Semne de pe unghie care anunță cancerul

Semne de pe unghie care anunță cancerul

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Cancerul de piele este printre singurele forme de cancer care pot fi detectate din timp. Deoarece acesta se dezvoltă de cele mai multe ori în zone vizibile, o simplă examinare a pielii îți poate confirma dacă suferi de această afecțiune sau nu. Printre cele mai comune simptome se află excrescențe neobișnuite pe suprafața pielii sau un aspect anormal al acesteia.

Totuși, cancerul de piele mai poate apărea într-un loc care, la prima vedere, nu are nicio legătură cu pielea: unghia. Deși nu acordăm atenție aspectului unghiilor noastre sau îl asociem cu alte cauze, se pare că aceste semne pot anunța cancerul și ne pot ajuta să îl detectăm la timp.

femeie care se uita la unghii cu lupa - semne pe unghie care anunta cancerul

Iată care sunt semnele de pe unghie care anunță cancerul!

O poveste impresionantă este cea a unei femei care a fost la manichiurista sa, Jean Skinner, și care a cerut ca unghiile ei să fie acoperite cu o ojă închisă la culoare din cauza petei negre și inestetice care îi apăruse pe o unghie. Jean a sesizat imediat forma neobișnuită a petei și i-a cerut clientei să își facă mai multe analize pentru melanom, deoarece acest simptom este specific cancerului de piele. Într-adevăr, medicul a confirmat bănuielile lui Jean, diagnosticând-o pe femeie cu o formă de cancer de piele agresivă!

Mai jos poți vedea poza pe care manichiurista a făcut-o unghiei clientei sale în acea zi.

Înainte de a te speria, află că nu orice linie neagră sau roșiatică care apare pe unghie trebuie să te îngrijoreze. Uneori, aceasta poate fi rezultatul unei deficiențe nutriționale sau al unei răni, și doar în cazuri rare acest semn poate fi malign.

Ce tip de cancer poate fi pus în evidență de aceste semne verticale de pe unghii? O formă de melanom numită melanonichie longitudinală. Aceasta apare atunci când există o producție în exces de melanocite, celulele mature care formează melanina în zona respectivă a unghiei. Liniile, de obicei negre, sunt similare celor care pot să apară în alte zone ale corpului (brațe, umeri, față, spate) și de cele mai multe ori nu sunt maligne. Totuși, ele trebuie să fie verificate de fiecare dată de un dermatolog.

Atunci când aceste semne nu sunt canceroase, pot fi rezultatul procesului de îmbătrânire, al unor probleme nutriționale, artrită, infecții fungice sau infecții ale inimii. De asemenea, și liniile roșii care apar pe unghii pot indica faptul că ceva nu este în regulă cu corpul tău. De cele mai multe ori, ele dezvăluie prezența unei infecții la inimă, care a dus la cedarea capilarelor.

Sunt dungile negre de pe unghie un semn de cancer?

În 75% din cazuri, aceste dungi negre apar pe degetul mare de la mână sau de la picior, iar severitatea lor poate varia în funcție de organism, dar și de vârstă. De exemplu, persoanele cu pielea închisă la culoare sunt mult mai predispuse în a dezvolta aceste tipuri de dungi, însă în majoritatea cazurilor liniile nu sunt maligne.

Pe de altă parte, caucazienii sesizează acest simptom extrem de rar, însă atunci când se întâmplă, sunt șanse mari ca temerile lor să se adeverească și semnul respectiv să fie un simptom al cancerului de piele.

Factori de risc în cazul melanomului

Atunci când melanomul este responsabil pentru apariția dungile negre de pe unghii, doctorul tău va lua în considerare, înainte de a pune diagnosticul, și următoarele lucruri:

- vârsta: acest simptom apare mai frecvent în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 50 și 70 de ani;

- lățimea dungii: dacă dunga este mai lată de 3 milimetri, ea poate fi cauzată de cancer;

- schimbarea pigmentului: dacă nuanța liniei de pe degetul tău este mai decolorată în vârf, acest lucru poate indica prezența melanomului malign;

- locul în care se află: degetul mare de la mână și cel de la picior sunt cele mai comune locații, urmate apoi de degetul arătător;

- zona acoperită: dacă decolorarea liniei se extinde în cuticule și la rădăcina unghiei, atunci ea poate fi canceroasă. Acest simptom indică faptul că organismul tău continuă să producă în exces celule care cauzează decolorarea;

- istoricul familiei: dacă o altă persoană din familia ta a fost diagnosticată cu melanom, riscul tău de a suferi de această boală este ridicat.

semne pe unghie care anunta cancerul - femeie care isi taie unghiile

Când dunga neagră de pe deget nu este canceroasă

De cele mai multe ori, dungile negre de pe deget nu sunt canceroase. Așa cum am menționat, acestea sunt mult mai comune în cazul persoanelor cu pielea închisă la culoare, fără a le afecta în vreun mod starea de sănătate.

De asemenea, și infecțiile fungice pot provoca apariția acestor linii. Este la fel de probabil să fie vorba de un rezultat normal al procesului de îmbătrânire. Dungile negre pot avea de-a face și cu afecțiuni ale nervilor cauzate de o boală cronică, așa cum este artrita.

Alteori, prezența semnelor negre este legată de dietă. Atunci când există un dezechilibru alimentar, nivel scăzut de zinc, fier, calciu și biotină, se crează un mediu propice pentru apariția lor. Și nivelul ridicat de seleniu poate juca un rol important în a forma aceste linii sub unghii. În acest sens, suplimentele alimentare pot fi de folos.

Unghii cu striații verticale

Prezența liniilor verticale pe suprafața unghiei poate avea mai multe cauze – de la înaintarea în vârstă, lovirea acelei zone, traumele din copilărie până la, în cel mai rău caz, diferite probleme medicale.

Potrivit medicilor, liniile verticale de pe suprafața unghiei apar, cel mai adesea, din cauza îmbătrânirii și devin mai proeminente sau mai numeroase odată cu trecerea anilor, din cauza modificărilor produse la nivel celular.

Culoarea unghiilor

Culoarea unghiilor ne poate oferi si ea numeroase indicii despre problemele de sanatate pe care le avem. De exemplu, unghia galbuie ne atrage atentia asupra produselor cosmetice mult prea dure/chimice pe care le folosim. De asemenea, poate indica si o dermatoza (micoza locala).

Unghiile albicioase pot fi un semnal ca ne confruntam cu o anemie sau chiar cu o afectiune hepatica. Petele albicioase mai sunt asociate şi cu starea generală de surmenaj sau cu excese alimentare.

Unghia albastruie ne arata ca ne-am putea confrunta cu o problemă cu circulaţia sangvină sau chiar o insuficienţă cardiacă (această ultimă suspiciune se leagă în special de tenta albăstruie prezentă doar la baza unghiei).

Boala unghiilor

Când vorbim despre "boala unghiilor" ne referim de fapt la cea mai frecventă afecțiune a acestora, mai exact: micozele. Micozele unghiilor afectează între 2 şi 18 la sută din populaţie şi pot apărea atât la mâini, cât şi la picioare. Unghiile se îngălbenesc şi se îngroaşă, dar în acelaşi timp se rup uşor.

Important de reținut este că această ciupercă se poate transmite de la o persoană la alta prin intermediul obictelelor de igienă personală, cum ar fi prosoapele, forfecuţele şi pilele de unghii. Tratamentul pentru micoze este unul medicamentos.

Dungile sub unghie și bolile de inimă

Liniile sub unghie pot dezvălui și probleme de inimă, îndeosebi atunci când acestea sunt maro sau roșii. Aceste linii sunt numite hemoragii în așchie și indică zone mici de sângerare sub unghie. Dungile apar vertical pe toată suprafața unghiei și arată ca o așchie. Liniile roșii sau maro sub unghie pot apărea din mai multe cauze, iar uneori pot semnala boli de inimă și probleme cardiovasculare.

Hemoragiile în așchie pot fi cauzate de cheaguri mici de sânge care afectează capilarele de sub unghie. Acestea pot apărea atunci când există:

- o infecție a valvei inimii;

- vase de sânge afectate de umflături;

- o infecție bacteriană rezultată în urma unei răniri a zonei respective.

Semnele de pe unghie care anunță cancerul îți pot oferi informații esențiale asupra stării tale de sănătate. Ține cont de ceilalți factori și mergi la doctor pentru control, dacă semnalezi un astfel de simptom.

Surse foto: iStock, Pinterest

Articolul urmator
Alimente pe care le poți mânca deși au prins mucegai, potrivit unui expert în siguranță alimentară
Alimente pe care le poți mânca deși au prins mucegai, potrivit unui expert în siguranță alimentară
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?
Incepe quiz
De care semne zodiacale ar trebui sa te feresti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (39)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.