Afla care tipuri de scurgeri vaginale sunt normale si care nu

Cuprins
- Leucoreea- rezultat al unei bune secretii de estrogen
- Scurgerile vaginale de natura patologica
- Cauze patologice
- Cum poti trata leucoreea?
- Ce spune culoarea secretiei despre sanatatea ta intima
- Cand trebuie sa mergi la medic
- Cum previi bolile ginecologice
- Remedii naturale pentru tratarea leucoreei
Scurgerile vaginale, cunoscute si sub numele de leucoree, sunt remarcate la majoritatea femeilor si reprezinta manifestari normale ale corpului, insa pot indica si anumite boli. Apar sub forma unor secretii albe ce provin din zona vaginului sau din colul uterin si sunt compuse din glera cervicala, celule vaginale si bacterii prezente in vagin, acestea fiind normale in perioadele de activitate genitala. Totusi, foarte multe femei se plang de un exces de leucoree, mai ales cand este insotit si de alte simptome neplacute.
Afla cum faci diferenta intre pierderile vaginale normale si cele care trag un semnal de alarma cu privire la starea sanatatii tale.
Leucoreea- rezultat al unei bune secretii de estrogen
Inaintea ovulatiei, este posibil sa observi o intensificare a scurgerilor vaginale, datorata unei bune secretii de estrogen, ce se afla la cote ridicate in aceasta perioada. Aceste scurgeri nu au un miros neplacut, nu sunt insotite de sangerari, mancarimi sau inrosiri ale vulvei, iar cantitatea in care apar variaza de la o persoana la alta. Este posibil sa faci parte din categoria femeilor ale caror secretii vaginale sunt foarte puternice si, astfel, sa te simti jenata de acestea, din cauza permanentei senzatii de umiditate sau a petelor care pot aparea pe haine. Desi iti creeaza o senzatie de disconfort, atata timp cat nu isi schimba culoarea sau mirosul, nu este cazul sa te ingrijorezi. Totodata, in cazul in care esti insarcinata, scurgerile vaginale pot deveni mai abundente, iar un caz mai special il reprezinta ectropionul cervical, ce consta intr-o eversiune a mucoasei colului uterin.
Scurgerile vaginale de natura patologica
Din pacate, exista si situatii in care scurgerile vaginale sunt semnul unor afectiuni genitale mai mult sau mai putin ingrijoratoare, care trebuie tratate conform sfatului medicului ginecolog.
Infectia cu trichomonas vaginalis este o infectie cu transmitere sexuala si se caracterizeaza prin pierderi vaginale de culoare verzuie, lichide, cu miros neplacut si, de cele mai multe ori, sunt insotite de arsuri in momentul urinarii.
Micozele se afla adesea pe lista neagra a infectiilor indicate de leucoree si se manifesta prin scurgeri vaginale vascoase, insotite de mancarimi la nivelul vulvei si inrosirea acesteia, dar si de o senzatie de arsura atunci cand urinezi. Raporturile sexuale dureroase sunt un motiv in plus sa te prezinti la medicul ginecolog pentru un examen detaliat.
Vaginoza bacteriana este, de asemenea, o afectiune genitala indicata de prezenta scurgerilor de culoare gri, abundente, lichide si urat mirositoare, aceasta fiind provocata de un dezechilibru la nivelul florei bacteriene vaginale.
In cazul in care observi ca scurgerile tale vaginale sunt colorate cu sange (dupa raporturile sexuale, dupa menopauza sau intre fluxurile menstruale), mergi imediat la medicul ginecolog, intrucat acesta poate fi un simptom pentru cancerul de uter, intalnit in special la femeile ce au avut multiple sarcini, infectii genitale cu virus herpetic sau cu papilloma virus, mai multi parteneri sexuali.
Cauze patologice
Scurgerile vaginale anormale sunt de obicei un semn de infectie. Cele mai intalnite cauze sunt:
- bacteriile : vaginoza este o infectie a vaginului produsa de bacterii;
gonoreea si clamidia sunt boli cu transmitere sexuala care se dezvolta tot din bacterii;
- ciupercile : candidoza se dezvolta atunci cand ciupercile benefice care se afla in vagin sufera o transformare;
- parazitii: tricomoniaza este o infectie des intalnita la femei, transmisa sexul;
- virusii: in cazul virusilor, herpesul genital este de obicei afectiunea asociata acestora.
Te poti imbolnavi si de la prezervativ sau un tampon care ramane pentru o perioada mai indelungata in vagin. De asemenea, si spalaturile vaginale iti deregleaza flora vaginala,fapt ce te expune contactarii bacteriilor.
Cum poti trata leucoreea?
Leucoreea nu este o boala, de aceea, atata timp cat ea are un aspect normal, tot ceea ce trebuie sa faci este sa ai o igiena intima corespunzatoare si sa folosesti protejslipuri care sa iti confere confortul de care ai nevoie, fara a apela la dusuri intravaginale sau antiseptice locale. In cazul in care leucoreea este de ordin infectios, tratamentul sau variaza, iar cel mai indicat pas este sa vorbesti cu medicul ginecolog, care iti va recomanda antibiotice sau creme, in functie de gravitatea afectiunii.
Multe femei se simt jenate atunci cand vine vorba de aceste scurgeri vaginale, insa este esential sa intelegi ca ele sunt un fenomen normal si ca, de cele mai multe ori, te pot ajuta sa descoperi eventualele probleme de sanatate de la nivelul aparatului genital, inainte ca acestea sa se agraveze.
Ce spune culoarea secretiei despre sanatatea ta intima
Roșiatică sau maro: atunci cand este insotita de sangerari vaginale anormale si durere in zona pelvisului, poate insemna ca ai un ciclu menstrual neregulat. Insa exista cazuri in care aceste sangerari pot semnala prezenta cancerului cervical.
Galbena: o secretie galbena insotita de sangerari intre menstruatii, insuficienta urinara si durere in partea inferioara, poate fi semn ca ai gonoree.
Galbena sau verde cu un miros urat: daca mai simti si durere sau usturime la urinare, atunci ai tricomoniaza.
Branzoasa si alba: acest tip de secretie ascunde o infectare cu o ciuperca, care este de obicei cunoscuta sub numele de candidoza. Aceasta afectiune mai poate determina si umflaturi, dureri in jurul vulvei si mancarimi, care se manifesta in special in timpul actului sexual.
Alba, gri sa galbena cu miros de peste: diagnosticul pe care ti-l poate pune medicul in aceste caz este de vaginoza. Infectia cu aceste bacterii mai poate fi semnalata si prin mancarimi, arsuri, roseata, sau umflarea vaginului si a vulvei.
Cand trebuie sa mergi la medic
Daca consideri ca ai una dintre secretiile mentionate mai sus, atunci este cazul sa vezi un medic ginecolog. Necesitatea unui control ginecologic este cu atat mai mare in cazul in care contactele tale sexuale din ultima vreme au fost neprotejate. Majoritatea bolilor cu transmitere sexuala cauzeaza schimbari ale secretiei vaginale.
Este important sa spunem medicului ca am avut contacte neprotejate, deoarece poate fi nevoie si de efectuarea unui set special de analize pentru detectarea altor boli cu transmitere sexuala. Daca scurgerile sunt insotite de febra sau dureri in zona abdomenului, trebuie sa vezi urgent un medic ginecolog.
Cum previi bolile ginecologice
In primul rand, spala-te zilnic folosind un gel de dus cu pH neutru si apa calda. Nu folosi geluri de dus parfumate sau alte produse care contin parfum. Nici folosirea deodorantelor intime nu este recomandata. Unii doctori merg mai departe cu eliminarea folosirea parfumului din aceasta zona delicata, sfatuindu-te chiar sa renunti la hartia igienica parfumata si la servetelele umede.
Atunci cand te duci la baie, sterge-te din fata in spate, pentru a preveni raspandirea bacteriilor in vagin.
Poarta doar lenjerie din bumbac 100% și evită hainele strâmte. De asemenea, atunci cand esti la menstruatie, foloseste absorbante fara parfum, din bumbac.
Nu intretine relatii sexuale neprotejate cu persoane pe care nu le cunosti. Asigura-te ca folosesti prezervativ.
Remedii naturale pentru tratarea leucoreei
Banane
Daca vrei sa scapi de leucoree, este indicat sa mananci macar o banana pe zi, dimineata, cu lapte si miere. De asemenea, poti face si un piure pe care poti sa il amesteci cu 3 lingurite de miere.
Rodie
Rodia este foarte buna pentru sanatatea noastra consumata fie in stare naturala, fie sub forma de suc. Mai nou, acest fruct mai este folosit si in tratarea leucoreei.
Busuioc
Aceasta planta poate trata leucoreea in mai multe feluri. Totusi, pentru a te bucura cat mai mult de efectele sale benefice, fa un suc din frunze de busuioc si miere pe care sa il bei in fiecare dimineata, timp de doua saptamani.
Apa de orez
Pe langa leucoree, apa de orez mai este indicata si in tratarea problemelor stomacale. Dupa ce fierbi orezul, pastreaza apa si consum-o zilnic in cantitati mici.
Tu stii ce iti indica scurgerile tale vaginale?


