Displazia de șold este o boală care are un impact uriaș asupra calității vieții. Șoldurile au o importanță extrem de mare pentru corp, ele susținând cea mai mare parte a greutății coprului și facilitând mișcarea zonei superioare a piciorului, pentru a ne permite să mergem, să urcăm scări și chiar să stăm jos. Cel mai adesea, displazia de șold apare la bebeluși (cu preponderență la fetițe) și este o boală congenitală ce se manifestă prin dezvoltarea anormală a articulației coxo-femurale a șoldului.
Mai exact, cavitatea osului iliac – acetabulul - în care în mod normal trebuie să stea fixat nu este suficient de adâncă, drept pentru care i se permite femurului, pe care nu îl mai acoperă complet, să alunece parţial sau total în afară. Pe deasupra, din această cauză se și subțiază/epuizează articulația șoldului mai repede decât în mod normal. Displazia şold poate fi atât unilaterală (la un singur şold) cât şi bilaterală (sunt afectate ambele șolduri). Marea majoritate a oamenilor care suferă de această afecțiune s-au născut cu ea. Medicii controlează mereu nou-născuții, mai ales în vizitele medicale periodice obligatorii în primul an de viață, de displazie.
Care sunt cauzele?
Displazia de șold este o boală ereditară care apare mai des la fetițe decât la băieței. Ea se dezvoltă la vârste extrem de fragede tocmai pentru că articulația șoldului e alcătuită dintr-un cartilaj extrem de moale și sensibil. Odată cu trecerea timpului se întărește, căpătând o structură osoasă.
Displazia de șold se poate dezvolta chiar și înainte de nașterea copilului, din mai multe motive:
- Mama se află la prima sarcină
- Copilul este mare sau sarcina prezintă oligohydramnios/ oligoamnios o cantitate insuficientă de lichid amniotic în sac în raport cu stadiul de evoluție al sarcinii. care limitează mișcările fătului.
- Copilul este poziționat cu fundul spre canalul vaginal, și nu cu capul, cum ar fi normal și sănătos.
Toate cele 3 motive de mai sus pot reduce spațiul de care se bucură copilului în pântecele mamei, iar în urma acestei înghesuieli femurul alunecă din cavitatea osului iliac.
Simptomele displaziei de șold
Semnele și simptomele displaziei de șold diferă în funcție de vârsta pacientului. Bebelușii, cel maiadesea, au un picior mai lung decât celălalt și copiii mai măricei au un șold care nu este la fel de flexibil precum celălalt și șchiopătează în timp ce merg.
La adolescenți și la tinerii adulți, primele semne de displazie sunt durerea în șold și șhiopătatul, precum și pocnitul articulației șoldului la mișcări. Oricum, acestea pot fi, la fel de bine, și simptomele unor alte afecțiuni la șold. Durerea apare cel mai adesea în timpul activităților fizice, fiind localizată în zona inghinală. Cu toate acestea, se poate resimți un disconfort și în zonele din laterala și chiar și spatele șoldului.
Durerile declanșate de displazia de șold ar putea demara ușor și ar putea apărea doar ocazional. Cu trecerea timpului însă, dacă problema nu este tratată, acestea se vor intensifica atât ca nivel al durerii cât și al frecvenței apariției lor.
Când displazia este acută, în urma durerii apare și șchiopătarea ușoară, involuntară.
Cum se diagnostichează displazia de șold
Mai mult ca sigur doctorul va controla copilul de displazie de șold încă de la primul control. O să facă asta mișcând picioarele bebelușului ușor în poziții diferite, pentru a vedea dacă articulațiile se potrivesc perfect. Dacă micuțul a venit pe lume cu posteriorul înainte, doctorul îl va supune unor teste cu ultrasunete în primele 3 luni de la naștere pentru a fi sigur de condiția lui.
Atunci când simptomele apar mai târziu în viață medicul poate sugera anumite teste de imagistică pentru diagnosticare cât mai precisă. Un RMN îi poate oferi informații despre orice deteriorare a cartilajului și o radiografie poate arăta cât de severă este displazia.
Cum se tratează displazia de șold
Metoda aleasă de medic pentru tratarea displaziei șoldului depinde, în primul rând, de vârsta pacientului, desigur. Bebelușii diagnosticați devreme poartă, de obicei, câteva luni un ghips moale, care să țină femurul în poziția corectă până când începe cartilajul să se mai întărească. Un copil mai în vârstă de 6 luni poate fi băgat cu totul în ghips sau poate fi supus unei intervenții chirurgicale pentur rezolvarea problemei.
O operație reprezintă, cel mai adesea, singurul tratament pentru copii mai mar și pentru adulți. În cazul în care displazia este ușoară, aceasta poate fi tratată în mod artroscopic. Cu toate acestea, o operație artroscopică este extrem de rar o soluție pe termen lung pentru displazia de șold. În cazul în care displazia este mai gravă și mai avansată, chirurgul trebuie să facă o intervenție ceva mai complicată, pentru a fixa manual capul rotunjit al femurului în , cavitatea osului iliac. Această intervenție chirurgicală se numește osteotomie periacetabulară. Șoldurile grav afectate din cauza displaziei ar putea necesita chiar și o intervenție chirurgicală de înlocuire a acestora.
9 din 10 cazuri de displazie sunt diagnosticate în timpul adolescenței și chiar mai târziu în viață, din păcate, făcând din această boală motivul pentru care, de exemplu, în Statele Unite ale Americii 5-10% din cazurile de înlocuire de șold au loc din cauza ei. De asemenea, este cea mai comună cauză a artritei la șold înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani.
Din nefericire, nu există până acum un tratament non-chirurgical care să reprezinte o soluție pe termen lung. Mai devreme sau mai târziu, toți oamenii care suferă de displazie de șold ajung să fie supuși unei intervenții chirurgicale, pentru construirea unei susțineri mai sănătoase pentru șold. După ce articulația din zona șoldului este complet erodată, singura soluție rămasă este înlocuirea totală a acestuia. Unele schimbări în activitățile de zi cu zi – precum folosirea unui baston pentru sprijin sau scăpatul de kilogramele în plus - pot micșora nivelul presiunii puse pe articulația șoldului și prelungi durata de viață a acestuia.
Urmareste-ne pe Google News
