Pregătește-ți sistemul imunitar pentru toamnă

Pregătește-ți sistemul imunitar pentru toamnă

Redactor Divahair.ro

Rolul sistemului imunitar este de a menține intactă sănătatea organismului și de a ne apăra împotriva agenților dăunători din mediu. Când sistemul nostru imunitar funcționează la capacitate maximă, poate face cu ușurință diferența dintre țesuturile sănătoase din organism și substanțele nocive și poate lupta pentru a le respinge.
Schimbările bruște de temperatură din sezonul rece ne pun la încercare sistemul imunitar, care trebuie să facă față cu brio virozelor și altor afecțiuni respiratorii care ne pun sănătatea în pericol. Este important să ne ajutăm sistemul imunitar și să îl întărim în mod natural, pentru a trece cu bine de această perioadă. Iată câteva sfaturi pentru a ține la distanță factorii care ne pot afecta sănătatea în această perioadă.

Consumă vitamine din surse naturale

Vitaminele ne ajută să ne întărim organismul pentru a face față bolilor și afecțiunilor și pentru a deveni mai puternic. Vitaminele C, A, E și D sunt substanțe nutritive care au rolul de a întări sistemul imunitar, cu puternice proprietăți antioxidante și cu capacitatea de a lupta împotriva bacteriilor și virusurilor. Cel mai bun mod de a asigura organismului necesarul de vitamine este prin consumul de fructe și legume bogate în aceste substanțe.
Poți obține natural doza recomandată de vitamina C din citrice, broccoli, conopidă, ardei gras și mazăre. Vitamina A este prezentă în cantități semnificative în morcovi, roșii, mango, cartofi dulci sau somon.

produse benefice pentru imunitate

Vitamina E, recunoscută pentru acțiunea de protecție a celulelor împotriva stresului oxidativ, se regăsește în nuci, uleiuri vegetale, sparanghel și kiwi. Vitamina D este esențială pentru protejarea sistemului imunitar și are efect benefic asupra sistemului osos. O poți obține prin consumul de ouă, cereale, lactate și ficat de vită. O sursă bogată de vitamine, minerale și fibre, fructele și legumele sunt recomandate și pentru cura de slabire, dacă urmezi o dietă la începutul sezonului rece. Detalii aici!

Odihnește-te suficient

Odihna precară contribuie la scăderea imunității, pentru că organismul nu are timp să se refacă și să lupte eficient cu factorii nocivi din mediu. Ai grijă să îți organizezi programul astfel încât să ai suficient timp pentru un somn odihnitor și pentru activitățile care te relaxează. Uităm frecvent că un organism odihnit este un organism sănătos, pregătit să facă față provocărilor. De multe ori, traversăm perioade în care nu dormim atât cât este recomandat și uităm să avem grijă de starea noastră de bine. Câteva ore de lectură, o plimbare în natură, o seară de filme cu prietenii contribuie la un stil de viață sănătos și ne ajută să trecem cu bine peste perioadele stresante.

Practică un sport care îți place

Chiar dacă nu ai suficient timp să ajungi la sală și să urmezi un program regulat de activități fizice, este important să încerci zilnic să aloci timp pentru câteva exerciții simple, pe care le poți face chiar acasă. Activitatea fizică moderată este recomandată pentru întărirea imunității, fiind benefică și pentru reducerea stresului și pentru buna funcționare a sistemului cardiovascular. Alergarea, înotul, exercițiile cardio sunt câteva exemple de activități sportive pe care le poți încerca pentru a susține buna funcționare a sistemului imunitar.

Nu ignora primele semne de răceală sau viroză

Dacă simți o stare de oboseală accentuată, ai febră, dureri în gât, cefalee, nas înfundat și dureri musculare, acestea sunt răspunsuri ale sistemului imunitar ca urmare a apariției unei infecții. Este important să ajuți organismul să lupte împotriva agenților patogeni și să limitezi pe cât posibil efectele unei afecțiuni. Urmează sfaturile medicului și tratează la timp orice răceală, pentru ca lucrurile să nu se agraveze. Hidratează-te corespunzător, odihnește-te bine și consumă ceaiuri din plante care au efecte benefice asupra congestiei la nivelul gâtului și căilor respiratorii.

Sănătatea este bunul nostru cel mai de preț și este important să avem grijă de noi, să ne protejăm și să ne ajutăm organismul să funcționeze armonios. Sunt lucruri simple, la îndemână, pe care le putem face fără prea mari eforturi, dar cu rezultate benefice pentru starea noastră de bine!

Sursa foto: Shutterstock

Articolul urmator
Usturoiul și glanda tiroidă: tot ce trebuie să știi
Usturoiul și glanda tiroidă: tot ce trebuie să știi
Ce fruct de toamna esti?
Incepe quiz
Ce fruct de toamna esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.