Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Tot ce trebuie să știi despre pere: beneficii, contraindicații, riscuri

Luni, 10.08.2020

Perele sunt fructe dulci și delicioase, care pot fi consumate atât pentru gustul lor deosebit, cât și pentru proprietățile lor curative. Având un conținut ridicat de fibre, vitamine și antioxidanți, perele sunt extrem de sănătoase. Efectele benefice asupra organismului sunt extrem de mari, însă aceste fructe vin la pachet și cu anumite contraindicații. Citește în continuare și află tot ce trebuie să știi despre pere!

pere-beneficii-si-contraindicatii-pere-rosii

Pere – beneficii pentru sănătate

Sunt peste 100 de soiuri de pere, fiecare având o mulțime de nutrienți și vitamine necesare funcționării optime a organismului.

Perele sunt bogate în nutrienți, vitamine și minerale

O pară de dimensiune medie conține puține proteine, fibre și carbohidrați, dar și vitamina C, K, potasiu și cupru. Aceeași pară include cantități mici de folat, provitamină A și niacină. Folatul și niacina sunt importante pentru funcția celulară și producerea de energie, în timp ce provitamina A susține sănătatea pielii și vindecarea rănilor. Perele sunt, de asemenea, o sursă bogată de minerale importante, precum cupru și potasiu. Cuprul joacă un rol în imunitate, metabolismul colesterolului și funcția nervilor, în timp ce potasiul ajută la menținerea unei inimi sănătoase. Mai mult decât atât, aceste fructe sunt o sursă excelentă de antioxidanți care protejează organismul împotriva factorilor dăunători. Coaja trebuie neapărat și ea consumată deoarece ea conține de până la șase ori mai mult polifenoli decât carnea.

Ajută la îmbunătățirea digestiei și sunt eficiente împotriva constipației

Perele reprezintă o sursă excelentă de fibre esențiale pentru sănătatea tractului digestiv. O pere de dimensiuni medii (178 grame) conține 6 grame de fibre, care înseamnă aproximativ 22% din necesarul zilnic al unei persoane. Totodată, fibrele solubile hrănesc bacteriile sănătoase din intestin, ajută la îmbunătățirea imunității organismului și la ameliorarea constipației. 

Sunt bune pentru sănătatea inimii 

Perele conțin numeroși compuși vegetali benefici, care pot îmbunătăți sănătatea inimii și pot consolida vasele de sânge. Antioxidanții din aceste fructe ajută la reducerea rigidității țesutului cardiac, scad colesterolul rău (LDL) și  cresc colesterolul bun (HDL). Coaja conține un antioxidant important numit quercetină, despre care se crede că ajută la scăderea inflamației și reducerea factorilor de risc ai bolilor de inimă, inclusiv riscul de accident vascular cerebral. 

Protejează vederea

pere-beneficii-si-contraindicatii-pere-verzi

Perele verzi au în componența lor luteină și zeaxantină, care ajută la menținerea unei vederi foarte bune, în special pentru persoanele în vârstă. 

Au proprietăți antiinflamatorii

Aceste fructe au un conținut bogat de antioxidanți flavonoizi, care au proprietăți antiinflamatoare și antioxidante. În plus, vitaminele și mineralele, precum vitaminele C și K și cupru sunt cunoscute pentru combaterea inflamațiilor. 

Luptă împotriva cancerului

Perele conțin diverși compuși (antocianină și acid cinamic) care pot prezenta proprietăți anticanceroase. Câteva cercetări științifice care indică faptul că dietele bogate în fructe, inclusiv perele, ajută la lupta împotriva unor tipuri de cancer, inclusiv cele ale plămânului, stomacului și vezicii urinare. De asemenea, conținutul bogat de flavonoide protejează împotriva cancerului de sân și ovare.

Sunt recomandate pentru a avea un păr și o piele frumoasă

Vitamina A care se regăsește în pere are un efect anti-îmbătrânire asupra pielii, previne apariția ridurilor și a petelor care apara o dată cu înaintarea în vârstă. De asemenea, specialiștii susțin că un consum regulat de pere poate ajuta la reducerea căderii părului.

Contraindicații pere

Perele nu au foarte multe contraindicații. Ele pot fi consumate inclusiv de persoanele alergice deoarece nu sunt alergene. Totuși, aceste fructe conține mai multă fructoză decât glucoză și sunt alimente cu un nivel FODMAP (oligozaharide, dizaharide, monozaharide și polioli fermentabili) ridicat care pot provoca gaze, balonare, durere și diaree. Prin urmare, persoanele care suferă de sindrom de intestin iritabil (SII), ulcere gastrice sau alte afecțiuni gastro-intestinale trebuie să evite aceste fructe sau să consulte un medic înainte de a le consuma în mod regulat.

De asemenea, nutriționiștii nu recomandă să se mănânce aceste fructe pe stomacul gol deoarece conțin substanțe care irită epiteliul intestinal. Cel mai bine perele ar trebui să fie consumate după 40-50 de minute după masă.

Perele și diabetul

pere-beneficii-si-contraindicatii-perele-si-diabetul

Diverse studii au arătat că soiurile roșii de pere pot ajuta la scăderea riscului de diabet datorită conținutului ridicat de antocianină. În plus, cantitatea mare de fibre din pere încetinesc digestia, oferind organismului mai mult timp pentru a se descompune și a absorbi carbohidrații. Acest lucru ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge,  contribuind la prevenirea și controlul diabetului.

Perele îngrașă?

NU, ba dimpotrivă. Perele sunt recomandate în curele de slăbire deoarece sunt sărace în calorii și bogate în fibre. Ele oferă o senzație de sațietate pe o perioadă mai îndelungată de timp, de aceea pot fi incluse fără probleme în orice dietă. În plus, perele sau un efect laxativ, ceea ce ajută la pierderea kilogramelor în plus. 

Citește și: Desertul suprem de toamnă: pere fierte în vin roșu

Compot de pere

Există nenumărate posibilități de a consuma perele, de la fructul în sine, până la compot, dulcețuri sau suc. Perele proaspete trebuie spălate bine sub jetul de apă rece și mâncate inclusiv cu coajă deoarece conține jumătate din vitaminele și mineralele benefice pentru organism. 

pere-beneficii-si-contraindicatii-compot-de-pere

Compotul de pere este foarte des consumat de români și se prepară extrem de simplu. Iată mai jos toate detaliile:

Ingrediente: 

  • 2 kg pere
  • 1 l apă
  • 400 g zahăr
  • 1 băț de scorțișoară
  • 2-3 lingurițe de zeamă de lămâie

Mod de preparare: 

  1. Spală perele, taie-le în bucăți mai mari, stropește-le apoi cu zeama de lămâie și pune-le în borcane astfel încât să nu fie mult loc liber deoarece fructele după ce se înmoaie își mai pierd din volum.
  2. Separat, pune apa pe foc cu scorțișoara și zahărul ( cam 3-4 linguri de zahăr pentru fiecare borcan) și lasă să dea în clocot.
  3. Toarnă apoi siropul fierbinte peste bucățile de pere din borcane și pune capacele.
  4. Așează borcanele într-o cratiță largă pe fundul căreia pune prosoape de bucătărie. Adaugă apă rece puțin mai mult decât jumătatea borcanelor și pune cratița pe foc.
  5. Când apa începe să fiarbă, dă focul mai încet și mai lasă oala pe foc timp de 30 minute. Stinge focul, acoperă oala cu o cârpă mai groasă și lasă până a doua zi. Depozitează borcanele în locuri răcoroase şi bine aerisite.

În concluzie, este esențial să introduci perele în dieta ta zilnică deoarece aceste fructe îți aduc o mulțime de beneficii. Savurează-le ca atare sau în diverse mâncăruri și deserturi delicioase.

Citește și: 

File de porc cu pere și varză roșie

Tartă cu pere caramelizate: deliciul începutului de toamnă

Surse foto: Pixabay.com, Unsplash.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!