Nu Skin

De ce ai trigliceride mărite și cum le poți reduce

Luni, 19.12.2016
de Alexa Galgau

Trigliceridele sunt grăsimile din sânge care sunt folosite pentru energie. Problemele apar atunci când nivelul lor crește, deoarece măresc riscul de a face boli cardiovasculare și pot fi un semn al sindromului metabolic, o combinație periculoasă de tensiune arterială crescută, glicemie mare și colesterol HDL scăzut.

Află care sunt cauzele pentru care poți ajunge să ai trigliceridele mărite și ce poți să faci ca să le micșorezi nivelul!

Cauzele trigliceridelor mărite

Cele mai comune cauze ale trigliceridelor mari sunt obezitatea și diabetul care nu este ținut sub control printr-o alimentație corespunzătoare. Persoanele supraponderale care nu sunt active fizic prezintă risc crescut de a avea trigliceride mărite, în special dacă mănâncă produse bogate în carbohidrați sau dacă beau mult alcool, într-o perioadă scurtă (acest lucru poate să ducă la o creștere periculoasă a trigliceridelor, care pot cauza o inflamare a pancreasului, afecțiune numită pancreatită).

Alte posibile cauze ale trigliceridelor mărite sunt hipertiroidismul, bolile rinichilor și anumite afecțiuni lipidice moștenite genetic. Terapia cu estrogen, folosită uneori pentru a trata simptomele menopauzei, poate conduce la trigliceride mărite. Anumite medicamente au și ele acest efect: steroizii, diureticele, anticoncepționalele, beta-blocantele și tamoxifenul.

Foarte rar se întâmplă să ai trigliceride mari fără una dintre cauzele de mai sus, deoarece sunt cel mai adesea provocate de alte afecțiuni.

Din păcate, trigliceridele mărite nu dau simptome și pot fi depistate doar în urma analizelor de sânge. Este posibil ca pacientul să aibă depozite vizibile de grăsime sub piele numai în cazul în care nivelul mare al trigliceridelor este cauzat de o condiție genetică. În cazuri rare, nivelul foarte mare al trigliceridelor provoacă pancreatită, care se manifestă prin dureri abdominale acute, lipsa apetitului, greață, vărsături și febră. Aceasta reprezintă o urgență medicală și trebuie tratată cât mai repede.

Ce poți să faci pentru a micșora nivelul trigliceridelor

Trigliceridele ar trebui să îți pună probleme atunci când depășeșc 150 mg/dL. Nivelul este considerat mare de la 200-499 mg/dL și este foarte mare de la 500 mg/dL în sus.

Dacă ai trigliceridele mărite, este foarte probabil să ai probleme și cu colesterolul. De cele mai multe ori, oamenii nu știu că au probleme cu trigliceridele până nu își fac o analiză lipoproteică pentru a-și verifica nivelul colesterolului. Atunci când acestea sunt la un nivel prea mare, medicul va verifica în primul rând dacă există boli care ar putea să declanșeze această problemă, precum diabetul, hipotiroidismul, boli ale rinichilor sau sindromul metabolic.

Trigliceridele mărite nu reprezintă o condiție ireversibilă, ci poți să le aduci la un nivel normal printr-un stil de viață sănătos. Punctele-cheie ale scăderii nivelului de trigliceride sunt:

  • scăderea în greutate și menținerea unei greutăți sănătoase;
  • limitarea consumului de grăsimi și zaharuri;
  • creșterea activității fizice;
  • limitarea consumului de alcool.

Există și medicamente prin care trigliceridele pot fi scăzute, însă acestea se prescriu doar pacienților care au risc crescut de a face boala coronariană arterială.

Dieta pentru scăderea nivelului de trigliceride ajută și la scăderea colesterolului mărit, o problemă cu care foarte mulți oameni se confruntă. Pacientul trebuie să consume fructe, legume proaspete, cereale integrale, pește, carne slabă și produse lactate slabe. Cele mai periculoase sunt produsele de tip fast-food, care conțin grăsimi saturate și grăsimi trans, precum și deserturile, care cresc în mod periculos glicemia.

Alcoolul are un puternic efect negativ asupra nivelului de trigliceride. Din cauza riscului de a face pancreatită, nu este recomandat să faci excese, nici măcar la ocaziile speciale!

Trigliceridele mărite sunt o problemă frecventă, care poate fi remediată sau chiar prevenită printr-un stil de viață corespunzător.

Citește mai multe despre depistarea și tratarea alcoolismului!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!