Anemia megaloblastica - simptome, diagnostic si tratament

Anemia megaloblastica - simptome, diagnostic si tratament

Tiganasu Olivia

Anemia megaloblastica este o boala a sangelui datorata deficitului de vitamina B12 si de folat. Vitamina B12 (denumita si cobalamina) ajuta la sinteza eritrocitelor (globule rosii sau hematii). Rolul eritrocitelor in organism este de a transporta oxigenul la celule si de a indeparta rezidurile. Fara o cantitate corespunzatoare de vitamina B12, organismul nu va sintetiza suficiente eritrocite si astfel celulelor nu li se va furniza oxigenul necesar.

Dezvoltarea anemiei megaloblastice este de obicei treptata, de aceea pacientii sunt multa vreme asimptomatici - unii dintre acestia prezentand manifestari clinice doar in stadii evoluate ale bolii. Complicatia majora a anemiei megaloblastice este afectarea neurologica - deficitul de vitamina B12 si folat pot determina afectari neurologice severe independent de gradul anemiei.

Cauzele anemiei megaloblastice

Deficitul de vitamina B12 poate fi cauzat de:

- alterarea absorbtiei gastrice sau intestinale (anemie pernicioasa)
- aport alimentar inadecvat
- medicamente
- afectiuni congenitale ale metabolismului

Anemia pernicioasa este cea mai cunoscuta cauza a deficitului de cobalamina. In aceasta situatie, organismul distruge celulele de la nivelul stomacului care sunt responsabile de absorbtia vitaminei B12, fiind cauzata de:

- indepartarea chirurgicala a unei portiuni a stomacului sau intestinului subtire

- boala celiaca, boala Crohn, infectii bacteriene sau parazitare ale intestinului subtire

- consum indelungat de medicamente (omeprazol, lansoprazol)

Acidul folic se regaseste in diferite grupe alimentare. O treime din acesta provine din cereale, o alta treime din fructe si vegetale si ultima din carne si peste. Deficitul folatului poate fi cauzat de:

- scaderea ingestiei (copii, alcoolism , alimente sarace in acid folic)

- afectarea absorbtiei (sprue tropicala , malabsorbtie congenitala, medicamente-sulfasalazina)

- cresterea necesarului (sarcina, copilarie, hipertiroidism , boala hemolitica cronica, cancer)

Simptomele care apar in cazul anemiei megaloblastice

Deoarece acest tip de anemie se dezvolta lent, multi pacienti sunt asimptomatici. Cand exista o scadere marcata a hemoglobinei pacientii pot prezenta dispnee, cefalee, palpitatii si insuficienta cardiaca. Daca anemia se agraveaza pot fi prezente urmatoarele simptome:

- oboseala
- fotofobie
- aspect palid
- paralizii sau parestezii (furnicaturi) la nivelul degetelor de la maini si de la picioare
- tulburari de echilibru
- depresie
- confuzie
- dificultati de gandire si concentrare

anemie megaloblastica

Afectarea neurologica datorata deficitului de vitamina B12 reprezinta o complicatie majora a anemiei magaloblastice. Studiile recente arata ca si deficitul de folat conduce la probleme neurologice.

Stabilirea diagnosticului de anemie megaloblastica

Anamneza pacientilor este foarte importanta in descoperirea acestei afectiuni - unii pacienti prezinta anorexie, constipatie, scadere in greutate, greata. Daca este suspectata anemia prin deficit de vitamina B12, medicul va efectua un examen obiectiv complet si o anamneza detaliata in legatura cu antecedentele medicale personale si cu simptomele prezente. Se vor efectua diferite analize sanguine, ca de exemplu:

- hemoleucograma (numar scazut de eritrocite reprezinta un semn de anemie)
- testul cu homocisteina (acesta substanta creste in sange pe masura ce nivelul de vitamina B12 scade)
- testul cu vitamina B12
- testul cu acid folic

Tratamentul anemiei megaloblastice

Anemia cu deficit de vitamina B12 necesita tratament substitutiv cu doze crescute de vitamina B12 (administrare orala, injectabila, spray nazal). Dupa ce nivelul de cobalamina revine la normal, organismul va sintetiza mai multe eritrocite si simptomele vor disparea. Totusi, majoritatea persoanelor necesita tratamentul suplimentar pentru tot restul vietii pentru a preveni recidiva bolii. Daca se opreste tratamentul substitutiv concentratia de vitamina B12 va scadea din nou.

Suplimentarea folatului este recomandata pentru a preveni ateroscleroza si evenimentele trombotice. Folatul se administreaza oral. Terapia profilactica trebuie indicata la gravide, femei care alapteaza, copii in perioada de crestere, pacienti cu hemoliza cronica, persoanele cu nivel crescut de homocisteina.

Deseori anemia cu deficit de vitamina B12 este diagnosticata doar in formele severe, datorita simptomelor subtile sau absente. Formele grave de anemie, pot necesita transfuzii de sange.

Mijloace de prevenire a anemiei megaloblastice

Una dintre metodele simple de a preveni anemia megaloblastica este dieta alimentara. Pacientii trebuie sa includa surse de folat in alimentatie. Exemplele includ sparanghel, broccoli, spanac, cereale, banane, pepeni, ficat si ciuperci. Pentru a preveni pierderea de folat alimentele nu trebuie gatite excesiv. Pentru a preveni deficitul de cobalamina pacientii trebuie sa consume, in principal, oua si carne.

Articolul urmator
Cancer apendicular: cauze, simptome și tratament
Cancer apendicular: cauze, simptome și tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.5 (32)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.
    Ioan Danila (anonim)
    21 ianuarie 2013 02:02

    De peste un an si mai ales cand am pierdut mult sange prin operatia de cate doua ori a doua hernii inghinale, a aparut o anemie ce de foarte multe ori ma trimitea rapid la spitale de urgenta si cu una-doua perfuzii glucoza imi reveneam. Nu pentru o lunga perioada de timp ci 6-7 luni sau un an si iar acelasi lucru.Medicii m-a suspectat de palpitatii - fibrilatie la inima si m-a pus pe tratament cu CORDARONE de reglarea tensiunii inimii si un coagulant LANZUL ce mi-a provocat o constipatie severa permanenta.Pentru Anemie cca doi ani mi-a prescris FEROFOLGAN ce contine fier si nimic altceva.Aflandu-ma prin strainatate, prin Suedia de altfel, a fost din nou sa alelez la urgenta si in urma analizelor sa constatat lipsa din organism a unei mari cantitati de sange perfuzan-du-mi la Spitalul din Stockholm un litru de sange si, dupa doua zile m-a externat simtindu-ma c-am deodata bine.Credeti ca in analizele multiple facute in Romania medicii au fost superficiali si nu mi-au prescris ce trebuie? Am avut acele furnicaturi in degetele de la maini si dese carcei si furnicaturi la picioare insa medicii nu mi-au prescris nimic altceva decat doua capsule ferofolgam pe zi combinate cu o capsula Lanzul pentru protectia stomacului dar mi-a accentuat constipatia si dupa 4-5 zile ieseam cu scaunul s-atunci extrem de greu folosind unele laxative sat jeturi de apa dorsale. Oboseala si aspectul de om palid se foarte accentuase la ultima cadere insa perfuzarea cu sange mi-a redat aspectul de om