Doctorul Vlad Ciurea recomandă cel mai bun ceai pentru un creier sănătos

Doctorul Vlad Ciurea recomandă cel mai bun ceai pentru un creier sănătos

Lorena Pintilie

Știai că pentru a fi cu adevărat sănătoși și pentru a ne menține astfel este important să avem un creier care să funcționeze în parametri optimi? Exact! Prof. Dr. Vlad Ciurea a vorbit de-a lungul timpului despre acest subiect, afirmând de nenumărate ori că funcționarea corectă a creierului este „cheia” spre sănătate și longevitate. Acesta a dezvăluit recent care sunt alimentele care pot ajuta organul să se mențină sănătos și funcțional, aducând în discuție și produsele care pot fi nocive acestuia.

Haide să vedem împreună care este ceaiul minune pentru creier, dar și alte alimente enumerate de medic în acest sens! Vezi cum putem să le integrăm în regimul nostru zilnic.

Renumitul neurolog Vlad Ciurea a adus de curând în discuție alimentele care ne ajută să ne menținem creierul sănătos. Acesta a menționat că există o serie de produse care pot ajuta la funcționarea în parametri normali a organului, dar a dezvăluit și că există hrană care, consumată în cantități mari și în mod regulat, ne poate afecta sănătatea, începând cu cea a creierului.

Un om de știință a reușit să-și întinerească organismul cu 10 ani! Ce rutină a urmat

Un aspect important menționat de medic este evitarea consumului de alimente prăjite, grase și foarte condimentate, precum și reducerea consumului de carne. „Consumul de prăjeli și alimente preparate în ulei fierbinte este dăunător. Totodată, carnea în exces și preparatele foarte condimentate sunt la fel de nocive”, a explicat profesorul Vlad Ciurea, specialist în neurochirurgie.

De asemenea, doctorul a subliniat importanța hidratării constante, spunând că creierul are nevoie de foarte multă apă pentru a acționa normal. Ajungem imediat la subiectul nostru de azi: un ceai recomandat în mod special de către neurochirurg este cel verde, care oferă numeroase beneficii și are proprietăți pozitive importante, superioare cafelei.

Dar, în schimb, creierul are un avantaj pe care noi nu-l luăm în considerație. Trebuie să-i dăm apă. El înghite foarte multă apă, de aceea eu pledez să se bea doi litri de apă pe zi, nu atât pentru burtică, ci pentru creier. Și apa este 78% din creier. El plutește, mai mult sau mai puțin, și atunci trebuie să-i dau apă în continuu. Ceaiul verde este dovedit că este minunat pentru creier. Altceva! Se simte foarte bine. Cafeaua face foarte bine. Nu în exces, că e vorba de inimă”, a precizat medicul în timpul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.

Alte alimente benefice pentru creier

Totodată, sucul de rodie conține antioxidanți și polifenoli, care pot proteja creierul de stres și îmbunătățesc circulația sângelui. Produsele lactate (laptele și iaurtul) sunt surse bune de proteine și calciu, necesare pentru sănătatea encefalului, dar conțin și vitamina B și alți nutrienți esențiali funcționării optime a acestui organ.

Fructele de pădure, cum ar fi afinele, zmeura și căpșunile, conțin antioxidanți și compuși fitochimici, care nu numai că protejează creierul de oxidare și inflamație, ci pot și îmbunătăți memoria. Chiar și nucile și semințele de dovleac și chia sunt hrană ideală pentru creier. Acestea sunt bogate în grăsimi sănătoase, minerale și vitamine, sprijinind funcția cognitivă a cerebelului. Altfel spus, aceste alimente contribuie la menținerea unei memorii excepționale și ajută la concentrare atunci când creierul este pus sub presiunea informației venite din mediul exterior.

Superalimentul care nu trebuie să-ți lipsească din casă, potrivit doctorului Vlad Ciurea

Medicul le-a recomandat românilor să includă în dieta lor cotidiană și orez, orz, somon, spanac, turmeric, cât mai multe legume, mere, fibre insolubile și alimente bogate în acizi grași omega- 3. Când vine vorba despre evitarea anumitor produse, Vlad Ciurea a atras atenția spunând că ar trebui să renunțăm la excesul de grăsimi saturate, zahăr, siropuri și cereale procesate (cu excepția cerealelor integrale 100%).

De asemenea, ca o încheiere, neurochirurgul a menționat că printre „cele mai bune tratamente” pentru creier se numără conexiunile sociale, stimularea minții, meditația și stabilirea unui scop în viață.

Surse foto: Facebook - Prof Univ Dr Alexandru Vlad Ciurea

Surse articol: Impact, YouTube - podcast: „Altceva cu Adrian Artene”

Articolul urmator
Momentul adevărului: pepene roșu vs. galben? Mihaela Bilic face lumină și spune care este cel mai puțin periculos pentru siluetă
Momentul adevărului: pepene roșu vs. galben? Mihaela Bilic face lumină și spune care este cel mai puțin periculos pentru siluetă
La ce e creierul tău cel mai bun?
Incepe quiz
La ce e creierul tău cel mai bun?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.