Terapia cu lumină roșie: beneficii și recomandări

Terapia cu lumina roșie este un trend în industria de frumusețe care câștigă tot mai multă popularitate datorită beneficiilor sale pentru piele și sănătate. Această metodă non-invazivă promite să stimuleze producția de colagen, să reducă inflamațiile și să accelereze vindecarea țesuturilor, fiind folosită atât în clinicile dermatologice, cât și în tratamentele de îngrijire la domiciliu. În acest articol vom analiza modul în care funcționează această terapie, beneficiile sale dovedite științific și cum poate fi integrată în rutina zilnică de îngrijire.
Cuprins
- Ce este terapia cu lumină roșie
- Ce beneficii are terapia cu lumină roșie
- Când este recomandată terapia cu lumină roșie
- Ce dispozitive poți folosi acasă pentru terapia cu lumină roșie
- Terapia cu lumină roșie: riscuri și complicații
Ce este terapia cu lumină roșie
Terapia cu lumină roșie, cunoscută și sub denumirea de fotobiomodulare, utilizează lungimi de undă specifice de lumină – de obicei în jur de 630 de nanometri – pentru a stimula procesele celulare benefice. Această lumină pătrunde la o adâncime de aproximativ doi până la trei milimetri sub piele, unde interacționează cu mitocondriile, organitele responsabile pentru producerea energiei celulare.
Prin absorbția luminii roșii, mitocondriile devin mai active, generând mai multă energie sub formă de ATP (adenozin trifosfat). Acest proces ajută la stimularea regenerării celulare, la creșterea producției de colagen – esențial pentru elasticitatea și fermitatea pielii – și la reducerea inflamației. În plus, terapia cu lumină roșie îmbunătățește circulația sângelui în țesuturi, accelerând vindecarea și oferind multiple beneficii pentru sănătatea pielii. Datorită acestor efecte pozitive, terapia a devenit tot mai populară în industria frumuseții și îngrijirii pielii.
Pentru a oferi pacienților lor cele mai bune rezultate, dermatologii recomandă de obicei lumina roșie ca terapie complementară. De exemplu, atunci când se tratează semnele de îmbătrânire, dermatologul poate adăuga lumină roșie unui plan de tratament care include o cremă medicamentoasă, microneedling sau un peeling chimic.
Ce beneficii are terapia cu lumină roșie

Terapia cu lumină roșie poate avea următoarele beneficii pentru sănătatea pielii:
- Stimulează producția de colagen, oferind structură, rezistență și elasticitate
- Crește producția de fibroblaste, care la rândul lor, produc colagen
- Crește circulația sângelui către țesut
- Reduce inflamația în celule
Având în vedere aceste proprietăți, terapia cu lumină roșie este, de obicei, folosită pentru:
- Îmbunătățirea procesului de vindecare a rănilor
- Reducerea vergeturilor
- Reducerea ridurilor, a liniilor fine și petelor cazuate de vârstă
- Îmbunătățirea texturii feței
- Îmbunătățirea psoriazisul, rozaceeii și eczemelor
- Îmbunătățirea cicatricilor și a pielii deteriorate de soare
- Creșterea părului la persoanele cu alopecie androgenă
- Tratarea acneii
Oamenii de știință investighează în prezent potențialele utilizări medicale ale terapiei roșii. Printre afecțiunile care ar putea fi tratate prin acest tip de terapie se numără:
1. Reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei canceroase, inclusiv mucozitele bucale
2. Calmarea durerii și inflamației asociate cu tendinita gleznei, artrita reumatoidă, sindromul de tunel carpian și osteoartrita genunchiului
3. Prevenirea reapariției herpesului labial cauzat de virusul herpes simplex
ATENȚIE!
Există o mulțime de alte utilizări promovate online, însă este important de știut că nu există dovezi științifice care să susțină utilizarea terapiei cu lumină roșie în pierderea în greutate, cancer, îndepărtarea celulitei sau afecțiunile de sănătate mintală, precum depresia și tulburarea afectivă sezonieră.
Cât de eficientă este terapia cu lumină roșie pentru piele?
Majoritatea experților spun că studiile efectuate până acum nu sunt suficiente pentru a demonstra potențialul benefic al acestei terapii pentru piele. Cercetările au fost fie realizate pe animale, fie au fost limitate la țesutul celular în sine. Prin urmare, deși terapia cu lumină roșie este un tratament care generează un interes din ce în ce mai mare, în prezent nu există suficiente dovezi pentru a susține majoritatea utilizărilor.
Specialiștii spun că îngrijirea corespunzătoare a pielii, prin folosirea constantă a cremelor hidratante, a loțiunilor de protecție solară, utilizarea unui agent de strălucire a pielii, a unui retinoid și a altor produse cosmetice pot fi mult mai eficiente și mai ușor de întreținut decât lumina roșie.
De asemenea, este important ca terapia cu lumina roșie să fie folosită pe pielea curată, înainte de a aplica alte produse. În plus, utilizarea protecției solare este esențială deoarece altfel orice alt câștig anti-îmbătrânire de la dispozitivul LED este anulat din cauza daunelor UV.
Când este recomandată terapia cu lumină roșie

Studiile limitate efectuate până în prezent indică faptul că, în general, dispozitivele LED cu lumină roșie pot produce rezultate subtile până la vizibile pe față, atunci când sunt utilizate pentru a trata:
- Riduri fine
- Pete întunecate cauzate de vârstă
- Piele aspră
- Roșeață
- Piele lăsată
Majoritatea pacienților tatamentelor cu lumină roșie cu LED-uri pe față au observat o oarecare îmbunătățire, inclusiv o piele mai moale și mai netedă, mai puțină roșeață și luminarea petelor întunecate.
Terapia cu lumină roșie ajută la creșterea părului?
Rezultatele unor studii sunt promițătoare cu privire la eficiența terapiei cu lumină roșie în creșterea părului. Dermatologii au descoperit că aceasta poate stimula creșterea părului, în special în cazurile de alopecie androgenică (chelie de tip masculin sau feminin). Lumina roșie, cu lungimi de undă între 630-670 nm, pătrunde în scalp și stimulează metabolismul celular în foliculii de păr, crescând producția de ATP (energia celulară), îmbunătățind circulația sanguină și promovând producția de colagen - toate acestea contribuind la creșterea și întărirea firelor de păr. Totuși, este important de menționat că rezultatele variază de la persoană la persoană, iar această terapie funcționează cel mai bine când este folosită consecvent și în combinație cu alte tratamente pentru păr (cu minoxidil).
Ce dispozitive poți folosi acasă pentru terapia cu lumină roșie
Dacă vrei să încerci acasă beneficiile luminii roșii pentru piele, ai de unde alege. Pe piață există o mulțime de dispozitive, de la baghete cu lumină roșie la măști care conțin diode emițătoare de lumină (LED), considerate sigure pentru uz casnic. Unele dispozitive vândute pentru uz casnic au lasere de nivel scăzut.
De asemenea, există piepteni, șepci și căști cu lumină roșie împotriva căderii părului.
Deși aceste produse sunt în general sigure de utilizat, ele pot fi mai puțin puternice decât dispozitivele care pot fi utilizate de dermatologi și de aceea este posibil să nu obții rezultatele pe care le dorești.
Totuși, dacă vrei să cumperi un dispozitiv de terapie cu lumină roșie, asigură-te că îți protejezi ochii și urmezi în mod corespunzător toate instrucțiunile.
Terapia cu lumină roșie: riscuri și complicații
În general, terapia cu lumină roșie este sigură și nu este asociată cu niciun efect secundar, mai ales dacă este utilizată pe termen scurt și conform instrucțiunilor. Această terapie nu este toxică, nu este invazivă și nu este la fel de dură ca unele tratamente topice ale pielii. Spre deosebire de lumina ultravioletă (UV) care cauzează cancer de la soare sau de la cabinele de bronzat,lumina roșie nu este la fel de dăunătoare.
Cu toate acestea, dacă produsele sunt folosite greșit - poate prea des sau nu conform instrucțiunilor - există șansa ca pielea sau ochii (dacă nu sunt protejați) să fie deteriorați. Siguranța pe termen lung a dispozitivelor care utilizează terapia cu lumină roșie nu este încă cunoscută.
Este recomandat să folosești terapie cu lumină roșie realizată de un dermatolog sau un terapeut estetic calificat. Un dermatolog se poate asigura că terapia este potrivită stării pielii tale și poate lua în calcul și alte opțiuni de tratament.
În concluzie, terapia cu lumină roșie este un tratament non-invaziv folosit pentru a trata acneea, semnele de îmbătrânire precum ridurile, căderea părului și alte afecțiuni. Pentru a obține rezultatele dorite, această terapie trebuie utilizată constant, în mod corespunzător și conform instrucțiunilor. De asemenea, este importantă consultarea unui medic dermatolog, mai ales dacă ai acnee, hiperpigmentare sau alte afecțiuni ale pielii.



Surse foto: iStock.com
Surse articol: Clevelandclinic.org, Theguardian.com, Aad.org