Cât rezistă coronavirusul în interiorul măștilor de protecție pe care ne obligă să le purtăm

Cât rezistă coronavirusul în interiorul măștilor de protecție pe care ne obligă să le purtăm

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Atunci când folosim masca de protecție, o facem, în primul rând ca să ne ferim de coronavirus și să-i protejăm de infecție pe cei din jurul nostru. 

Dar dacă inamicul nevăzut se află chiar în masca ce ar trebui să ne protejeze?

Conform unui studiu realizat de Institutul Superior al Sănătății din Italia, virusul poate rezista timp de mai multe zile în straturile interne ale măștilor de protecție. 

masca

Declarațiile alarmante ale specialiștilor  

Studiul a arătat că „în țesutul măștii, particule virale infectate au fost detectate până la 24 de ore după contaminare, în timp ce în stratul interior al măștilor chirurgicale până la 4 zile mai târziu”.

Conform  epidemiologului Paolo D’Ancona, chiar dacă se găsesc particule virale în măști, nu este garantat că astfel se transmite boala, pentru că riscul de infectare este mai redus dacă numărul de particule este mic. 

„Din păcate, nu se cunoaște doza minimă pentru infectare, de asemenea, depinde de imunitatea fiecăruia. Prin urmare, trebuie să fim întotdeauna foarte atenți”, a arătat specialistul.

Indicații pentru folosirea măștii de protecție

Dat fiind riscul ca o mască de protecție să găzduiască pe mai multe zile particule virale, aceasta trebuie purtată respectând cu strictețe indicațiile legate de spălare și reutilizare. 

„Măștile lavabile trebuie folosite o singură dată și apoi puse imediat în mașina de spălat, fără a le așeza pe mobilier. Cele de unică folosință trebuie aruncate imediat după utilizare.

În ambele cazuri, acestea ar trebui să fie atinse numai pe partea elastică, iar înainte de a le scoate și după mâinile trebuie spălate. În cele din urmă, măștile nu se aruncă pe jos: riscul de infecție este minim, dar impactul asupra mediului este ridicat”, a declarat Paolo D’Ancona.

utilizare masca

Coronavirusul rezistă mai multe ore pe suprafețe și în atmosferă

Conform unui alt studiu realizat de Institutul Național de Sănătate din SUA, alături de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, Universitatea din California și Universitatea Princeton, COVID-19 rezistă mai multe ore, chiar zile în atmosferă și pe obiecte. 

Cercetătorii au detectat că virusul poate fi detectat în aerosoli până la 3 ore, pe suprafețe cum ar fi cartonul până la 24 de ore, iar pe plastic sau oțel inoxidabil chiar și până la 2-3 zile.

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Semne de cancer la limbă pe care oricine ar trebui să le știe
Semne de cancer la limbă pe care oricine ar trebui să le știe
Cât timp ai rezista într-un film de groază?
Incepe quiz
Cât timp ai rezista într-un film de groază?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.