Tot ce voiam era să trăiesc ceva atât profund și pasional, încât nimic altceva să nu mai conteze. Am vrut să pot călători prin lume fără griji, acesta fiind și motivul pentru care nu mi-am imaginat că voi fi mamă. Nu aveam habar ce vreau să fac în sfera profesională, știam doar că vreau să fie ceva măreț. Am știut mereu că am fost făcută pentru a avea parte de lucruri mari și nu m-am mulțumit cu puțin.
Întotdeauna am avut în minte o întrebare pe care tata mi-o punea mereu: „Ai făcut-o din pasiune?”. Am ținut cont de acest detaliu și am avut grijă să fac totul din pasiune, deși eram tânără și nu știam ce presupune măreția la care speram. Știam însă că Dumnezeu mă va ajuta să-mi găsesc drumul în viață. Pe atunci aveam 21 de ani, nu aveam niciun ban, eram confuză și mă simțeam complet pierdută.
Am călătorit mult și la numai câteva luni după ce am revenit în Los Angeles, am cunoscut un tip de care m-am îndrăgostit. Doar o lună de relație a fost suficientă pentru a-mi schimba radical viața. Atunci am aflat ceva ce m-a dat complet peste cap: urma să fiu mamă. Nu am închis un ochi toată noaptea, am trecut prin toate stările posibile și mi-au trecut prin minte tot felul de gânduri. Am trecut de la o extremă la alta, am râs și am plâns, fără să îmi pot explica emoțiile.
Când a venit dimineața, fără să stau pe gânduri, am mers într-o suflare la mama și am plâns în hohote în brațele ei.
„Sunt însărcinată. Nu știu ce am de gând să fac! Sunt un dezastru! Am 21 de ani, abia pot să am grijă de mine, nici măcar nu am o slujbă adevărată! Cum o să am grijă de copil?”
Răspunsul ei a fost fix ce aveam nevoie, știam că mă pot baza pe ea, fiindcă familia mi-a fost întotdeauna aproape:
„O să avem un copil cu care să ne jucăm!”
Aceea a fost clipa în care am știut că totul va fi bine. Habar nu aveam cum aveau să se așeze lucrurile, dar eram sigură că am sprijinul familiei.
Avortul a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut vreodată. Dar nu-l regret
Cea mai grea decizie pe care o poate lua o proaspătă mamă
Tatăl fiicei mele, pe care am botezat-o Mikah, m-a părăsit la câteva săptămâni după aflarea veștii. Mi-a propus să fac avort, pentru că el nu era obișnuit să aibă responsabilități. Ducea o viață fără griji, era petrecăreț, alcoolic, nu avusese relații stabile și nu luase în calcul ideea de a fi părinte.
Am făcut ce trebuia să fac și am ales să îmi cresc singură fetița. Simțeam că pot să fiu independentă, dar era imposibil să nu mă sperie necunoscutul. Eram pierdută, pentru că nimeni dintre cei de vârsta mea nu aveau copii încă. M-am alăturat unei comunități de mame de pe Instagram, iar ele m-au primit cu brațele deschise. Toate voiau să-mi afle povestea, iar numărul urmăritorilor mi-a crescut rapid, fiindcă am fost sinceră și deschisă.
Atunci am început să scriu pe blog, să fac vloguri și să împărtășesc fiecare experiență cu mamele din online. Am devenit și mai confuză, nu știam cine sunt și care este soarta mea, iar comentariile celor din jur mă derutau și mai tare. Mi se zicea să-mi acopăr tatuajele, să renunț la hainele strâmte și scurte, să devin brusc o altă persoană pentru că urma să devin mamă. Dacă i-aș fi ascultat, nu aș mai fi fost deloc eu.
Aveam impresia că nimeni nu-mi dă voie să mă exprim și mă simțeam de parcă eram pedepsită pentru că am rămas însărcinată. Părea că trebuie să mă călugăresc… Recunosc, o perioadă am încercat să fiu persoana care toată lumea voia să devin, mi-am luat în serios rolul de mamă, fiindcă am avut cei mai buni părinți din lume și speram să fiu ca ei. M-am gândit că Mikah merită să fie la fel de iubită și că trebuia să depun efort dublu, pentru că eram o mamă singură.
Chiar am promis că voi merge la biserică și că voi avea o relație mai apropiată cu divinitatea, că nu voi mai întreține niciodată relații intime înainte de căsătorie și că nu voi mai consuma alcool. Credeam că așa fac mamele și am luptat să mă transform în altcineva, dar am devenit mai confuză ca niciodată. Am pierdut foarte multe nopți gândindu-mă cum mă vor percepe alții în postura de mamă. Apoi mi-am dat seama că important era ce va crede Mikah despre mine, cum mă va percepe ea, dacă mă va plăcea și dacă vom avea o relație bună.
Mi s-a confirmat cât este ea de importantă, în noaptea în care a venit pe lume. Atunci am înțeles că nimic altceva nu mai contează. Când am privit-o în ochi, m-am îndrăgostit iremediabil, am simțit cea mai profundă iubire, genul de sentiment după care am alergat întreaga viață. Am înțeles că tocmai făcusem cunoștință cu prietena mea cea mai bună, cu partenera mea de drum și, mai presus de toate, cu dragostea vieții mele. Mi-a fost clar că voi lupta să îi ofer toată fericirea din lume.
În primele două săptămâni de viață, Mikah a stat în incubator, perioadă în care am avut timp să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Credeam că sarcina a fost o provocare grea, dar nu se poate compara cu acele 22 de ore de travaliu...
Pentru că eram o mamă fără venituri, a trebuit să mă descurc într-un fel și mi-am deschis prima mea afacere pe care am numit-o: „Wanderer and Wildflower”. Timp de un an am realizat bentițe, fundițe și alte accesorii pentru bebeluși, pe care le vindeam mămicilor care mă urmăreau pe Instagram. Banii strânși astfel m-au ajutat enorm, pentru că am putut sta acasă cu fetița mea. Bineînțeles, nu erau suficienți pentru a ne întreține, dar am avut sprijinul necondiționat al familiei.
Este o nouă șansă întotdeauna cea mai bună idee?
Înainte ca fetița să împlinească doi ani, tatăl ei s-a întors în viața noastră. Mi-a fost greu să îl primesc, având în vedere că eram obișnuite să stăm doar noi două, să călătorim prin țară și să facem doar ce voiam. Totuși, m-am gândit la binele ei și am zis că ar fi normal să crească și lângă tatăl său. Aș fi fost egoistă dacă i-aș fi răpit ocazia de a petrece timp cu tăticul ei, așa că am dat o nouă șansă omului care mă rănise.
Ne-am mutat împreună, lucrurile au început să meargă din ce în ce mai bine, dar apoi s-a întâmplat din nou ceva ce ne-a destabilizat. Am rămas însărcinată pentru a doua oară, iar scenariul s-a repetat. O vreme, am păstrat distanța, pentru că mi-a cerut din nou să renunț la copil. M-am întors în casa părinților mei și am simțit că i-am dezamăgit, pentru că nu mi-am învățat lecția.
Eram într-o situație și mai grea. Nu aveam bani, aveam un copil mic de crescut și un altul pe drum. Parcă mă întorsesem în timp, la vârsta de 21 de ani, când mă întrebam ce e cu mine și încotro mă îndrept. La fel ca atunci, m-am gândit că Dumnezeu îmi va fi sprijin.
Am lămurit lucrurile cu tatăl fiicei mele, am fost amândoi de acord că putem crește doi copii, așa că am reluat relația. Între timp, mi-am găsit și o slujbă. Am început să lucrez la o campanie de promovare a unor produse pentru îngrijire corporală. A fost cea mai importantă decizie pe care am luat-o în acea perioadă, după cele două momente în care am hotărât că nu voi opri din evoluție cele două sarcini.
Lunile au trecut, a apărut în viața noastră cea de-a doua mea fiică, Saige. La fel ca sora sa mai mare, și ea a stat la incubator o perioadă, dar când s-a aflat în afara oricărui pericol, ne-am căsătorit. Eram sigură că tot greul s-a terminat și că am o familie fericită. Mă puteam uita în jur și le vedeam pe cele două fiice, lumina ochilor mei, aveam un soț care acceptase să împartă responsabilitățile și nu mă mai gândeam la nimic altceva.
Dar viața mea s-a schimbat radical în clipa în care am aflat că mariajul meu era o minciună. Lumea mea s-a prăbușit când am descoperit că tatăl fiicelor mele îmi era infidel. Atunci, nu am știut cum să gestionez situația și l-am împroșcat cu ură, mi-am găsit refugiul în alcool și nu ascultam de oamenii care îmi spuneau că totul va fi bine. Cel mai rău lucru a fost că am aflat că eram însărcinată pentru a treia oară și că, fix atunci, am pierdut copilul. A fost extrem de dureros să trec printr-un avort spontan, în timp ce trebuia să accept că am fost mințită și înșelată.
Am mai fost rănită, dar niciodată atât de tare. Din fericire, afacerea cu produse de îngrijire mergea ca pe roate, iar succesul profesional și zâmbetele fiicelor mele mi-au dat putere să merg mai departe.
Atunci, doar apropiații mei au știut prin ce trec. Restul oamenilor mă considerau fericită, pentru că publicam citate motivaționale, imagini cu mine și fetele mele și nimic nu îmi trăda adevărata stare. Am avut curaj să spun tuturor adevărul abia la un an distanță, când divorțul a fost pronunțat. Tot atunci m-am mutat alături de fiicele mele în cealaltă parte a țării, pentru a sta cât mai departe de trecutul dureros.
Între timp, mi-am deschis propria afacere cu bijuterii și mi-am crescut stima de sine. Dacă nu aș fi avut un job care să mă țină ocupată, probabil aș fi fost și acum blocată în acea etapă dureroasă a vieții mele. Dar am reușit să o iau de la capăt de dragul fetelor mele, pentru că știu că trebuie să le întrețin și să le asigur tot ce au nevoie. Nu visez la lucruri scumpe! Tot ce vreau este să-mi văd copilele fericite.
În plus, sunt recunoscătoare că am o slujbă care îmi permite să plec unde vreau și când vreau alături de copiii mei. Nu depind de un program fix și totuși am bani să le ofer mici escapade prin toată țara. Mă descurc singură, chiar dacă nu primesc prea mult ajutor din partea tatălui lor și nici măcar nu îl vedem prea des. În continuare sunt ajutată de mama, tata și de surorile mele.
Te întrebi de ce împărtășesc atât de multe detalii cu oamenii din mediul online pe care nici nu îi cunosc? Pentru că vreau să îi ajut! Nu vreau să văd pe nimeni care trece prin ce am trecut eu! Nu vreau ca altcineva să se simtă singur, neputincios, confuz și speriat. Sper că povestea mea este un exemplu și vreau să mă transform în sprijin pentru persoanele care se confruntă cu situații asemănătoare. Nu este ușor să fii părinte singur, dar sigur există o cale prin care poți reuși să te descurci!
Pe mine încă mă înspăimântă rolul pe care îl am. Salariul meu nu este stabil, așa că nu știu niciodată câți bani voi câștiga. Este o adevărată provocare, trebuie să mă pregătesc mereu și să fac întotdeauna pași spre evoluție. Mă documentez despre cum aș putea să-mi extind afacerea, lucrez până târziu și apoi mă trezesc la 7, când se trezesc și copiii. Am descoperit că m-am născut pentru a-mi crește fetițele și pentru a învăța cum să mă perfecționez constant în domeniul în care lucrez. Îmi place această libertate, deși am 27 de ani și sunt divorțată. Am descoperit, în sfârșit, care este măreția la care visam încă de mică: scopul meu este să fiu mamă și antreprenor.”
Acest articol este o adaptare a poveștii scrise de Hilary Elizabeth Cardona, care a fost publicată pe pagina Love What Matters în urmă cu mai mulți ani. Acum, femeia este fericită alături de fiicele sale, s-a recăsătorit și a devenit mamă surogat, ajutând alți oameni să simtă bucuria de a avea copii.
Urmareste-ne pe Google News
