Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Este adevărat că mămăliga îngrașă? Află răspunsul la această întrebare!

Raluca Margean

Deși este un aliment cu multe beneficii pentru sănătate, sunt persoane care afirmă că mămăliga îngrașă. Pe internet și diverse forumuri circulă informații contradictorii cu privire la acest subiect, așadar cel mai probabil îți dorești să afli care este adevărul. Află din acest articol mai multe detalii despre mămăligă, inclusiv dacă mămăliga îngrașă sau slăbește și dacă o poți consuma chiar dacă ești la cură de slăbire!

Colaj cu mămăligă simplă și mămăligă preparată la grătar

Mămăliga - beneficiile celui mai popular preparat românesc

Cunoscută încă din timpurile Imperiului Roman, mămăliga este un preparat foarte apreciat de români. Consumat alături de tocănițe sau cu brânză, smântână sau lapte, mămăliga are și câteva beneficii pentru sănătate care nu trebuie omise. Iată câteva dintre acestea:

  • Are puține grăsimi

Deaorece are un conținut scăzut de grăsimi, mămăliga nu îngrașă. Poate fi folosită în dietele de slăbire, dar și în cazul pacienților cu boli de inimă. Dacă vrei să-ți reduci aportul de grăsimi saturate, trebuie să gătești mămăliga cu apă sau lapte vegetal. De asemenea, este esențial să eviți adăugarea de brânză sau unt în rețetele cu mămăligă.

  • Nu conține gluten

Glutenul este un tip de proteină ”elastică” sau ”lipicioasă”, care se găsește în unele cereale (grâu, orz și secară) și în făina rezultată din măcinarea acestor cereale. Mai exact, glutenul este substanța care conferă elasticitate aluatului frământat din făina cerealelor și de aceea este folosit la fabricarea produselor de panificație. Glutenul se mai găsește și în alte alimente, precum paste, pizza, salamuri, dressinguri și multe altele.

Unele persoane au intoleranță la gluten, ceea ce provoacă balonare și dureri abdominale, dureri de cap, oboseală cronică, probleme de piele și altele. Unele din marile beneficiii deținute de mămăligă este faptul că nu conține gluten. Prin urmare, ea poate fi consumată cu încredere de persoanele care au o senzitivitate la această proteină. Este important, totuși, să citești cu atenție ingredientele, astfel încât să te asiguri că producătorul nu a adăugat alți aditivi care conțin gluten.

  • Este bogată în carbohidrați complecși

Pe lângă faptul că mămăliga nu îngrașă, acest aliment este o sursă excelentă de carbohidrați complecși. Spre deosebire de carbohidrații simpli care sunt descompuși rapid și cresc nivelul de zahăr din sânge, carbohidrații complecși din mămăligă se descompun mai greu în sistemul digestiv, ajutând astfel la menținerea sațietății și energiei un timp mai îndelungat. 

  • Conține antioxidanți, minerale esențiale și vitamine

Porumbul conține antioxidanți (carotenoizi precum luteină și zeaxantină) care ajută la prevenirea daunelor provocate de radicalii liberi. Atunci când în organism se acumulează radicalii liberi, aceștia favorizează apariția bolilor și îmbătrânirii premature. Carotenoizii din mămăligă pot juca un rol deosebit de important în creșterea sistemului imunitar și reducerea riscului de boli cronice, inclusiv cancer de piele.

De asemenea, mămăliga are în compoziția sa fier, magneziu, zinc și vitamina A, minerale esențiale pentru menținerea unui organism sănătos. Deși nu este o sursă bogată de astfel de vitamine și minerale, totuși, cantitatea deținută ajută la obținerea unui plan alimentar sănătos.  

  • Îmbunătățește digestia

Dacă ți-e frică că mămăliga îngrașă, este mai bine să te gândești la conținutul său bogat în proteine și fibre. Acestea îți oferă senzația de sațietate și te face să nu mai oftezi după mâncare o perioadă mai lungă de timp, ceea ce îți va fi de mare folos atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus. În plus, fibrele mențin funcționarea corectă a sistemului digestiv, hrănesc bacteriile intestinale sănătoase și previn constipația.

Mămăliga - valori nutriționale

Mămăligă într-un bol pe un șervet pe masă

Conform site-ului healthline.com, o porție de 125 de grame de mămăligă conține:

  • 80 de calorii
  • 17 g de carbohidrați complecși
  • 2 g de proteine
  • 1 g de fibre
  • Grăsimi mai puțin de 1 g

Mămăliga îngrașă: mit sau adevăr?

Având puține calorii nu se poate spune despre mămăligă că îngrașă. Ea nu îți afectează silueta, atâta timp cât acest aliment face parte dintr-o dietă echilibrată și este consumată alături de legume, și nu tocănițe cu sosuri grase. Cu toate acestea, este bine de știut faptul că, în cazul în care mămăliga este fiartă în lapte, în loc de apă, valoarea sa nutrițională va crește. Bineînțeles, în același timp vor fi adăugate și substanțe nutritive valoroase. 

Câte calorii are pâinea de mălai?

Pâinea nu se face doar din făină, sunt unele rețete în care se adaugă și mălai. Pâinea rezultată este pufoasă, gustoasă și extrem de sațioasă. Însă, dacă mămăliga nu îngrașă, nu se poate spune același lucru și despre pâinea de mălai. O porție de 100 de grame conține circa 330 de Kcal, cu mult peste caloriile deținute de delicioasa mămăligă. Surplusul de calorii vine de la adaosul de făină cu care se face pâinea de mălai.  

Spanac cu mămăligă: calorii

Bucată de mămăligă tare cu spanac pe o farfurie

Dacă vrei să ții dietă, una din mâncărurile recomandate în curele de slăbire este spanacul cu mămăligă. Beneficiile pentru sănătate ale spanacului sunt recunoscute, el fiind o sursă excelentă de vitamina K, A, C si B, acid folic, dar și de magneziu, fier și mangan. Toate aceste substanțe nutritive sunt extrem de necesare atunci când lupți cu kilogramele în plus.

În plus, deoarece o porție de spanac are doar 23 de calorii, iar mămăliga doar 70 de calorii, această asociere de alimente este ideală în dietele de slăbit. Spanacul se prepară foarte ușor, important este să nu adaugi smântână sau lapte dacă ești la cură de slăbire. Deoarece mămăliga nu îngrașă, acest aliment este adesea recomandat ca și garnitură la mâncarea de spanac. Iată care este rețeta tradițională de spanac:

Ingrediente:

  • 1 kilogram de spanac
  • 1 ceapă
  • ulei de măsline
  • suc de roşii
  • 1 căţel de usturoi

Mod de preparare:

  1. Spanacul se curăţă şi se spală bine în mai multe ape.
  2. Se pun 250 de ml de apă cu sare la fiert, iar când apa dă în clocot, se adaugă spanacul. Se lasă la fiert câteva minute, apoi se strecoară şi se mărunţeşte.
  3. Se taie ceapa mărunt și se căleşte 2-3 minute în ulei, apoi se adaugă spanacul, sucul de roşii şi la final, usturoiul tocat.
  4. Se mai fierb împreună toate ingredientele 5 minute şi este gata pentru servit.

Se poate folosi și o pungă congelată de spanac. În acest caz, spanacul nu se mai fierbe, ci se adaugă direct la pasul 3.  

Mămăliga cu brânză îngrașă?

Mămăliga îngrașă dacă este asociată cu brânză grasă, lapte sau smântână. Dacă vrei să nu-ți afecteze silueta, cel mai bine este să consumi mămăliga cu legume, fasole, brânză de vaci sau ciuperci. O rețetă delicioasă este mămăliga preparată pe grătar. Iată cum s-o pregătești:

Bucăți de mămăligă la grătar

Ingrediente pentru sos:

  • 1 ceapă albă tăiată în bucăți foarte mici
  • 3 linguri de pastă de tomate
  • Ulei
  • Piper alb
  • Mămăligă tare

Mod de preparare:

  1. Călește ceapa tocată în uleiul încins, apoi adaugă pasta de tomate diluată cu puţină apă, sare şi piper după gust.
  2. Taie mămăliga rece în cuburi și pune-o pe grătar, câte 3 minute, pe fiecare parte.
  3. Servește mămăliga cu sosul de roşii astfel preparat.

Asadar, mămăliga este un aliment care oferă beneficii pentru sănătate. Poate fi consumată în modul tradițional, alături de tocănițe, sub formă de bulz moldovenesc sau poate fi folosită cu succes și în curele de slăbire. Deoarece are puține calorii, mămăliga nu îngrașă, așadar este o alegere bună pentru toate persoanele.

Surse foto: iStock.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!