Nu Skin
Optezi sa Impresionezi

Manifestari cardiovasculare in lupus- simptome, diagnostic si tratament

Paraschiv Teodora

Lupusul eritematos sistemic este o boala de colagen, declansata de un dezechilibru la nivelul sistemului imunitar, ce afecteaza pielea si organele interne.

Aceasta afectiune apare mai des la femei (80-90% din cazuri), acest lucru sugerand si implicarea hormonilor estrogeni in aceasta boala.

Trebuie sa stii ca lupusul eritematos sistemic afecteaza  articulatiile, tegumentele si mucoasele, muschii, aparatul cardiovascular si cel respirator, rinichii si creierul.

Cauzele lupusului eritematos sistemic

Exista 3 categorii de factori implicati in aparitia acestei boli:

1.       Factori imunologici (se produc anticorpi in exces)

2.       Factori genetici

3.       Factori de mediu: razele ultraviolete, infectiile virale sau bacteriene, medicamente (contraceptive, streptomicina, penicilina), traumatismele

Simptomele cardiovasculare in lupus

Daca suferi de lupus , trebuie sa stii ca poti avea probleme si la nivelul cordului si vaselor de sange.

Este bine sa stii ca manifestarile  cardiace in lupus sunt, in general, asimptomatice. Datorita acestei boli sistemice, poti dezvolta urmatoarele afectiuni ale cordului:

-pericardita   (este afectata prima foita ce inveleste cordul);

-endocardita verucoasa Libman-Sachs ce produce leziuni ale valvei mitrale si tricuspide;

-miocardita acuta lupica  apare mai rar;

-leziuni ale vaselor ce iriga cordul (coronare) ce cresc riscul de infarct miocardic.

Cand sunt afectate vasele de sange , poate aparea:

-fenomenul Raynaud (accese cu debut brusc, de paloare si invinetire a degetelor , urmate de roseata);

-gangrena extremitatilor  (distrugerea si moartea tesutului);

-tromboza venoasa profunda .

 

Diagnosticul manifestarilor cardiovasculare din lupus

Pentru a se urmari afectarea cardiovasculara in lupus, pe langa examenul clinic efectuat de medic, sunt necesare si o serie de analize de laborator si teste imagistice.

Medicul poate pune diagnosticul de pericardita daca la ascultatia cordului apare fercatura pericardica sau zgomotele cardiace sunt diminuate in intensitate.

La radiografia toracica si ecocardiografie se pot evidentia semnele de pericardita. De asemenea, aceasta manifestare mai poate fi obiectivata prin prelevarea de lichid pericardic; la analiza microscopica a acestuia se vor evidentia celulele lupice.

Cand la ascultatia cordului apar sufluri sistolice recente se poate suspecta o endocardita verucoasa. Aceasta poate fi confirmata de medicul cardiolog sau radiolog la ecocardiografie.

Miocardita ce apare in lupus se manifesta prin tahicardie (frecventa cardiaca crescuta), tulburari de ritm si de conducere ce se evidentiaza la EKG,  cresterea dimensiunilor cordului, ce se obiectiveaza bine prin radiografie toracica.

Tratamentul afectarii cardiovasculare in lupusul eritematos diseminat

Daca suferi de lupus eritematos diseminat si ai facut o pericardita usoara, vei primi tratament cu corticosteroizi in doze medii sau antiinflamatoare nesteroidiene. In formele severe de pericardita, se recomanda corticosteroizi in doze mari, adesea intravenos.

In endocardita din lupus nu este recomandat nici un tratament; aceasta este adesea asimptomatica si necesita doar supraveghere. In cazul aparitiei unor disfunctii valvulare severe se recomanda interventia chirurgicala, de preferinta protezare mecanica.

Afla ca miocardita lupica se trateaza cu doze mari de corticoizi, chiar si in formele usoare. De asemenea, ciclofosfamida, azatropina si imunoglobulinele administrate intravenos pot fi benefice.

Cand se instaleaza coronarita lupica, sunt administrati corticozi in doze mari. In boala coronariana, asociata sau nu cu ateroscleroza, se recomanda anticoagulantele orale, antiagregante plachetare si vasodilatatoare.

In gangrena extremitatilor, singura solutie este amputarea segmentului afectat. Este important ca aceasta interventie sa fie facuta cat mai devreme, pentru evitarea extinderii leziunii.

Tromboza venoasa profunda din lupus se poate trata cu heparina intravenos sau warfarina pe cale orala.

Lupusul eritematos diseminat este o boala grava, ce poate duce chiar la deces, dar cu o evolutie lunga in timp; de aceea este importanta diagnosticarea corecta a acestei afectiuni dar si a complicatiilor ce pot aparea in timp. Chiar daca ai aceasta boala, un regim igieno-dietetic adecvat, respectarea medicatiei si evitarea expunerii la razele solare te pot ajuta sa ai o viata cat mai aproape de normal.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!