De ce românii se vindecă mai repede de coronavirus. Explicațiile specialiștilor

De ce românii se vindecă mai repede de coronavirus. Explicațiile specialiștilor

Cristina Gherghina

Statisticile din România privind persoanelele infectate cu coronavirus, arată că 5,269 dintre aceștia au fost declarați vindecați după ce s-au luptat cu virusul periculos. În cadrul unei intervenții la Digi24, președintele Societății de Microbiologie, Alexandru Rafila, a explicat de ce românii se vindecă mai repede de coronavirus decât persoanele din alte țări. 

Potrivit lui Alexandru Rafila, România a înregistrat doar cazuri ușoare și medii de infectare, fapt care justifică creșterea rapidă a numărului de oameni vindecați. 

alexandru rafila

Sursă foto: Imgur

"Dacă vă uitați la numărul de pacienți din secțiile de Terapie Intensivă, cazurile grave, este mereu în jur de 250.

Înseamnă că majoritatea formelor care au apărut în România au fost cazuri ușoare sau medii, iar durata de spitalizare pentru ele este mai scurtă, în general de circa două săptămâni până la negativarea a două teste consecutive la interval de 24 de ore. De aceea, numărul de persoane care se vindecă crește foarte rapid în România", a declarat Alexandru Rafila la Digi24. 

Citește și: Avertismentele unui medic italian: ce probleme pot avea după vindecare persoanele care au suferit de COVID-19

Președintele Societății de Microbiologie a mai spus că în cazul cazurilor grave de infectare cu coronavirus, pacientul are nevoie între patru și șase săptămâni pentru a se vindeca, însă în România, persoanele care au contractat virusul sunt spitalizate pentru doar două săptămâni. 

"Dacă acest număr creștea mai lent, ar fi însemnat că proporția cazurilor grave era mult mai mare, iar durata de spitalizare pentru un caz grav este de patru – șase săptămâni, nu de două săptămâni, cum e pentru cazurile medii și ușoare", a adăugat el. 

Conform datelazi.ro, până luni, 4 mai, numărul persoanelor vindecate a ajuns la 5,269, iar numărul total al cazurilor confirmate de coronavirus a ajuns la 13.512.

Stare de alertă din 15 mai

După data de 14 mai, adică atunci când starea de urgență va lua sfârșit, va fi decretată o stare de alertă. Unele restricții vor fi relaxate, dar câteva măsuri vor fi păstrate pentru a se putea ține sub control epidemia de coronavirus din țara noastră. 

Potrivit autorităților, muzeele, saloanele de înfrumusețare, cabinetele stomatologice vor fi redeschise, dar angajații vor fi nevoiți să ia toate măsurile de siguranță pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus. 

De asemenea, oamenii nu vor mai avea nevoie de declarație pe propria răspundere pentru a ieși din case, dar președintele României ne recomandă în continuare să ieșim doar dacă este absolut necesar. 

Citește și Semne că ești infectat cu COVID-19

iohannis

Sursă foto: Imgur

"Starea de urgență nu va fi prelungită. Data de 14 mai e ultima zi în care mai avem stare de urgență. Epidemia nu a trecut, din păcate. Din 15 mai vom avea la dispoziție saloanele de îngrijire personală – coafură, frizerie. Din 15 mai se vor redeschide cabinetele stomatologice, muzeele.

Dar toate se vor deschide în condiții speciale de distanțare socială. Măștile vor obligatorii în spații publice închise, în mijloace de transport în comun.

Măsurile de relaxare, de mișcare mai liberă, nu se aplică în localitățile care sunt în carantină. Această relaxare nu va avea loc acolo. Deplasările, în esență, vor fi restricționate pentru a pleca din localitate", a spus Klaus Iohannis luni, 4 mai. 

Surse foto: Istock

Articolul urmator
Alimente pe care le poți mânca deși au prins mucegai, potrivit unui expert în siguranță alimentară
Alimente pe care le poți mânca deși au prins mucegai, potrivit unui expert în siguranță alimentară
Treci repede peste despartiri?
Incepe quiz
Treci repede peste despartiri?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.2 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.