Cât de bun este ceaiul de ghimbir pentru stomac

Cât de bun este ceaiul de ghimbir pentru stomac

Paula Rotaru

În ultimii ani, ghimbirul este considerat un panaceu pentru tot felul de afecțiuni. Pe bună dreptate, această plantă și-a adjudecat titlul de „remediu bun la toate”, datorită numeroaselor proprietăți benefice. Consumat mai ales sub formă de ceai, ghimbirul ajută digestia, reduce balonarea și flatulența, ameliorează stările de greață și simptomele răcelii.

Află de ce e bine să consumi ceai de ghimbir când te doare stomacul, cum se prepară, ce alte beneficii are acesta, dar și cine ar trebui să îl evite!

ginger tea

Sursa foto: Flickr @ Janelle

Ceai de ghimbir pentru stomac: cât este de eficient?

Potrivit flatulencecures.com, ceaiul de ghimbir, prin intermediul uleiurilor volatile și a gingerolului din compoziție, stimulează funcția bilei, favorizând producția de acizi gastrici care ajută digestia. De asemenea, ghimbirul are proprietăți relaxante asupra musculaturii stomacului, ameliorând gazele intestinale, diareea, crampele abdominale și constipația.

Pentru a preveni astfel de tulburări digestive, este indicat să consumi o ceașcă de ceai de ghimbir înainte de mesele principale. Studiile arată că ceaiul de ghimbir este mult mai eficient pentru digestie decât cafeaua.  

Sursa foto: Pinterest @ Google

Beneficiile ceaiului de ghimbir

Pe lângă efectul benefic asupra stomacului, ceaiul de ghimbir este indicat și pentru alte afecțiuni. De exemplu, „este un excelent remediu împotriva grețurilor matinale în sarcină și a răului de mașină”, spune medicul gastroenterolog Chris Kilham.

Ceaiul de ghimbir poate ameliora și simptomele refluxului gastroesofagian, deoarece compușii benefici îmbunătățesc musculatura sfinterului esofagian.

„Substanțele active din ghimbir au proprietăți antiinflamatorii, ameliorând astfel migrenele, durerile articulare, crampele menstruale, durerile de spate și simptomele specifice artritei”, spune medicul Christopher D’Adamo, profesor asistent la Universitatea de Medicină din Maryland.

Chiar dacă analgezicele au efecte mai rapide, acestea prezintă diverse reacții negative, precum diaree sau arsuri la stomac, așa că este mai indicat să apelezi la ceaiul de ghimbir pentru ameliorarea durerilor.

Totodată, „ceaiul de ghimbir poate îmbunătăți circulația sangvină. Astfel, tulburările circulatorii periferice, bolile cardiovasculare și hipertensiunea arterială sunt ținute la distanță”, adaugă medicul Rochelle Sirota.

În combinație cu sucul de lămâie, ceaiul de ghimbir ajută la scăderea în greutate. Compușii din ghimbir accelerează metabolismul, iar lămâia ajută la eliminarea toxinelor din organism și previne retenția de apă din țesuturi.

Vezi mai jos cum te ajută lămâia și ghimbirul să scapi de kilogramele în plus!

Ceaiul de ghimbir consumat zilnic reduce semnificativ riscul de atac cerebral, datorită efectului de reducere a nivelului de colesterol „rău”, care se depune pe artere. 

Proprietățile antibacteriene și antivirale fac din ceaiul de ghimbir un excelent remediu pentru răceală, gripă și alte afecțiuni respiratorii. Cercetările arată că ceaiul de ghimbir este eficient și pentru ameliorarea durerilor în gât, a tusei și a alergiilor.

Băile cu ceai de ghimbir sunt indicate pentru tratamentul bolilor cutanate, cum este piciorul atletului. Ghimbirul reduce senzația de mâncărime și cicatrizează rănile din zona afectată.

Nu în ultimul rând, ceaiul de ghimbir are efect energizant, fiind recomandat în special dimineața, în locul cafelei. Acesta elimină stresul, conferă enegie și crește puterea de concentrare, ajutându-te să faci față cu brio sarcinilor de peste zi. 

Cum se prepară ceaiul de ghimbir

Pentru a prepara un delicios ceai de ghimbir pentru stomac, dar nu numai, ai nevoie de:

  • o rădăcină de ghimbir proaspăt (de aproximativ 4 centimetri)
  • două cești de apă
  • zeama de la o jumătate de lămâie sau lime
  • o linguriță de miere

Decojește ghimbirul și dă-l pe răzătoare sau toacă-l mărunt, apoi toarnă peste el apă fierbinte, acoperă-l și lasă-l la infuzat 5 minute. La final, adaugă zeama de lămâie sau lime și mierea.

O altă metodă de preparare a ceaiului de ghimbir constă în fierberea ghimbirului tăiat felii, timp de aproximativ 10 minute. Pentru un ceai mai concentrat, adaugă mai mult ghimbir și lasă la fiert, sub capac, pentru 20 de minute. După fierbere, adaugă zeamă de lămâie și miere, după gust.

Vezi mai jos cum se prepară și delicioasa limonadă cu ghimbir!

Contraindicații ceai de ghimbir

Ai deosebită grijă dacă bei ceai de ghimbir pe stomacul gol, pentru că există riscul hiperstimulării acizilor gastrici. „Poți preveni această neplăcere luând o mică gustare înainte de a savura ceaiul de ghimbir”, recomandă medicul Chris Kilham.

Persoanele care suferă de diabet, afecțiuni ale inimii sau renale, ulcer și tulburări gastrointestinale trebuie să consulte medicul înainte să consume ceai de ghimbir, la fel și cele care urmează tratament împotriva cancerului, scrie healthline.com.

Consumat în exces, ceaiul de ghimbir poate scădea semnificativ nivelul glicemiei, provocând în același timp palpitații și sângerări neobișnuite.

Deși este indicat în caz de grețuri matinale în sarcină, gravidele, dar și lăuzele, trebuie să întrebe medicul înainte să consume ceai de ghimbir, pentru a evita reacțiile neplăcute.

De asemenea, ceaiul de ghimbir consumat în exces poate scădea tensiunea arterială, așa că pot apărea simptome precum amețeala sau starea de leșin. Salicilații din ghimbir au efect similar aspirinei, care subțiază sângele, așa că este contraindicat persoanelor care suferă de boli hematologice sau care urmează să fie supuse unei intervenții chirurgicale. 

Chiar dacă ceaiul de ghimbir este benefic, orice exces face rău, așa că nu exagera cu cantitățile. Consumul excesiv de ceai de ghimbir poate irita cavitatea bucală, esofagul și stomacul. Pentru a beneficia de proprietățile ghimbirului, consumă cel mult patru cești de ceai zilnic.

Așadar, poți consuma cu încredere ceai de ghimbir dacă te doare stomacul, dar nu face excese și întreabă-ți medicul dacă este indicat în cazul tău, mai ales dacă suferi de boli cronice. 

Surse foto: Pinterest, Flickr, Pixabay

Articolul urmator
Cum alegi un ceai de matcha bun
Cum alegi un ceai de matcha bun
Cât bun simț ai în tine?
Incepe quiz
Cât bun simț ai în tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.