10 mituri despre aparatul dentar

10 mituri despre aparatul dentar

Redactor Andreea Baluteanu

Deși vedem tot mai des aparate dentare în ultima perioadă, circulă în continuare o mulțime de prejudecăți la adresa lor. De la „aparatele dentare sunt doar o modă” la „nu aș putea trăi cu așa ceva”, aceste instrumente de îngrijire orală sunt subiectul a numeroase legende.

Dar realitatea că e orice persoană care nu a fost înzestrată de la naștere cu o dantură perfectă se va gândi măcar o dată în viață la un aparat dentar. Ca să poți alege în deplină cunoștință de cauză, azi îți spunem care sunt cele mai frecvente mituri despre aparatul dentar!

La ce folosesc aparatele dentare?

Înainte de a discuta despre cele mai comune mituri despre aparatul dentar, să înțelegem mai bine acest miracol al științei moderne. Departe de a fi doar o soluție de ordin estetic, aparatul dentar tratează o serie de afecțiuni ortodontice. Printre acestea se numără malocluzia, spațiile mari dintre dinți, alinierea incorectă a dinților, dinții înghesuiți sau strungăreaţa (numele său științific este diastema), printre altele.

aparat dentar

Astfel, un aparat dentar corectează, îmbunătățește masticația, previne cariile sau durerile dentare și îți va da un sentiment de bine și de încredere în tine. Nu sună deja a rețeta unui succes deplin?

Și fiindcă nevoile noastre sunt atât de diverse, există și mai multe aparate dentare, iar știința a evoluat impresionant din acest punct de vedere. Astfel, avem aparate dentare linguale (poziționate în spatele dinților), invizibile (Invisalign, considerate cele mai avansate din lume), metalice, din safir sau ceramică. Nu e așa că aceste informații deja te pregătesc să nu mai cazi atât de ușor în capcana celor mai predilecte mituri despre aparatul dentar?

Mituri despre aparatul dentar: nu le mai crede!

În ciuda faptului că aparatele dentare sunt tot mai populare în ultima perioadă, în jurul lor s-a creat și o pâclă de umbre și de legende, care le întunecă reputația. Iată care sunt cele mai comune mituri despre aparatele dentare!

Aparatele dentare sunt doar pentru copii și adolescenți

Greșit! Aparatele dentare nu au vârstă. Mai ales aparițiile recente au capacitatea de a corecta poziționarea dinților sau a maxilarului la orice vârstă. Deși este adevărat că majoritatea purtătorilor de aparate dentare sunt copii sau adolescenți, ele pot fi abordate și la 50 de ani. Ce trebuie să știi însă este că, pe măsură ce înaintezi în vârstă, modificările vor fi observate în mai mult timp.

Aparatele dentare sunt urâte

E clar că această chestiune ține de gusturi, dar noi nu considerăm aparatele dentare ca fiind neplăcute vederii. Uită-te la cele de safir, de exemplu, sunt atât de drăgălașe! Ce să mai spunem despre aparatele dentare invizibile, pe care nici măcar nu le observi!

Aparatele dentare îți vor strica relația

În cazul în care începi să te întrebi cum te va mai plăcea cu aparat dentar, oprește-te acum! În primul rând, așa cum am spus, aparatele dentare nu sunt urâte.  În al doilea rând, încrederea în tine și gândul că faci ceva pentru sănătatea ta ar trebui să te facă să strălucești. În al treilea rând, dacă îți pui relația la îndoială în funcție de un fapt atât de banal, este posibil să fii alături de omul nepotrivit.

Purtarea unui aparat dentar este insuportabilă

Chiar crezi că toate persoanele care poartă aparat dentar (inclusiv copiii) sunt niște eroi imuni la durere? Deși e adevărat că totul depinde și de gradul de suportabilitate personală, experții consideră că după câteva zile o să și uiți că porți aparat. Iar cei care au trecut prin această experiență aprobă concluzia.

Aparatele dentare îți strică dinții

Acesta este unul dintre cel mai ușor de combătut mituri despre aparatul dentar. Dacă ar fi într-adevăr nociv, ar mai fi oare recomandat de medicii de pretutindeni? Nu numai că aparatele dentare nu strică dinții, dar îi protejează de carii și de tartru.

femeie cu aparat dentar

Aparatele dentare trebuie purtate foarte mult înainte de a vedea primele rezultate

Multe femei se codesc să își pună aparat dentar, considerând că se înhamă la o cursă lungă. Da, în general, purtarea acestui obiect se poate extinde pe durata a mai mult de un an, însă schimbările apar treptat. Vei fi în mod pozitiv șocată să descoperi că primele efecte sunt vizibile după câteva săptămâni și că aspectul dinților tăi se îmbunătățește pe zi ce trece.

E nevoie de eforturi colosale ca să ai grijă de un aparat dentar

Aparatul dentar nu e o ființă fragilă de care ești obligată să te îngrijești până ce va crește mare. Dimpotrivă, dacă urmezi instrucțiunile stomatologului, vei realiza că măsurile ce trebuie adoptate nu sunt cu mult diferite de igiena zilnică orală (una consecventă, desigur). Tot ce trebuie să faci este să cureți cu grijă dinții și aparatul, precum și spațiile mai greu accesibile. De asemenea, e nevoie și de controale de rutină la medicul tău și de o curățare profesională.

Vei spune adio mâncărurilor tale preferate

Iată unul dintre cele mai dureroase mituri despre aparatele dentare. Deși e adevărat că nu vei mai avea voie să mănânci chiar tot ce îți poftește inima - e interzis la alimentele foarte reci sau foarte fierbinți, dar și la cele lipicioase sau prea dure -, meniul nu e exclusivist. Mai ales dacă ești acasă, unde poți curăța imediat dinții, ai liber la aproape orice, cu câteva precauții.

Unele aparate dentare pot provoca alergii

Deși acest mit putea fi adevărat odată, azi nu mai este cazul. Construcțiile ortodontice moderne sunt concepute din materiale hipoalergenice, așa cum este titanul. Astfel, aparatele sunt considerate 100% sigure, inclusiv brackeții.

Aparatele  dentare sunt un moft

„Cei care le poartă vor să fie la modă și nici nu au motiv: dinții lor arătau impecabil.” În primul rând, nu ai dreptul să emiți astfel de judecăți despre nimeni, deoarece nu știi cu siguranță ce se află, la propriu, în gura sa. Pe de altă parte, aparatele dentare nu sunt purtate doar în scop estetic, ci și medicinal. Ele corectează poziționarea dinților, care poate deforma maxilarul și mușcătura, poate provoca uzura smalțului dinților sau poate determina apariția cariilor. Experții lansează avertismente periculoase mai ales pentru noi, femeile: o mușcătură „neconformă” poate provoca riduri, poate subția buzele sau poate denatura forma bărbiei.

Acestea sunt cele mai „încăpățânate” mituri despre aparatul dentar! Suntem curioase de care dintre ele ai ascultat până acum!

Află și cât costă un aparat dentar în România, în 2020! Rămânem tot în domeniul sănătății orale și îți spunem și cât costă un implant dentar în acest an! 

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Etapele somnului: ce se întâmplă în corpul tău în fiecare perioadă
Etapele somnului: ce se întâmplă în corpul tău în fiecare perioadă

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.