Nu Skin

Greșeli care duc la cancerul ovarian

Miercuri, 19.07.2017
de Andreea Baluteanu

Nu poți nega semnalul de alarmă pe care îl presupune incidența crescută a cazurilor de cancer, așa că orice avertizare primită din partea medicilor, în acest sens, suscită un interes imens. Aflat pe locul cinci în topul formelor de cancer care provoacă mortalitatea în rândul femeilor, cancerul ovarian poate fi declanșat și de greșeli pe care le comitem.

Deși vârsta și istoricul familial, factori asupra cărora nu ai nici cel mai mic control, se dovedesc cele mai puternice atunci când vine vorba despre declanșarea cancerului ovarian, specialiștii sunt de părere că există și gesturi pe care le nesocotim și care ne predispun riscului. Află despre ce este vorba, din rândurile de mai jos!

Greșeli pe care le comiți și care te predispun la cancer ovarian

Forma de cancer cea mai răspândită a sistemului reproducător, cancerul ovarian se dezvoltă în principal la femeile de peste 40 de ani aflate la menopauză și este puternic influențat de istoricul familial (ești mai predispusă dacă rudele tale apropiate au avut cancer ovarian sau la sân). Cu toate acestea, există și greșeli pe care le poți comite din neștiință și care te apropie periculos de tare de această boală!

alaptat

Nu ai alăptat

Din păcate, din ce în ce mai multe mămici decid, din diverse motive, să nu alăpteze. Studiile au arătat că pericolul de cancer ovarian scade dramatic atunci când îți hrănești copilul la sân.

Ai născut primul copil după 35 de ani

Da, nu este vorba aici de o greșeală, ci suntem conștiente că este o opțiune personală sau poate un fapt determinat de rațiuni medicale. Îți respectăm decizia și nu facem decât să îți prezentăm perspectiva specialiștilor: riscul de cancer crește dacă ai născut primul copil după 35 de ani sau dacă nu ai dus nicio sarcină la termen. De partea cealaltă, femeile care au adus pe lume primul bebeluș înainte de 26 de ani prezintă un risc mai scăzut în fața acestei nemiloase boli.

Nu îți ții sub control greutatea

Dacă cei doi factori de mai sus pot fi trecuți cu vederea, nu ai absolut nicio scuză pentru faptul că nu ai grijă de silueta ta. Din nou, nu ne referim aici la rațiunile estetice, ci la faptul că obezitatea crește pericolul de a dezvolta celule canceroase, incluzându-le aici și pe cele ovariene.

Ai luat medicamente pentru fertilitate

Unele dintre aceste medicamente conțin substanțe care cresc riscul de cancer ovarian, așa că, dacă ești pe cale să le administrezi sau ai folosit în trecut, ar fi bine să îți consulți doctorul cu privire la ele. Mai mult, specialiștii sunt de părere că pericolul este și mai accentuat în cazul în care ai luat pastile pro-fertilitate și nu ai rămas însărcinată sau dacă ești infertilă.

hamburger

Mănânci multă carne roșie, dulciuri, grăsimi nesănătoase, fumezi și consumi alcool

Carnea roșie, zahărul și grăsimile sunt legate de un risc crescut de cancer ovarian, dar și fumatul și alcoolul sunt periculoase. Chiar dacă doctorii nu au identificat, în cazul acestora din urmă, dovezi clare asupra incidenței, sunt de părere că provoacă modificări în corp care te fac mai sensibilă la risc.

Ai apelat la terapia cu estrogeni sau cu hormoni după menopauză

Din nou, doctorii ne avertizează cu privire la riscul acestor terapii, dar sunt de părere că ești mai puțin predispusă dacă ai asociat estrogenul cu progesteronul.

Ai folosit pudră de talc în zona intimă

A existat un caz celebru, acum câțiva ani, în care o femeie a dat în judecată un celebru producător de pudră din cauza compoziției bogate în talc, care i-a pricinuit îmbolnăvirea. Femeia a câștigat procesul, așa că riscul e cât se poate de real, dar e prezent mai degrabă în cazul celor dintre noi care am utilizat pudra intimă pentru mult timp. Într-adevăr, formulele moderne sunt mai atent concepute, legislația în vigoare fiind strictă din acest punct de vedere.

Sfatul nostru este să eviți să comiți aceste greșeli și să fii cât mai conștientă de pericolul pe care îl presupune cancerul ovarian! Tu te faci vinovată de ele?

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!