BlackFriday

Ce boli ai dacă îți miroase pielea urât

Marţi, 12.09.2017
de Mihaela Onofrei

Transpirația și mirosul neplăcut pe care corpul le produce sunt aspecte naturale din viața unui om. Ele pot să apară atunci când faci sport, când îți este foarte cald sau atunci când ești nervoasă, stresată sau emoționată.

Corpul tău are două tipuri principale de glande sudoripare (glande ecrine și glande apocrine), iar acestea provoacă tipuri diferite de transpirație. Ambele produc o secreție fără miros, însă cea de la subraț și din zona inghinală devin urât mirositoare atunci când se combină cu bacteriile ce se află în mod normal la suprafața pielii.

Schimbările neobișnuite la nivelul transpirației, fie că este vorba de producția în exces sau de dispariția completă, sunt semne de îngrijorare. De asemenea, modificările care apar în aroma corpului pot fi simptome ale unor boli cu miros. Deși îmbunătățirea dietei și tratamentele luate acasă te pot ajuta să ții sub control mirosul neplăcut, anumite semnale ar trebui să te îngrijoreze și să te trimită la doctor.

transpiratie la subrat

Iată ce boli ai dacă îți miroase pielea urât!

Trimethylaminuria

Anumite boli pot să te facă să miroși urât. O astfel de afecțiune este și Trimethylaminuria sau sindromul mirosului de pește, care afectează o persoană din 200.000, conform prevention.com. Această boală metabolică produce un miros neplăcut distinct. Nu se compară cu nimic din ce ai simțit până acum, iar în cazurile mai grave persoana bolnavă miroase a pește stricat sau a gunoi. Acest miros este emanat la distanțe mari, ceea ce face ca interacțiunea socială să fie dificilă.

Trimethylaminuria este caracterizată de imposibilitatea organismului de a metaboliza trimetilamina, un compus ce se ocupă cu procesarea proteinelor și care este produs în intestin. Ca rezultat, cei care suferă de această afecțiune produc trimetilamină în exces, ceea ce îi face să aibă un miros neplăcut, care se simte atât pe piele, cât și atunci când vorbesc.

Cetoacidoză diabetică

Atunci când diabetul nu este tratat, acesta evoluează în cetoacidoză diabetică. Fără insulină suficientă, corpul începe să folosească grăsimile ca principală sursă de energie, ceea ce duce la acumularea de cetonele în organism. Printre altele, rezultatul va fi reprezentat de alterarea mirosului corpului, potrivit mayoclinic.com, ceea ce ar trebui să te trimită la medic pentru investigații amănunțite.

Boli de rinichi sau afecțiuni ale ficatului

Alte boli metabolice, cum sunt afecțiunile grave ale rinichilor sau ale ficatului, pot produce mirosuri neplăcute, de obicei sub forma respirației urât mirositoare, conform prevention.com. Totuși, acest lucru se întâmplă doar în cazurile avansate ale bolii. Deși în prezent aceste semne nu sunt folosite în diagnosticarea bolilor, există organizații care vor să antreneze câini pentru a detecta mirosurile neplăcute asociate acestor afecțiuni.

Afecțiuni ale tiroidei

Hipertiroidismul este o altă cauză pentru care corpul tău emană un miros neplăcut. Hipertiroidismul are din acest punct de vedere aceleași efecte ca sportul, deoarece în cazul amândurora corpul secretă o cantitate excesivă de transpirație. Dacă nu ai făcut deloc mișcare sau ai depus un efort nesemnificativ, dar corpul tău secretă o cantitate mare de transpirație, atunci este indicat să mergi la doctor. Tiroida trebuie verificată la un interval de 1-2 ani. Partea bună este că hipertiroidismul se poate trata. Dacă observi o cantitate neobișnuită de transpirație sau un miros neplăcut pe care corpul tău îl produce, mergi cât mai curând la doctor.

Alte cauze ale mirosului neplăcut

Moștenirea genetică

Picioarele se comportă aproximativ ca zona subrațului. Deoarece sunt predispuse apariției bacteriile, ele pot să capete rapid un miros neplăcut. Acest lucru este cauzat de faptul că tălpile tale stau într-un mediu întunecat, cald, umed, ideal pentru înmulțirea bacteriilor. Aproximativ 10-15% din populația lumii suferă de o transpirație în exces a picioarelor, predispoziție moștenită de la părinți. Astfel, picioarele tale pot dezvolta o bacterie numită Micrococcus sedentarius, care produce un miros neplăcut, sulfuros, conform huffingtonpost.com.

Stres

Atunci când ești stresată, glandele apocrine (localizate la subraț), produc mai multe secreții decât în mod normal. Din acest motiv, mirosul neplăcut poate fi sesizat ușor de cei din jur. Din fericire, acest miros poate fi controlat cu ajutorul antiperspirantelor și deodorantelor. Antiperspirantul scade cantitatea de transpirație eliberată la nivelul pielii, ceea ce menține suprafața uscată. Dacă nici aceste produse nu fac față, este indicat să consulți un medic. Doctorul îți poate prescrie anumite medicamente sau îți poate injecta Botox la subraț, pentru a controla transpirația în exces, conform prevention.com.

Mâncare

Cu siguranță ai auzit până acum că mâncărurile picante sau cele cu multe condimente te pot face să miroși urât. Totuși, această teorie nu a fost dovedită. Nu există niciun studiu care să demonstreze faptul că dieta îți influențează mirosul corpului. Așadar, te poți bucura de alimentele tale preferate în continuare, până când această informație va fi dovedită.

barbat transpirat la serviciu

Când mirosul neplăcut te trimite la doctor

Unii oameni transpiră mai puțin, pe când alții transpiră mai mult. Mirosul pe care corpul îl produce poate varia de la persoană la persoană. Totuși, este indicat să mergi la medic atunci când ai următoarele simptome, conform mayoclinic.org:

- începi să transpiri mai mult sau mai puțin ca de obicei;

- transpiratul îți afectează rutina zilnică, dar și relațiile cu cei din jur;

- transpiri noaptea, fără un motiv anume;

- sesizezi o schimbare a mirosului pe care corpul tău îl produce.

Diagnosticul și tratamentul mirosului neplăcut

Medicul va diagnostica afecțiunea care te face să emani un miros neplăcut, întrebându-te de bolile de care ai suferit sau suferi, dar și printr-o examinare fizică. De asemenea, testele de sânge și urină pot stabili dacă problema ta este cauzată de o anumită boală, așa cum poate fi o infecție, diabetul sau hipertiroidismul.

Ca tratamente, soluția poate fi destul de simplă: folosirea unui antiperspirant sau a unui deodorant cu o acțiune îndelungată. Dacă această măsură nu funcționează, doctorul îți poate prescrie produse ce conțin clorură de aluminiu.

Cum poți trata mirosul neplăcut acasă

Poți apela la mai multe remedii pentru a lupta cu mirosul neplăcut acasă. Iată câteva sugestii:

- fă baie în fiecare zi cu săpun antibacterian, care să reducă dezvoltarea bacteriilor la suprafața pielii;

- alege haine din materiale naturale, așa cum sunt bumbacul, mătasea și lâna. Acestea îi permit pielii să respire;

- ia în considerare tehnici de relaxare, așa cum sunt yoga și meditația. Aceste practici te pot ajuta să faci față stresului;

- băuturile cu cafeină și mâncărurile picante sau cele cu un miros puternic te pot face să transpiri mai mult sau să emani un miros neplăcut. Elimină aceste alimente din dieta ta sau consumă-le rar.

Deși mirosul neplăcut al pielii poate indica anumite boli grave, așa cum sunt cele metabolice, uneori cauzele țin și de obiceiurile tale zilnice. Ține cont de aceste sfaturi și mergi la medic dacă sesizezi simptomele grave, menționate mai sus.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!