9 motive care te vor face să te orientezi spre produsele bio

9 motive care te vor face să te orientezi spre produsele bio

Redactor Andreea Baluteanu

Dacă acum câțiva ani terminii „eco”, „bio” sau „organic” erau considerați un moft sau o strategie de marketing, azi sunt o prezență necesară în vocabularul nostru. Lumea, așa cum o știam, e amenințată cu dispariția, dar speranța există în continuare, iar mișcarea bio pare să fie una dintre singurele soluții certe ce pot salva planeta de la distrugere.

Nu ne dorim să cădem în capcana negativismului și a scenariilor prăpăstioase, ci să te încurajăm să începi să te orientezi către stilul de viață care poate face diferența. Este vorba despre traiul bio, în acord cu natura. Ce sunt produsele bio? Crescute sau concepute în stil tradițional, cu ingrediente cât se poate de naturale, fără conservanți, substanțe artificiale, chimicale dăunătoare sau antibiotice, fără manipulare genetică, produsele bio sunt tot ce are viața să îți ofere mai bun. Sunt benefice, au gust, au aromă, îți hrănesc nu numai trupul, dar și mintea și sufletul. Bio e mai sănătos, mai bine, mai sigur și mai bun. Iar dacă ai nevoie și de alte argumente, abia așteptăm să ți le oferim în rândurile de mai jos!

De ce bio? 9 motive care te vor convinge că e singura opțiune

Produsele bio provin de la ferme sau din fabrici care respectă viața, în primul rând. Creșterea nu le este stimulată prin chimicale dăunătoare, culturile nu seacă viața pământului, ci îmbogățesc solul grației principiilor rotației, iar planta căreia îi este permis să se dezvolte așa cum i-a fost menit e mai nutritivă și mai gustoasă. Și animalele crescute bio sunt mai fericite, căci își duc viața afară, bucurându-se de lumina strălucitoare a soarelui, de iarbă bogată și hrănitoare și de apă curată. Cu alte cuvinte, beneficiile bio merg mai departe decât simpla satisfacție a consumului prezent, ele pot asigura un viitor mai bun. Sau, luând în considerare provocările prezentului, putem sintetiza că bio ne poate asigura un viitor, pur și simplu.

femeie care tine in brate plasa cu fructe si legume bio

Dacă nu ești convinsă încă că bio este răspunsul, iată mai jos câteva argumente de luat în considerare!

Numai astfel eviți chimicalele dăunătoare.

Știai deja, cu siguranță, că agricultura non-organică folosește pesticide și alte chimicale periculoase. Dar știai că utilizarea acestor compuși nu este în mare parte testată înainte de a fi aprobată? Numai în SUA, conform The National Academy of Sciences, efectele a 90% dintre chimicalele folosite în agricultura modernă nu au fost verificate pe termen lung. Pot avea consecințe dezastruoase asupra sănătății fără ca vreo cercetare să le ia în calcul.

Tocmai de aceea ai mare nevoie de produse bio, iar Turmeric Latte pulbere funcțională ecologică este unul dintre ele. O combinație de superalimente cu proprietăți nutritive excepționale, produsul este vegan, neiradiat, fără OMG (organisme modificate genetic), lactoză, zahăr, gelatină, conservanți, metale grele sau grăsimi trans. Pudra este de asemenea testată chimic contra pesticidelor și a altor substanțe contaminate, iar ingredientele sunt certificate ecologic. Gustul dulce și aroma bine echilibrată e o altă marcă bio, Turmeric Latte putând fi adăugat în iaurturi, smoothieuri, shakeuri proteice, lapte vegetal sau sucuri de fructe.

Turmeric Latte pulbere funcțională ecologică

Primești mai mulți nutrienți.

Pentru că au crescut într-un sol bogat, care a fost hrănit prin practici sustenabile, ingredientele bio sunt mai nutritive, oferindu-ți un procent mai mare de vitamine, minerale, micronutrienți și enzime. Și nu doar ne place să credem acest lucru, ci îl știm grație Journal of Alternative and Complementary Medicine, care a adus laolaltă rezultatele a 41 de studii, concluzionând că alimentele bio oferă cu 21,1% mai mult fier, 27% mai multă vitamina C, 29,3% mai mult magneziu și 13,6% mai mult fosfor, în medie, decât corespondentele lor convenționale.

Ceea ce înseamnă că și Sucul de struguri roșii proveniți din agricultura organică, de la Dennree, îți oferă nu numai un gust și o savoare pură, dar și nutrienți cât cuprinde. Începe-ți ziua cu un pahar de lichid aromat proaspăt și rece și vei simți diferența!

Sucul de struguri roșii proveniți din agricultura organică, de la Dennree

Produsele bio au un gust mai bun.

Unul dintre principalele motive pentru care să alegi bio? Gustul demențial și fericirea papilelor tale gustative. Regăsești bucuria de a savura pe care o aveai atunci când erai copil și mușcai din mărul crescut în curtea bunicii. Fiind mai bogate în nutrienți, aceste produse sunt net superioare.

N-o să-ți vină să crezi ce negrese minunate vei obține cu Mixul pentru negrese FARA GLUTEN! Ingredientele provin din agricultura ecologică, iar în locul făinii de grâu, folosită de obicei la aceste prăjituri divine, producătorii au ales făină integrală de orez și porumb ecologic. Parfumul delicios de ciocolată umple bucătăria cu mirosul fericirii, iar aroma îți lasă gura apă!

Mixul pentru negrese FARA GLUTEN

Păstrezi ecosistemul echilibrat.

Suntem pe punctul de a distruge lumea deoarece am înțeles atât de greu că și cea mai măruntă ființă de pe pământ are rolul său esențial în menținerea echilibrului. Nu putem exista decât împreună, iar agricultura bio respectă tocmai acest principiu al coexistenței. Solurile sunt bogate pentru că e practicată rotația culturilor, iar fiecare ființă, de la insecte la păsări și broaște își poate relua liniștită locul în ordinea vieții. De asemenea, produsele cultivate bio protejează și viața sălbatică, atât de amenințată azi.

Așa că te poți bucura de o porție de semințe de chia știind că protejezi totodată lumea în care trăiești. Semințele de chia bio provin dintr-o agricultură ecologică controlată și sunt minunate în iaurturi, salate, sucuri și smoothieuri delicioase.

semințe de chia

Reduci poluarea.

Ce mai fac pesticidele și fertilizatorii, în afară de a te predispune la o mulțime de boli? Poluează solul, prețioasele surse de apă, mediul, ucid animalele, plantele, păsările și insectele. Produsele bio nu conțin astfel de substanțe dăunătoare astfel că previn poluarea.

Și nu numai prin ceea ce mănânci salvezi planeta. Periculoși sunt și detergenții plini de chimicale, ce se revarsă apoi în apele planetei. Nu e cazul cu Detergentul lichid de vase balsam cu portocală, vegan și certificat ECOCERT. Protejează nu numai mâinile tale delicate, dar și mediul înconjurător, și pentru această misiune îi suntem recunoscătoare.

Detergentul lichid de vase balsam cu portocală

Se păstrează diversitatea vieții.

Știai că se estimează că circa 75% din diversitatea genetică a culturilor a fost pierdută în ultimul secol? Marii producători cultivă un singur soi, cel care asigură cea mai mare rată de succes, dar diversitatea e cheia supraviețuirii. Alegând principiile rotației culturii, fermierii respectă echilibrul și varietatea. Astfel ei reduc însă și eroziunea solurilor, fenomen care ne lasă atât de vulnerabili în fața dezastrelor naturale. Totodată, prin aceste procedee pământul e iar bogat și fertil.

Vei simți gustul cerealelor crescute „așa cum se cuvine” în cerealele crocante cu căpșuni Dennree. Fulgii de ovăz, nuca de cocos crocantă și aroma de căpșuni sunt cheia unui mic dejun bogat, care prezervă diversitatea, echilibrul, viața.

cereale cu capsuni

Susții fermierii locali.

Fermierii locali, cei care iubesc pământul și înțeleg complexitatea sa, au fost amenințați cu dispariția de industrializarea agriculturii, dar acum practicile lor seculare sunt prețuite din nou. De asemenea, alegând produse bio, le asiguri o viață mai sănătoasă acestor oameni atât de încercați, protejându-i de pesticidele și chimicalele cu care trebuiau să „îngrașe” pământul.

Cât îți savurezi cafeaua de dimi, știi că susții și familii de fermieri din zone defavorizate precum Peru, Honduras sau Tanzania. Iar Cafeaua Bio Gusto Espresso măcinată are un gust demențial, cu ingrediente provenite 100% din agricultura ecologică, hrănindu-ți sufletul, umplându-ți mintea și trupul de energie și liniștiindu-ți conștiința.

Cafeaua Bio Gusto Espresso măcinată

Ajuți la combaterea efectelor nefaste ale schimbărilor climatice.

Schimbarea climei e reală și fără precedent, dar alegând produse bio poți minimiza efectele sale. Folosind predatori naturali care să contracareze dăunătorii, fermierii bio susțin viața sălbatică, reducând emisiile de carbon și efectul de seră. Biodiversitatea protejează fauna și flora locală, un alt aspect de reținut.

Și nu contează doar ce mănânci. Bio pot fi și produsele cosmetice pe care le folosești. Crema antirid hidratantă cu coenzima Q10 luptă împotriva îmbătrânirii pielii grație extractelor de ulei de jojoba și aloe vera bio, reducând ridurile și menționând umiditatea în mod natural. Necesar e și un Gel de dus cu cocos si vanilie bio, magic și pentru pielea ta, dar și pentru cea a copiilor, un produs bio pentru întreaga familie.

Crema antirid hidratantă cu coenzima Q10 Gel de dus cu cocos si vanilie bio

Asiguri viitorul copiilor tăi.

Planeta nu e a noastră, e a copiilor noștri. Investind inteligent în agricultura bio investești practic într-un viitor sustenabil pentru micuții tăi și pentru micuții lor.

Oferă-le celor mici o gustare sănătoasă precum Biscuiții bio cu cremă de afine. Nu numai că le asiguri un produs nutritiv și bun, delicios și savuros cu o ceașcă de lapte sau de ceai, dar pui și bazele viitorului lor.

Biscuiții bio cu cremă de afine

Suntbio.ro e magazinul tău online de produse bio! Creat din pasiune pentru un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată, suntbio.ro îți pune la dispoziție o gamă extinsă de produse bio alimentare, băuturi, articole de igienă, cosmetice și detergenți. Produsele sunt importate din Germania, bucurându-se de un standard ridicat de calitate și de prețuri accesibile tuturor, iar promoțiile sunt atât de îmbietoare. Bonus: te poți delecta și cu un blog dedicat vieții bio, unde descoperi informații utile și practice, dar și o multitudine de rețete. Noi suntem convinse!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
6 motive pentru care te trezești noaptea
6 motive pentru care te trezești noaptea
Câți bărbați vor plânge după tine?
Incepe quiz
Câți bărbați vor plânge după tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.