Tot ce trebuie sa stii despre cancerul la gat: cauze, simptome, tratament

Tot ce trebuie sa stii despre cancerul la gat: cauze, simptome, tratament
Redactor Alexa Galgau
Luni, 25.01.2016

Cuprins

Cancerul este o boala care continua sa faca numeroase victime, desi se cauta incontinuu tratamente eficiente pentru aceasta maladie cumplita. Chiar daca factorul genetic joaca un rol important in declansarea cancerului, alegerile de zi cu zi ne pot influenta major riscul de imbolnavire. De aceea, este bine sa stii cate ceva despre toate tipurile de cancer si, in mod special, despre cele care au aparut in familia ta in trecut.

Astazi vom vorbi despre cancer la gat, frecvent mai ales in randul persoanelor fumatoare, care consuma cantitati mari de alcool. 

Tipuri de cancer la gat si factori de risc 

Cancerul la gat poate fi localizat in faringe, laringe sau in amigdale, cel mai adesea declansandu-se in celulele plate care captusesc gatul. Boala se instaleaza atunci cand aceste celule sufera modificari genetice, continuand sa creasca necontrolat si sa traiasca mai mult decat ar face-o in mod obisnuit. Acumularea acestor celule poate sa duca la aparitia unei tumori in gat. 

Desi genele sunt raspunzatoare adesea pentru aceasta maladie, exista si cativa factori de risc in cazul cancerului la gat:

- fumatul si mestecatul de tutun;

- excesul de alcool;

- virusul HPV;

- o dieta saraca in legume si fructe;

- boala de reflux gastroesofagian.

Orice afectiune sau obicei care iti afecteaza sanatatea gatului poate sa duca la aparitia cancerului la gat, din cauza innoirii constante a celulelor, ceea ce poate duce la o anomalie in acest proces, rezultand in modificarile genetice explicate mai sus.

Cancerul la gat
presupune dereglarea aceluiasi tip de celule, diferenta constand in localizarea acestora in gat. In functie de acest criteriu, exista mai multe tipuri de cancer la gat:

- cancer nazofaringian, care porneste din acea portiune a gatului localizata chiar in spatele nasului;

- cancer orofaringian, care porneste din portiunea din spatele gurii, incluzand si amigdalele;

- cancer hipofaringian, care porneste din partea de jos a gatului, fix deasupra esofagului;

- cancerul de corzi vocale (cancer glotic);

- cancer supraglotic, localizat in partea superioara a laringelui, care afecteaza epiglota, o bucata de cartilaj care previne patrunderea mancarii pe gaile respiratorii;

- cancer subglotic, localizat sub corzile vocale. 

Cancer la gat: simptome si analize necesare 

Cancerul la gat poate fi asimptomatic o vreme, insa in timp ar putea sa apara anumite semnale precum: 

- tuse persistenta;

- schimbari ale vocii; 

- raguseala; 

- dificultate la inghitit; 

- durere in ureche; 

- umflaturi care nu dispar; 

- pierdere in greutate.

Daca prezinti unul sau mai multe simptome din cele prezentate mai sus, iar acestea persista pe termen lung, trebuie sa faci obligatoriu o programare la medic. Inainte de a merge la un control, noteaza-ti toate simptomele neobisnuite, fa o mica cercetare in ce priveste starea de sanatate a familiei tale (istoric familial) si fa-ti o lista cu toate medicamentele si suplimentele pe care le iei. Intre timp, pana obtii un diagnostic, este foarte important sa NU mai fumezi!

Cancerul la gat poate fi depistat printr-o proba prelevata din zona afectata. Dupa biopsie, daca se confirma existenta acestei boli, urmatorul pas este determinarea stadiului acesteia, pentru a gasi un tratament potrivit. Stadiile cancerului sunt numerotate cu cifre romane de la I la IV, fiecare subtip de cancer la gat avand anumite caracteristici. In general, stadiul I este reprezentat de o tumoare mica, iar stadiile mai avansate vor prezenta simptome mai severe. 

Cancer la gat: metode de tratament

Exista mai multe optiuni de tratament pentru cancerul la gat:

1. Radioterapia - presupune eliminarea celulelor canceroase prin radiatii. De obicei, este singurul tratament necesar pentru cancerul in statii incipiente. In stadiile avansate, radioterapia este folosita pentru ameliorarea simptomelor. 

2. Chirurgia - tumorile vor fi eliminate prin interventie chirugicala, mai ales daca afecteaza o zona redusa. Uneori, este nevoie de scoaterea partiala sau totala a laringelui si, in cazurile grave, de extirparea unor portiuni mari din gat.

3. Chimioterapia - consta in folosirea de substante chimice pentru a omori celulele canceroase. Pentru a spori efectele, se foloseste adesea in combinatie cu radioterapia.

Daca nu vrei sa suferi de cancer la gat, tine cont de cele trei reguli de aur: renunta la fumat, evita consumul excesiv de alcool si incearca sa ai un stil de viata cat mai sanatos.   

Desi este o boala cumplita, cancerul la gat poate fi tratat, cu conditia sa fie descoperit la timp. Asadar, daca ai vreun simptom suspect la nivelul gatului, du-te obligatoriu la un control de specialitate!

Articolul urmator »
Usturoiul și glanda tiroidă: tot ce trebuie să știi
Usturoiul și glanda tiroidă: tot ce trebuie să știi
Raluca Margean | Vineri, 13.10.2023
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (32)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Fractură de bazin: cauze, simptome și tratament
Andreea Baluteanu | Miercuri, 14.02.2024

Ne găsești pe