariția iritațiilor, disconfort, riduri și leziuni ale pielii, care pot duce la sângerări sau infecții.

Pe lângă spălarea excesivă, o persoană germofobă va prezenta și alte simptome comportamentale, precum:

  • Va folosi în mod exagerat geluri antibacteriene pentru a se feri de microbi;
  • Va evita strângerile de mână și alte contacte fizice;
  • Își va folosi mâneca de la haină pentru a deschide ușa;
  • Va purta mănuși;
  • Va evita să participe la evenimente sociale de frică să nu se contamineze de la persoanele care ar putea fi bolnave;
  • Va evita spitalele sau toaletele publice;
  • Va evita să atingă banii;
  • Va refuza să împartă obiecte personale cu altcineva.

În plus, există și o serie de simptome psihologice pe care le va experimenta o persoană care suferă de fobia de microbi. Simptomele includ stări de anxietate, îngrijorare sau nervozitate legate de contaminarea cu microbi. De asemenea, pot apărea stări de panică, caracterizate de frecvență cardiacă crescută, greață, respirație greoaie și transpirație excesivă. Aceste persoane sunt tot timpul neliniștite, le este imposibil să se relaxeze și se confruntă deseori cu dureri de cap, confuzie și tensiune musculară.  

Aceste acțiuni pot afecta semnificativ viața de zi cu zi a unei persoane germofobe. Relațiile sale sociale vor avea de suferit, pentru că o astfel de persoană își va limita interacțiunile cu ceilalți, va evita călătoriile, socializările și activitățile care pot crește riscul de contaminare. De asemenea, și productivitatea la locul de muncă poate avea de suferit, pentru că persoana respectivă își va concentra toată atenția asupra unor acțiuni care să reducă riscul infectării cu microbi.

Care sunt cauzele germofobiei?

fobia-de-microbi-bacterii

Persoanele care suferă de anxietate sau depresie prezintă un risc mai mare de a dezvolta fobii. În special persoanele cu tulburări obsesiv-compulsive (TOC) pot suferi de germofobie, deoarece ele pot avea gânduri obsesive despre germeni și pot curăța sau igieniza compulsiv casa sau spațiul de lucru.

O serie de factori genetici și psihologici, dar și experiențele de viață influențează debutul acestei fobii. O predispoziție genetică poate crește șansele apariției germofobiei. De exemplu, dacă ai în familie o rudă cu un istoric de TOC sau alte tulburări de anxietate, ai un risc mai mare de a dezvolta această fobie. De asemenea, un eveniment traumatizant sau diverse schimbări chimice la nivelul creierului pot declanșa această fobie.

Un aspect important de menționat este faptul că promovarea utilizării excesive a produselor de igienă personală a contribuit la creșterea numărului de cazuri de germofobie. De asemenea, prevalența crescută de alergii și astm la copii a fost legată de utilizarea pe scară largă a produselor antibacteriene de către părinți.

Cum se tratează fobia de microbi?

fobia-de-microbi-fata-anxioasa

Cel mai bun tratament pentru germofobie este psihoterapia cognitiv comportamentală. Prin această terapie, pacientul este expus treptat la situații de care îi este teamă, cu scopul de a-l desensibiliza și a reduce anxietatea cauzată de microbi. Psihologii folosesc mai multe strategii de gestionare a anxietății, precum tehnici de relaxare și respirație, dar și abordări cognitive bazate pe mindfulness, acceptare și tehnici narative. Acestea au scopul de a ajuta pacientul să-și controleze teama exagerată.

Pe lângă tratamentul psihologic, pot fi folosite și medicamente psihotrope, cum sunt inhibitorii de recaptare a serotoninei (ISRS), dar și antihistaminice și diverse sedative.  

Ce poți face pentru a-ți controla frica exagerată?

Cea mai mare provocare este să înveți să-ți controlezi gândurile iraționale pe care le ai despre germeni și contaminare. Poți citi sau viziona videoclipuri care te ajută să înțelegi că bacteriile sunt o parte naturală a corpurilor noastre. Pe lângă informație suplimentară, mai poți încerca diverse tehnici de relaxare, meditație și yoga. De asemenea, te pot ajuta următoarele acțiuni:

  • Să fii activ, să te odihnești suficient și să mănânci sănătos;
  • Să eviți consumul exagerat de cafea și alți stimulenți;
  • Să te expui treptat la situații care îți provoacă teamă;
  • Să cauți sprijinul celor din jur sau al unor specialiști.

Într-o oarecare măsură, este normal să-ți fie frică de microbi, contaminare și boli. Este bine să te informezi corect, astfel încât să știi cum să te ferești de microbii dăunători, însă atunci când frica devine exagerată și îți afectează viața socială și munca, este cazul să apelezi la un specialist. Vestea bună este că fobia de microbi poate fi tratată.

Citește și Ce este și cum se tratează ipohondria sau frica de boală

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!