Onicomicoza - simptome, diagnostic si tratament

Onicomicoza - simptome, diagnostic si tratament

Tiganasu Olivia

Onicomicoza sau infectia fungica a unghiei este o boala relativ frecventa care afecteaza intre 2% si 18% din totalul populatiei. Micoza unghiilor este orice afectiune cauzata de o ciuperca, astfel onicomicoza se produce atunci cand fungii invadeaza unghiile de la maini sau de la picioare.

Atunci cand degetele sunt expuse la un mediu umed si cald, o ciuperca se poate dezvolta pe unghie sau sub marginea sa exterioara. Mai frecvent sunt afectate cele de la picioare. In functie de tipul de ciuperca, unghiile se pot transforma in galben, gri, maro sau negru, pot deveni friabile si se rup usor, iar pielea din jur poate fi umflata si de culoare rosie.

Cauzele onicomicozei                    

Exista o serie de tipuri de infectii fungice unghiale

- onicomicoza subunghiala distala - cea mai comuna forma de infectie fungica unghiala (peste 90%), este cauzata de dermatofiti. Ciuperca invadeaza spatiul dintre varful degetului si varful unghiei, aceasta din urma se separa de patul unghial si devine galbena;

- onicomicoza superficiala alba - afecteaza doar suprafata unghiei, care este friabila si se transforma in alb;

- onicomicoza subunghiala proximala - apare ca o pata alba sau galbuie pe unghie aproape de cuticula, iar de aici poate progresa intr-o colectie situata pe partea inferioara a unghiei.

Cea mai frecventa infectia fungica a unghiei se transmite prin contact direct sau prin folosirea in comun a unor obiecte de imbracaminte si incaltaminte, obiecte folosite in ingiena personala (unghiera, forfecuta pentru unghii, pila pentru unghii, prosop), locuri publice (bazine de inot, bai publice, saune).

Onicomicoza localizata la nivelul unghiei de la picior apare mai frecvent la persoanele cu unghie incarnata. Alti factori de risc sunt: incaltaminte uda care pastreaza un mediu umed si cald, varsta (persoanele peste 60 de ani), sexul masculin, incaltaminte stramta, lezarea unghiilor (taieri frecvente), folosirea unghiilor artificiale.

Semnele si simptomele onicomicozei

Doar 50% dintre infectiile unghiale sunt de etiologie fungica. Ciupercile pot sa distruga unghia si in acelasi timp sa provoace dureri si sa afecteze capacitatea de a lucra. Cel mai frecvent, unghia se decoloreaza, se ingroasa sau se subtiaza si se rupe usor. Simptomele onicomicozei variaza de la un caz la altul si depind in primul rand de tipul infectiei.

Simptomele intalnite in onicomicoza subunghiala distala sunt reprezentate de: striuri galbene la nivelul unghiei si a patului unghial, unghia este fragila, sfaramicioasa, casanta si ingrosata.

In cazul onicomicozei superficiale albe apar striuri sau puncte albicioase la nivelul unghiei, iar in timp, suprafata unghiei devine moale si sfaramicioasa si capata o culoare maronie.

 onicomicoza

Diagnosticul onicomicoza

Infectia fungica a unghiei are, de cele mai multe ori, o evolutie lenta, rata progresiei depinzand in primul rand de localizare - cel mai frecvent la picior acolo unde unghiile cresc mai greu, dar si de factorii de risc mentionati mai sus.

In situatia in care durerea creste in intensitate, apar pete rosii sau depozite purulente la nivelul unghiei, temperatura creste sau infectia fungica s-a extins la nivelul patului unghial si al tesuturilor periunghiale este necesar un consult medical de specialitate (medic dermatolog).

In urma discutiei cu pacientul, examinarea regiunii infectate si prelevarea de tesut afectat (testul cu KOH, cultura fungica), medicul poate diagnostica etiologia fungica a leziunii cutanate si poate recomanda un tratament adecvat.

Tratamentul micozei unghiilor

Daca tratamentul onicomicozei nu este aplicat la timp, infectia evolueaza catre tesuturile din jur si poate duce la desprinderea unghiei de pe patul unghial urmata de caderea ei. Trebuie tinut cont de faptul ca infectia fungica unghiala este o afectiune recidivanta, aproximativ 15%-20% dintre persoanele afectate prezinta o recidiva pana la un an de la infectia initiala.

Tratamentul onicomicozei este unul relativ usor. Medicamentele standard folosite sunt reprezentate de griseofulvina si ketoconazol - terapia dureaza mai multe luni si pot aparea unele efecte adverse. In prezent au aparut unele medicamente mai eficiente, cu o durata mai mica de administrare si cu efecte secundare minime (terbinafina, ciclopirox). In situatiile grave si recurente este indicat tratamentul chirurgical - indepartarea unghiei urmata de aplicarea locala a unui unguent antimicotic.

Chiar si dupa terminarea tratamentului, unghia poate sa aiba un aspect neregulat, deformat, deseori fiind necesara o perioada mai mare de un an pana la aparitia aspectului normal initial. Dupa finalizarea terapiei, de mare importanta este profilaxia, pentru a preveni recidivele.

Preventia onicomicozei

Iata cateva metode simple de preventie a onicomicozei: igiena corespunzatoare a picioarelor (unghii curate si uscate), schimbarea regulata a sosetelor (chiar de mai multe ori pe zi), folosirea unui spray antifungic pentru picioare, evitarea taierii sau ruperii pielii din jurul unghiilor, deoarece acest lucru poate fi un punct de intrare pentru ciuperci.

Articolul urmator
Sindromul persoanei rigide: cauze, simptome și tratament
Sindromul persoanei rigide: cauze, simptome și tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.7 (64)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.
    diana (anonim)
    26 martie 2012 16:04

    sufar de micoza la unghiile de la picioare de cativa ani si orice tratament am incercata fost fara rezultat. am descoperit de curand tratametul cu Purmail de pe pagina www.micoza.org.a incercat cineva asa ceva? daca da, dupa cat timp se vad primele rezultate?multumesc!