„Orașul Luminilor” poate fi atât de orbitor, încât, susțin unii specialiști, te poate duce pe drumul nebuniei. Turiștii vizitează Parisul atrași de imaginile de la Gay Paree, de filmele fanteziste din Studiourile Hollywood, de picturile impresioniste și de reclamele cu femei cochete care se plimbă cu bicicletele.
Atunci când coboară din avion și pășesc pe asfaltul Parisului, sunt întâmpinați de nori întunecați, șoferi de taxi nepoliticoși și copii fără adăpost. Nu e vorba doar despre Sartre, Chanel și țigarete. Precum alte orașe, Parisul este un oraș al extremelor. Pentru unii oameni, această intensă juxstapunere se poate rezuma în două cuvinte: Sindromul Paris.
Fenomenul este semnalat doar în capitala Franței, în cazul turiștilor japonezi, mai mult sau mai puțin. Din senin, vizitatorii se confruntă cu senzația de amețeală, ritm cardiac crescut, psihoză, halucinații, iluzia persecutării și pierderea contactului cu realitatea. Se presupune că este o formă reală a șocului cultural.
Intrigant, dar cât de adevărat?
Sindromul Paris a fost subiectul a numeroase articole de presă, dar și a studiului din jurnalul francez de psihiatrie Nervure din 2004, coordonat de profesorul Hiroaki Ota, un psihiatru japonez care lucrează în Franța. Efectuat între 1988 și 2004, studiul a arătat că 63 de pacienți au fost spitalizați în acea perioadă din cauza fenomenului.
Oamenii de știință au continuat să cerceteze factorii despre care credeau că se află în spatele acestui sindrom neobișnuit. În linii mari, este posibil ca epuizarea cauzată de zborurile lungi și munca pe durata călătoriilor să fie cauze ale sindromului Paris. De asemenea, mediul nou și necunoscut poate acționa ca un factor de stres. De altfel, Parisul într-o zi ploioasă nu seamănă deloc cu orașul vesel din filmul „Amelie”.
În plus, „bariera lingvistică și juxtapunerea culturii îi pot face pe vizitatori să se simtă izolați și confuzi. În ceea ce privește sindromul Paris, este clar că unii oameni care au călătorit pe distanțe lungi s-ar putea să nu facă față călătoriei, cât și schimbării mediului cultural, social și fizic”, afirmă doctorul Nicolas Geeraert, psiholog la Universitatea Essex din Marea Britanie.
Dr. Geeraert a efectuat cercetări ample privind „șocul cultural” în rândul studenților. „Nu este exclus ca un astfel de eveniment să fie declanșatorul sau debutul unei tulburări mintale latente”, adaugă el.
Cum a obținut Parisul această reputație?
Parisul este adesea asemănat cu un simbol al culturii europene, deoarece în acesta sunt prezente clișeele unei metropole occidentale arhetipale: rapidă, rece, gri, impersonală, independentă și ostilă pentru turiști. Ciocnirea culturală și așteptările sunt, prin urmare, extrem de mari.
„Ideea că cei care au suferit de acest sindrom sunt turiști japonezi la Paris nu e neînsemnată. Japonia și Franța sunt foarte diferite din punct de vedere cultural. Există o mulțime de dovezi care arată că adaptarea în străinătate devine mai dificilă atunci când distanța culturală dintre țara de origine și țara de destinație crește”, susține dr. Geeraert.
În mod sigur, ciocnirea culturală poate fi deosebit de dură pentru turiștii japonezi de la Paris, însă numărul relativ scăzut de cazuri a confirmat faptul că sindromul Paris nu reprezintă o tulburare mintală. Parisul deține unii factori de stres pentru cei predispuși la problemele de sănătate mintală, la fel ca alte țări sau orașe, de altfel.
Se pare că turiștii japonezi nu suferă de probleme de sănătate mintală mai mult decât oricare alți turiști de diferite naționalități. Statisticile oficiale privind această chestiune sunt puține. Spre exemplu, Serviciul Național de Sănătate din Regatul Unit cheltuie anual milioane de lire pe tratamentul vizitatorilor străini care suferă de tulburări psihice.
Studiul realizat de Hiroaki Ota a cuprins doar 63 de persoane care au raportat faptul că suferă de aceste simptome, însă mulți dintre ei suferiseră anterior probleme mintale. Având în vedere că 600.000 de turiști japonezi vizitează Parisul în fiecare an, cifrele nu sunt deloc semnificative.
Totuși, poate că există un element de „confirmare a prejudecății” în spatele fenomenului, mai ales când mass-media se implică. Aceasta este o prejudecată cognitivă prin care avem tendința de a interpreta (sau ignora) informațiile, într-un mod care să confirme convingerile noastre existente deja. Notorietatea fenomenului a fost, fără îndoială, stimulată, deoarece „sindromul Paris” sună misterios și senzațional. La urma urmei, sună ca un film cu buget scăzut, precum o ceață densă ce s-a abătut asupra Champs Elysees. Însă realitatea nu este deloc atât de neobișnuită și de surprinzătoare.
Este foarte important să ținem cont că vacanțele în alte țări nu ne fac rău, din contră. În afara de panica generată de pierderea pașaportului sau de faptul că nu ne-am ales bine vestimentația, călătoriile au puterea de a ne lărgi orizonturile și de a ne schimba modul în care percepem lumea. Cum spunea Mark Twain: „Călătoria este fatală pentru prejudecăți și minți înguste, iar mulți oameni au nevoie de asta. Lucrurile nu pot fi dobândite dacă stăm și vegetăm într-un mic colț al Pământului toată viața”.
Urmareste-ne pe Google News
