Artropatia Charcot - simptome, diagnostic si tratament
Cuprins
- Cauzele artropatiei Charcot
- Simptomele artropatiei Charcot
- Diagnosticul artropatiei Charcot
- Tratamentul artropatiei Charcot
Artropatia Charcot este o boala progresiva cu afectarea
intregului sistem musculoscheletic ce se caracterizeaza prin dislocatii ale
articulatiilor piciorului, fracturi pe os patologic cu diformitati progresive
si invalidante. Artropatia Charcot poate surveni la orice articulatie dar
implica mai frecvent extremitatea inferioara a corpului - picior si glezna.
Articulatia Charcot sau articulatia neuropatica este o conditie
progresiva a sistemului musculoscheletic caracterizat de distrugerea progresiva
a osului si tesuturilor moi, iar in forma sa severa determina dizolvarea
arhitecturii osoase. Este o afectiune rara care afecteaza de obicei un singur
membru si care apare cel mai frecvent la pacientii
cu diabet zaharat.
Cauzele artropatiei Charcot
Cauza exacta a artropatiei Charcot ramane necunoscuta, dar exista mai multe ipoteze dintre care formarea anormala a structurilor osoase pe de o parte impreuna cu neuropatia senzitiva pe de alta parte, acestea permitand aparitia fracturilor la microtraumatisme repetate. Dezvoltarea anormala a structurii osoase care nu poate fi protejata de traume va duce in final la fracturi si subluxatii ale articulatiilor.
Orice conditie care determina neuropatie senzitiva sau motorie poate determina artropatia Charcot. Aceasta poate fi o complicatie a diabetului, sifilisului, alcoolismului cronic, leprei, meningomielocelului, leziunilor maduvei spinale, siringomieliei, dializei renale si insensibilitatii congenitale la durere. Diabetul zaharat este considerat cea mai frecventa cauza a acestei afectiuni.
Iata cateva dintre cele mai frecvente cauze ale artropatiei Charcot:
- diabetul, terapia cu steroizi,
alcoolism, trauma;
- infectia, amiloidoza, anemia pernicioasa;
- sifilis, siringomielia, spina bifida, lepra, scleroza
multipla ;
- boala Charcot-Marie-Tooth, compresia medulara;
- sindrom Ehlers-Danlos, boala Raynaud, hipercorticism
adrenal;
- neuropatia paraneoplazica.
Simptomele artropatiei Charcot
| Manifestarile clinice ale artropatiei Charcot pot varia de
la inflamarea moderata a articulatiei pana la afectarea severa cu impotenta functionala, insotita sau nu
de o deformare articulara. Forma acuta
prezinta toate semnele caracteristice inflamatiei:
- cresterea
temperaturii locale cu 3-7º comparativ cu partea opusa; |
 |
Examinarea piciorului evidentiaza instabilitati, cracmente osteoarticulare si mobilizare dureroasa. Aproximativ 40% dintre formele acute au concomitent ulceratii, ce complica diagnosticul si il fac greu de diferentiat de osteomielita.
In fazele initiale ale bolii piciorul este deformat, iar pe masura ce afectiunea progreseaza apar tumefactii si modificari ale coloratiei. In final arcul plantar nu mai poate sustine piciorul si se colabeaza fiind distrus. Complicatiile artropatiei Charcot includ:
- osificarea
structurilor ligamentare;
- formarea de exostoze intra si
extra-articulare;
- colapsul arcadei plantare;
- dezvoltarea osteomielitei.
Diagnosticul artropatiei Charcot
Diagnosticul artropatiei Charcot se bazeaza pe tabloul clinic al pacientului - semne de inflamatie, tegument intact si pierderea senzatiei de protectie sunt specifice pentru faza acuta a acestei afectiuni.
Radiografia ajuta la stadializarea bolii, determinarea prezentei bolii active sau a articulatiei stabile si la identificarea osteopeniei, fragmentarii periarticulare a osului, subluxatiilor, dislocarilor, fracturilor si a distructiei generalizate. La varstele inaintate elementele radiografice sugestive cuprind scleroza subcondrala, osteofitoza, subluxatia si tumefierea tesuturilor moi.
Alte teste cuprind: scanarea osoasa, imagistica prin rezonanta magnetica, ecografie Doppler, punctie lombara.
Tratamentul artropatiei Charcot
Tratamentul artropatiei Charcot urmareste 3 obiective:
- asigurarea vindecarii si consolidarii osoase cu un minim de deformare;
- rezolvarea
problemelor partilor moi si a riscurilor de ulceratie;
- pastrarea
cu orice pret a mobilitatii pacientului varstnic pe tot parcursul tratamentului.
Tratamentul va fi, pe cat posibil, unul conservator care impune reducerea diformitatilor si imobilizare in aparat gipsat. Tratamentul chirurgical se indica doar in caz de esec al tratamentului ortopedic.
Terapia chirurgicala prelungeste timpul de vindecare si este indicata in aparitia deformarilor articulare. Extinderea leziunii afecteaza in proportie directa vindecarea. Cu cat este mai severa leziunea, cu atat vindecarea este mai tardiva si pot apare deformari permanente. Este nevoie in general de 1-2 ani pentru vindecarea completa.
Urmareste-ne pe Google News
