Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Ce sa faci daca ai dinti strambi: solutii si alternative

Redactor Alexa Galgau

Pe langa faptul ca sunt inestetici, dintii strambi pot cauza o serie de probleme neplacute de sanatate, dar si de vorbire si masticatie. Pentru ca toata lumea isi doreste o dantura perfecta, descopera ce solutii ai pentru a repara dintii strambi si a obtine zambetul la care visezi dintotdeauna!

Dinti strambi: o problema care se rezolva

Exista mai multe motive din cauza carora dintii ajung strambi sau nealiniati. In unele cazuri, gurile oamenilor sunt prea mici, ceea ce rezulta intr-o inghesuire a dintilor si, implicit, o modificare a formei si pozitiei lor. In alte cazuri, maxilarul superior nu are aceeasi dimensiune ca cel inferior, rezultand intr-o malocluzie dentara, care inseamna o lipsa de aliniere a dintilor pe plan vertical. In aceste situatii, dintii din maxilarul superior ori din cel inferior ies in afara si nu au o pozitie naturala. Cele mai multe probleme legate de dintii strambi se mostenesc genetic, exact ca si culoarea ochilor. Alte cauze care pot duce la deformarea dintilor sunt: caderea dintilor de lapte, plombe prea mari, gingivita , accidentarea maxilarului sau, in cazuri mai rare, tumori.

Desi multe persoane traiesc toata viata cu dinti strambi, exista si niste inconveniente care ar trebui sa te faca sa iti pui problema unui tratament:

- masticatia incorecta;

- curatarea dintilor este mai dificila, ceea ce poate conduce la o degradare mai puternica a acestora si la aparitia cariilor si a gingivitei;

- presiunea asupra danturii si maxilarului, crescand riscul de pierdere a dintilor;

- aspectul inestetic.

Din fericire, exista suficiente solutii pentru indreptarea dintilor si obtinerea unei danturi frumoase.

O prima varianta este cunoscutul aparat dentar clasic, din metal, temut de copii si de oameni in toata firea deopotriva, din cauza aspectului inestetic. Acesta este cel mai accesibil ca pret si exista inclusiv modele colorate, pentru persoanele care vor sa il transforme, pe cat posibil, in accesoriu.

Mai exista aparate dentare din ceramica, care au aceeasi dimensiune si forma ca cele de metal, cu exceptia faptului ca sunt colorate precum dintii sau sunt transparente, fiind mai putin observabile decat cele clasice. Desi sunt mai scumpe, ele reprezinta o varianta mai estetica, dar si putin mai greu de ingrijit, deoarece se pot pata cu usurinta.

Al treilea tip de aparat dentar este cel lingual, invizibil. Acesta se plaseaza in spatele dintilor, ceea ce il face sa fie optiunea preferata a multora. Totusi, el nu vine fara niste dezavantaje de care trebuie sa tii cont: este greu de curatat, mai scump decat alte aparate, nu functioneaza in cazurile grave si poate fi mult mai neconfortabil la inceput.

Invisalign este un aparat dentar invizibil, din plastic, folosit ca mulaj. El este alcatuit din 18-30 de aliniatori detasabili, transparenti, creati special pe forma dintilor tai. In vreme ce acest tip de aparat dentar nu se observa deloc si permite consumul oricarui aliment, el trebuie schimbat o data la doua saptamani si este foarte costisitor.

O alta varianta pentru rezolvarea problemei dintilor strambi este fatetarea cu portelan sau ceramica. Totusi, trebuie sa tii cont ca aceasta nu este decat o solutie estetica, care ofera un aspect uniform al danturii, dar nu o indreapta. Fatetele imita dintele si sunt lipite de acesta cu un adeziv anume. Desi sunt una dintre variantele cele mai estetice pentru rezolvarea acestei probleme, ele sunt dificil de intretinut, mai ales pentru ca nu ai voie mananci alimente tari cat le porti si nici sa mesteci lucruri reci sau foarte calde, care pot fisura suprafata de portelan ori ceramica.

In cazurile rare in care dintii sunt foarte strambi si afecteaza tot restul danturii, se recurge la operatie, intrucat aparatele dentare au o capacitate limitate de corectare a formei.

Tratamentul cu aparat dentar dureaza intre 2-3 ani, iar cu Invisalign intre 9 si 18 luni. Cu cat o persoana este mai inaintata in varsta, cu atat procesul va fi mai lent, motiv pentru care copiii sunt pusi de mici sa poarte aparate dentare.

Dintii strambi te fac sa nu mai zambesti atat de des pe cat ai vrea, asa ca este pacat sa nu incerci sa remediezi problema, chiar daca esti nevoita sa recurgi la tratamente mai putin estetice. Pe termen lung, insa, iti vei multumi pentru decizia luata!

Dupa ce rezolvi aceasta problema, trebuie sa stii si cum sa iti albesti dantura!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.2 (5)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!