Hiperactivitatea si deficitul de atentie - simptome, diagnostic si tratament

Rata diagnosticarii a crescut in aceasta perioada cu 3% in fiecare an. Acest lucru reprezinta un semnal de alarma pentru specialisti, deoarece tulburarea de tip ADHD are un impact ridicat asupra performantei scolare si a dezvoltarii socio-emotionale.

Tulburarea de tip ADHD este una de natura neurobiologica cronica, cu debut in copilarie. Aceasta este caracterizata prin nivele de inatentie si impulsivitate manifestate in diferite medii ale functionarii sociale.

Simptomele sindromului de hiperactivitate si deficit de atentie

Tulburarea de tip ADHD este impartita in trei categorii:

- ADHD predominant hiperactiv/impulsiv;
- ADHD predominant inatent;
- ADHD de tip mixt-hiperactiv/impulsiv si inatent.

Conform acestei clasificari, in tulburarea de tip ADHD, se intalnesc urmatoarele semne:

Hiperactivitate/Impulsivitate:

- Copilul se joaca cu mainile sau picioarele si se foieste pe scaun;
- Adesea alearga, se catara cand acest lucru este interzis si in locuri inadecvate acestui tip de comportament;
- Este intr-o stare de miscare continua, ca si cum ar fi „mereu in priza";
- Vorbeste excesiv;
- Adesea ii este greu sa stea intr-un loc pe scaun;
- Adesea ii este dificil sa se joace in liniste;
- Adesea raspunde la intrebari fara a i se da permisiunea;
- Adesea ii este dificil sa isi astepte randul;
- Intrerupe adesea conversatia sau activitatea altor persoane din jur.

Neatentia:

- Adesea ii este dificil sa isi pastreze atentia aspura activitatilor sau jocului;
- Adesea face greseli si nu este atent la detalii;
- Ii este dificil sa asculte atunci cand i se vorbeste;
- Ii este dificil se urmeze indicatiile date si adesea nu isi termina lucrul o data inceput;
- Ii displac lucrurile si activitatile care necesita o perioada mai lunga de concentrare;
- Este adesea distrat;
- Uita mereu ce are de facut.

Cauzele sindromului de hiperactivitate si deficit de atentie

Cauzele sindromului de hiperactivitate si deficit de atentie raman necunoscute, dar se presupun urmatoarele:

- transmitere genetica, de la parinti la copii;
- istoric familial de alcoolism si tulburari afective;
- factori de mediu si medicali care pot produce simptome asemanatoare celor prezente în ADHD.

Diagnosticul sindromului de hiperactivitate si deficit de atentie

Nu exista un test unic (medical sau psihologic) care sa indice prezenta ADHD, in schimb, ca parinte sau cadru didactic, joci un rol esential in diagnosticarea si urmarirea copilului cu ADHD.

Conform DSM-IV, pentru a dobandi diagnosticul de ADHD, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

1) Cel putin 6 dintre cele 9 simptome listate pentru oricare domeniu sau pentru ambele, se manifesta timp de cel putin 6 luni.
2) Este prezenta afectarea in cel putin doua sau mai multe contexte (acasa, la scoala).
3) Unele simptome au aparut inainte de varsta de 7 ani.
4) Exista dovezi clare de afectare a functionarii sociale, scolare sau ocupationale.
5) Simptomele nu apar exclusiv in cadrul unei alte tulburari mentale (schizofrenie, anxietate).

Detectarea timpurie a simptomelor de tip ADHD este vitala pentru obtinerea unor rezultate pozitive atat din punct de vedere medicamentos cat si psihoterapeutic. Cu cat se intervine mai devreme, cu atat cresc sansele de a imbunatati dezvoltarea si functionarea socio-afectiva a copilului.

Tratamentul in sindromul de hiperactivitate si deficit de atentie

Tratamentul sindromului de hiperactivitate si deficit de atentie cuprinde farmacoterapia si psihoterapia cognitiv comportamentala.

Medicamentele utilizate sunt:

- psihostimulante: morfina, metilfenidat;
- atomoxetina - inhibitor al recaptarii norepinefrinei;
- antidepresive triciclice: imipramina, bupropion.

Interventia psihoterapeutica trebuie sa inlcuda:

- training parental (acasa);
- interventia cu copilul (strategii individuale);
- interventia la nivelul clasei (la scoala).

Trainingul parental are rolul de a corecta deficitul functiilor executive, al inhibitiei comportamentale, al capacitatii de autoreglare, influenteaza pozitiv relatiile familiale, atasamentul copilului fata de parinti, modifica toleranta parintilor la situatiile problematice si optimizeaza functiile deficitare ale copilului.