Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Un nivel mare de stres îți micșorează creierul. Când trebuie să te îngrijorezi

Miercuri, 31.10.2018

Stresul este boala secolului în care trăim, deoarece afectează din ce în ce mai multe persoane. Chiar dacă multe dintre noi credem că stresul este trecător și nu ne afectează cu nimic din punctul de vedere al sănătății, lucrurile nu stau tocmai așa. 

Un studiu realizat de curând a demonstrat că persoanele de vârstă mijlocie cu un nivel ridicat de cortizol, un hormon produs în condiții de stres, au creierul mai mic decât restul oamenilor. Aceste persoane tind, de asemenea, să aibă o memorie foarte slabă și un nivel cognitiv mai scăzut.

Echipa de cercetători a analizat 2.231 de participanți și au fost luați în considerare factori precum vârsta, sexul, indicele de masă corporală și fumatul.

Femeie care mușcă dintr-un creion

În urma rezultatelor analizei, s-a descoperit că femeile cu vârste cuprinse între 40 și 50 de ani, cu un nivel ridicat de cortizol, au capacități cognitive mult mai scăzute față de ceilalți participanți la studiu și un volum al creierului mai mic. Cu toate acestea, nu au fost descoperite simptome de demență.

Echipa a studiat, de asemenea, dacă există o legătură între nivelul ridicat de cortizol și bolile genetice, precum Alzheimer sau cele cardiovasculare, dar nu s-au descoperit asocieri între cele două boli.

Cu toate acestea, ccercetătorii atrag atenția asupra faptului că medicii ar trebui să verifice nivelul de cortizol al pacienților, deoarece reprezintă un aspect important, care ar putea fi răspunsul multor probleme de sănătate.

Femeie care ține ochii închiși și mâna la frunte

În prezent, stresul este considerat boala zilele noastre, fiindcă este prezent pretutindeni și afectează din ce în ce mai multe persoane. Fie că te afli la muncă sau acasă, înconjurată de familie, mereu trebuie să existe un moment sau o situație stresantă.

Trebuie să fii foarte atentă la mediile în care te expui, pentru că sănătatea ta ar putea fi afectată. În momentul în care simți că nu mai poți face stresului, este important să dormi suficient și bine și să încerci să te îndepărtezi de ceea ce nu îți face bine.

Surse foto: iStock, Unsplash

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Toate plăgile și pandemiile din istorie s-au petrecut sub aceste auspicii astrale, pe care le trăim și acum: urmează trei aspecte dezastruoase pentru omenire (28561 vizite)
    2. Toti cei care s-au născut înainte de 1990 trebuie să-și facă aceste analize, potrivit lui Adrian Streinu Cercel (8655 vizite)
    3. Doctorul Adrian Streinu-Cercel ne spune care este cel mai eficient tratament împotriva febrei (8389 vizite)
    4. Oamenii de știință avertizează - acesta este simptomul ascuns al infectării cu coronavirus! (7244 vizite)
    5. False sau adevărate? 6 remedii care te-ar scăpa de coronavirus, viralizate pe Internet, explicate de specialiști (6811 vizite)
    1. Doctorul Adrian Streinu-Cercel ne spune care este cel mai eficient tratament împotriva febrei (nota 4.8)
    2. Poate și acum suntem fericiți și nu știm... (nota 4.8)
    3. Cum purtăm corect măștile și mănușile chirurgicale. Sfatul doctorului: "Au două fețe: una curată și una murdară” (nota 4.7)
    4. Un om de știință avertizează: "Până la sfârșitul anului vom rămâne fără părinți și bunici" (nota 4.5)
    5. Avertismentul unui expert sud-coreean pentru întreaga omenire: coronavirusul se ia și prin aer! Ce să faci ca să te ferești (nota 4.4)
    1. Veste uluitoare: Vaccinul românesc anticovid-19, recunoscut oficial de OMS! Am intrat în liga mare! (0 comentarii)
    2. 6 simptome-cheie pe care le ai dacă suferi de coronavirus (0 comentarii)
    3. Cum purtăm corect măștile și mănușile chirurgicale. Sfatul doctorului: "Au două fețe: una curată și una murdară” (0 comentarii)
    4. Veste extraordinară în lupta împotriva COVID-19: ce au descoperit medicii în sângele unor italieni (0 comentarii)
    5. Când mergem la medic pentru a doua opinie și de ce ar trebui să facem asta (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!