Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Uleiuri pentru articulații: care sunt cele mai eficiente

Joi, 26.03.2020

Durerile de articulații provocate de artrita reumatoidă pot fi foarte supărătoare, iar pacienții sunt dispuși să încerce orice pentru a scăpa de ele. Uleiurile esențiale sunt printre cele mai cunoscute remedii folosite pentru ameliorarea simptomelor artritei reumatoide, însă sunt ele cu adevărat eficiente? Află cât de sigure sunt, cum se folosesc și care sunt cele mai bune uleiuri pentru articulații!

Uleiuri pentru articulații: cât de sigure sunt și cum se folosesc?

uleiuri-pentru-articulatii

Uleiurile esențiale pot fi utilizate pentru a trata simptomele artritei fie prin inhalarea mirosului acestora, fie prin aplicarea lor pe zona afectată. Pentru aromaterapie, cel mai folosit ulei este cel de lavandă, deoarece are un efect calmant. Pune câteva picături de ulei esențial de lavandă pe un disc demachiant, pe o batistă sau alt material absorbant și inhalează parfumul direct.

Dacă vrei să aplici uleiul direct pe piele, este important să-l diluezi. Uleiurile esențiale sunt foarte puternice și pot provoca iritații ale pielii. În mod normal, uleiurile esențiale se diluează prin amestecarea lor cu uleiuri „purtătoare”, precum ulei de nucă de cocos, ulei de jojoba și ulei de măsline.

Regula generală este să combini 2 picături de ulei esențial la 1 linguriță de ulei „purtător”. Însă, chiar și diluat, este recomandat să testezi amestecul de ulei pe o suprafață mică de piele. Așteaptă 24 de ore după aplicare pentru a vedea dacă pielea ta are o reacție adversă. Dacă totul este în regulă, amestecul poate fi utilizat pe o suprafață mai mare.

Indiferent cum vrei să folosești aceste uleiuri pentru articulații, important este să te consulți cu un medic pentru a te asigura că utilizezi uleiul esențial corect.

Care sunt cele mai eficiente uleiuri pentru articulații?

1. Ulei esențial de eucalipt

uleiuri-pentru-articulatii-eucalipt

Frunzele de eucalipt au efecte antiseptice, emoliente și antireumatice și de aceea uleiul esențial de eucalipt este folosit pentru reducerea inflamației și a durerii provocate de artrită. Uleiul esențial de eucalipt se poate inhala la intervale de 30 de minute timp de 3 zile la rând sau se pot adăuga câteva picături în apa de baie.

2. Ulei esențial de turmeric

uleiuri-pentru-articulatii-turmeric

Ingredientele active din turmeric pot avea proprietăți antiinflamatoare. Turmericul este folosit în medicina chineză și ayurvedică pentru a trata artrita deoarece poate calma durerile și poate reduce inflamația și rigiditatea specifică în artrita reumatoidă și osteoartrită. De asemenea, turmericul este cunoscut pentru efectul benefic asupra circulației.

3. Ulei esențial de ghimbir

uleiuri-pentru-articulatii-ghimbir

Alături de turmeric, ghimbirul este cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatoare. Diverse studii au demonstrat că inflamarea cronică a articulațiilor poate fi ameliorată cu ajutorul uleiului esențial de ghimbir.

4. Ulei esențial de primulă

uleiuri-pentru-articulatii-primula

Primula conține acid gama-linoleic (un acid gras Omega 6) și beta-amirină, care sunt compuși cu proprietăți antiinflamatoare. De aceea, uleiul de primulă este deseori folosit pentru ameliorarea durerilor osoase și articulare cauzate de artrita reumatoidă. De asemenea, uleiul de primulă, folosit împreună cu ulei de pește și calciu, este utilizat pentru prevenirea scăderii densității osoase cauzată de osteoporoză.

5. Ulei esențial de busuioc

uleiuri-pentru-articulatii-busuioc

Printre uleiurile folosite pentru articulații se numără și uleiul esențial de busuioc, deoarece acesta conține compuși precum cineol și linalool care au efecte antiinflamatorare. Uleiul esențial de busuioc este folosit în principal ca relaxant natural al mușchilor, dar și pentru reducerea riscului de apariție a edemului și de deteriorare a cartilajelor. Edemul reprezintă o acumulare de lichid care este des asociat cu inflamațiile. Pentru cele mai bune rezultate, este recomandat ca uleiul de busuioc să fie folosit în combinație cu ulei de nucă de cocos în zona mușchilor sau articulațiilor dureroase.

6. Ulei esențial de lavandă

uleiuri-pentru-articulatii-lavanda

Lavanda sau levănțica este utilizată din cele mai vechi timpuri în scop terapeutic. Proprietățile calmante ale acestei plante ajută la reducerea durerilor și a inflamațiilor cauzate de artrită. Pentru o eficiență maximă, este recomandat ca uleiul de lavandă să fie diluat cu ulei de migdale.

7. Uleiul esențial de rășină de Boswellia

uleiuri-pentru-articulatii-rasina-de-boswellia

Boswellia (tămâia indiană) este un arbore originar din India a cărui rășină se utilizează în medicina ayurvedică pentru tratarea mai multor afecțiuni. Componentele biologice active ale acestei rășini sunt acizii boswelici, care au proprietăți antiinflamatoare și analgezice puternice. Uleiul esențial de rășină de Boswellia este unul dintre cele mai eficiente uleiuri pentru articulații. El ajută la reducerea senzației de rigiditate musculoscheletală și la prevenirea deteriorării cartilajelor.

Chiar dacă în general uleiurile esențiale sunt considerate sigure, pot exista anumite efecte adverse, precum iritații ale pielii (dacă uleiul este folosit direct pe piele) sau dureri de cap și amețeli. Așadar, asigură-te că folosești corect aceste uleiuri pentru articulații.  

Surse foto: Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!