Virgil Musta, apel disperat către români: „Am datoria să vă atrag atenția asupra pericolelor care ne așteaptă!”

Virgil Musta, apel disperat către români: „Am datoria să vă atrag atenția asupra pericolelor care ne așteaptă!”

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

În contextul creșterii alarmante a numărului de îmbolnăvirii cu coronavirus în țara noastră, Virgil Musta iese în față, cu un apel disperat către români. Medicul îi roagă insistent să fie responsabili și să respecte măsurile minime de prevenire a infectării, pentru a evita o tragedie.

"Numărul este foarte mare și oscilează. Sunt zone cu foarte mulți pacienți si aceste zone sunt focare importante care, dacă nu sunt izolate sau nu se iau măsuri urgente, e risc să se extindă și în alte părți ale țării. Trebuie responsabilizați cei a căror activitate e posibil să producă îmbolnăvire. Unde nu se dorește respectarea regulilor trebuie identificate aceste activități, societăți și luate măsuri contra acestora. Virusul există și când lăsăm garda jos, atacă rău. Trebuie să fim responsabili și conștienți și solidari. Dacă eu consider că personal nu pot păți nimic, trebuie să am grijă de cei din jur. În ultimul timp s-a dovedit că și pacienții cu stare de sănătate aparent bună și fără comorbidități fac forme severe sau rămân cu urme severe. Trebuie luate măsuri. În orice țară unde au apărut focare au fost rapid izolate și neutralizate"

„Am datoria să vă atrag atenția asupra pericolelor care ne așteaptă, asupra capcanelor în care puteți cădea dacă nu vă informați din surse sigure, dacă dați crezare zvonurilor și nu acționați responsabil. Evaluați-vă corect riscurile, respectaţi regulile și măsurile de precauție și vegheați ca și alții să le respecte, nu călătoriți în zone roșii cu multe îmbolnăviri, evitați zonele aglomerate. Cu toții ne dorim să putem petrece această vară liniștiți. Toți merităm reîntoarcerea la normalitate, la libertate, dar în contextul actual aceasta se poate realiza numai treptat, cu respectarea regulilor de către toți”, a declarat medicul coordonator al Spitalului Covid din Timișoara. 

Articolul urmator
6 băuturi care te ajută să reglezi nivelul glicemiei
6 băuturi care te ajută să reglezi nivelul glicemiei
Eşti introvertită sau extrovertită? Ce tip de personalitate ai în funcție de… numerele care te atrag
Incepe quiz
Eşti introvertită sau extrovertită? Ce tip de personalitate ai în funcție de… numerele care te atrag

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.