Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Prolapsul rectal (procidenta rectala) - simptome, diagnostic, tratament

Marţi, 18.10.2011
de Chiriac Iulia

Cavitatea bucala este primul segment al tubului digestiv. Se continua cu esofagul, stomacul, intestinul subtire (care include jejunul si ileonul), intestinul gros si rectul. Rectul are o lungime de 12-14 cm, continua sigmoidul (ultima portiune a colonului) pana la orificiul anal si este format din trei tunici: mucoasa, musculara si seroasa.

Ce este prolapsul rectal? 

Prolapsul reprezinta deplasarea in jos a unui organ fata de pozitia sa normala din cauza slabirii mijloacelor sale de fixare.

Prolapsul rectal  reprezinta protruzia (iesirea) rectului si ocazional a sigmoidului prin anus, acestea fiind vizibile in afara corpului. 

Exista doua tipuri de prolaps rectal: partial si total. Prolapsul partial apare atunci cand prolabeaza doar mucoasa rectului si prolapsul total sau procidenta rectala -cand sunt exteriorizate prin orificiul anal toate tunicile rectului. 

Cauzele prolapsului rectal

In mod normal rectul este sustinut in pozitia fiziologica de o serie de ligamente si muschi. Slabirea mijloacelor de sustinere a rectului determina alunecarea acestuia prin orificul anal catre exterior.

Cele mai comune cauze care favorizeaza aparitia prolapsului rectal includ:

*inaintarea in varsta si cele mai frecvent afectate sunt femeile;

*utilizarea pe termen lung a medicamentelor care au efect constipant;

*histerectomia (indepartarea prin interventie chirurgicala a uterului); 

*traumatismele scad tonusul musculaturii; 

*tumori rectale;

 

*cresterea persistenta a presiunii intra-abdominale (tuse, constipatie). Tusea persistenta este  determinata de boli cronice pulmonare (fibroza chistica, BPOC);

*leziuni ale coloanei vertebrale.

Prolapsul rectal poate sa apara la copii pana la varsta de 3 ani, cauza fiind necunoscuta. 

Semnele si simptomele prolapsului rectal

Protruzia rectului prin canalul anal este retractila in primele stadii sau poate fi redusa manual. Ulterior, in formele mai avansate, cand rectul nu mai poate fi introdus manual prin canalul anal, se constata prezenta unei mase voluminoase protruzionata prin orificiul anal.

Semnele si simptomele prolapsului rectal includ:

- durere in zona anala;

- exteriorizarea unei mase prin orificiul anal, la inceput in timpul defecatiei, apoi la eforturi minime;

- sangerari anale;

- mancarimi in zona anala;

- stare de nervoziate;

- senzatie de discomfort determinata de masa protruzionata prin orificiul anal;

- incontinenta fecala (eliminare involuntara a materiilor fecale) progresiva;

- materiile fecale contin o cantitate crescuta de mucus.

Diagnosticul de prolaps rectal sau procidenta rectala

Incontinenta fecala, durerea, sangerarile anale, discomfortul simtit la alunecarea prin anus a rectului sunt simptome care obliga persoana in cauza sa mearga la medic. Medicul va examina local zona, insa pentru confirmarea diagnosticului precum si pentru infirmarea altor afectiuni (hemoroizi , tumori) acesta va efectua anumite examene paraclinice.

Pentru stabilirea diagnosticului de prolaps rectal sunt necesare o serie de analize si examene de laborator :

*colonoscopia sau clisma baritata pentru evaluarea completa a colonului si excluderea altor afectiuni care ar putea sa favorizeze prolapsul rectal;

*analize de sange sunt obligatorii pentru evaluarea pacientului;

*manometria anala utila pentru evaluarea stadiului prolapsului anal;

*electromiografia anala este folositoare la persoanele cu prolaps rectal in scopul alegerii procedeului de reconstructie cel mai eficient. 

Tratamentul prolapsului rectal

Prolapsul rectal este o problema majora de sanatate intrucat creeaza, pe langa discomfort, si numeroase alte prejudicii (incontinenta anala, durere) asa incat tratamentul trebuie instituit urgent.

Tratamentul chirurgical vizeaza fixarea rectului prin diverse mijloace in functie de gravitatea prolapsului rectal si de cauza care a determinat aparitia acestei afectiuni.

La persoanele cu prolaps rectal complet la care functia sfincterului anal este complet pastrata, interventia chirurgicala  implica rezectia anterioara joasa cu fixarea ligamentelor rectale laterale. 

Pacientii cu procidenta rectala si incontinenta anala beneficiaza de interventie chirurgicala reparatorie prin fixarea retro-rectala sacrala folosind o "esarfa" sintetica . 

Prolapsul rectal asociat cu un risc operator crescut sau la persoanele in varsta beneficiaza de tratament chirurgical prin procedeul de incercuire a sfincterului anal.

Prolapsul rectal la copii beneficiaza de tratament conservator (defecatie in pozitie culcata, pomezi si tratamentul constipatiei) si tratament chirurgical (cerclaj anal).

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.7 (35)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!