Gastroenterita cu rotavirus- cauze, simptome, tratament

Gastroenterita cu rotavirus- cauze, simptome, tratament

Paraschiv Teodora

Cand copilul tau face puseuri de diaree severe, varsa si este foarte deshidratat, poate avea o infectie numita gastroenterita. Aceasta se caracterizeaza prin inflamatia stomacului si a intestinul.

Gastroenterita este o afectiune frecvent intalnita la copii, cu o evolutie autolimitata.

Cauzele gastroenteritei cu rotavirus

Rotavirusul este un microorganism care produce  infectii ale tractului digestiv. Peste jumatate din bolile diareice severe sunt provocate de acest virus.

Dupa ce virusul patrunde in organismul copilului, exista o perioada de incubatie de 1-3 zile. Dupa aceasta perioada, se manifesta boala diareica severa, ce se poate vindeca fara tratament in 6 zile.

Trebuie sa stii ca, bebelusii sub 6 luni au un grad de protectie impotriva gastroenteritei provocate de rotavirusuri. Totusi, in cadrul spitalelor, pot exista tulpini virulente ce depasesc capacitatile de aparare ale celui mic.

In tarile dezvoltate, gastroenterita cu rotavirus se intalneste in special iarna, si determina aparitia de epidemii. In tarile in curs de dezvoltare, aceasta boala este prezenta tot timpul anului, cu perioada de varf in cursul verii.

 

Simptomele gastroenteritei cu rotavirus

 

Te poti gandi ca micutul tau are gastroenterita, daca prezinta urmatoarele simptome:

-diaree severa;

-greturi si varsaturi;

-febra;

-durere si crampe abdominale.

Trebuie sa stii ca principala problema in cadrul gastroenteritei este deshidratarea.

Cand aceasta este severa, poate duce chiar la decesul micutului.

 

Diagnosticul de gastroenterita cu rotavirus

Cand copilul tau are diaree severa, trebuie sa te prezinti neaparat la medic. Acesta va lua probe din scaunul micutului. La examenele de laborator se va detecta rotavirusul, un microorganism cu aspect de roata.

Tratamentul gastroenteritei cu rotavirus

Cea mai importanta problema in cadrul acestei boli este deshidratarea.  Trebuie sa ii dai copilului cantitati cat mai mari de lichide si sa il alimentezi dupa un regim strict, cateva zile. Este recomandat ca cel mic sa manance numai supe de zarzavat, mucilagiu de orez, banane si branza de vaci.

In cazul deshidratarilor usoare, copilul poate fi tratat la domiciliu, dar evaluat zilnic de catre medic. In cazurile severe de desidratare, micutul va sta internat, pentru a primi lichide pe cale intravenoasa. Este bine sa stii ca aceste perfuzii sunt constituite dintr-o solutie de sare si glucoza.

Tine minte ca, in gastroenterita cu rotavirus, nu se administreaza antibiotice sau antidiareice.

Articolul urmator
Sindromul persoanei rigide: cauze, simptome și tratament
Sindromul persoanei rigide: cauze, simptome și tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.5 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.