Fistula perianală: când apare și care sunt cauzele

Fistula perianală: când apare și care sunt cauzele

Redactor Andreea Baluteanu

De cele mai multe ori, fistulele perianale apar ca urmare a unei complicații legate de un abces localizat în această regiune, astfel că afecțiunea nu este chiar „o surpriză” pentru pacient. Însă există și situaţii, pe care ți le vom preciza mai jos, care cauzează de unele singure fistule perianale.

Află ce sunt fistulele perianale, dar și care sunt cauzele și cele mai indicate metode de tratament în cazul lor. Vezi tot ce trebuie să știi despre acest fenomen!

Fistula perianală: ce este și care sunt cauzele sale

Fistula anală reprezintă de fapt un canal care se formează între capătul intestinului și pielea din jurul anusului. Așa cum ți-am spus în introducere, cel mai frecvent, fistula apare ca urmare a unui abces perianal care nu a fost drenat așa cum trebuie sau care s-a spart de la sine.

femeie durere in jurul anusului

Există însă și cauze de sine stătătoare ale fistulei perianale:

  • Boala Crohn – numeroși pacienți ajung să sufere și de abcese sau fistule perianale;
  • Diverticulită;
  • Boli cu transmitere sexuală;
  • O infecție cu HIV sau cu tuberculoză;
  • Hidradenita supurativă;
  • Intervenții chirurgicale pentru tratamentul hemoroizilor;
  • Cancer sau alte boli maligne.

Simptome ale fistulei perianale

Iată care sunt cele mai comune semne ale acestei afecțiuni:

  • durere constantă, care poate deveni și mai severă atunci când stai jos sau când ai scaun;
  • iritație a pielii în jurul anusului;
  • scurgeri de puroi în jurul anusului;
  • scaun cu puroi sau cu sânge;
  • umflături, sensibilitate sau roșeață în jurul anusului;
  • incontinență fecală;
  • constipație sau scaun dureros;
  • febră.

Vizibil poate fi și capătul fistulei perianale, care arată precum o gaură în pielea din jurul anusului, dar în multe cazuri este dificil de reperat de bolnav.

Diagnosticul fistulei perianale

Diagnosticul fistulei perianale trebuie întotdeauna realizat de un medic de specialitate, în urma examinării fizice. Este posibil ca în unele cazuri fistula să nu poată fi observată cu ochiul liber și doctorul să caute semne ale unor sângerări sau scurgeri.

De asemenea, specialistul poate cere și unele investigații mai amănunțite, cu scopul de a depista dacă suferi și de alte afecțiuni ce pot cauza fistulele perianale, precum BTS, boli ale intestinului, diverticuloză sau cancer rectal.

Mai sunt și cazuri în care poți suferi investigații sub anestezie, ecografii endorectale, tomografii computerizate sau RMN.

Tratamentul fistulei perianale

Ne pare rău să îți dăm această veste, dar cele mai multe fistule perianale nu pot fi vindecate decât prin operație. Cel mai adesea, procedura este simplă și nu necesită spitalizare.

Cea mai recomandată opțiune de tratament este fistulotomia, care presupune tăierea pe lungime a fistulei pentru drenarea conținutului acesteia. Operația are o rată de succes de 90%, iar vindecarea are loc în cel mult două luni.

Dacă fistula e mai gravă, medicul poate recomanda o fistulotomie prin folosirea setonului, respectiv a unui fir care poate ajuta la drenarea fluidului. Procedura e necesară mai ales dacă suferi sau dacă riști să suferi de incontinență urinară.

Există și opțiuni de tratament al fistulelor perianale nonchirurgicale (injectarea de gel de fibrină), dar, deși rata de succes imediată poate fi destul de ridicată, efectele pe termen lung nu sunt la fel de convingătoare, în general fistula reapărând sau agravându-se.

femeie constipatie

Complicații ale fistulei perianale

În general, fistulele perianale sunt ușor de tratat și lipsite de complicații. Rănile se cicatrizează în circa 6 săptămâni, dar pot exista și cazuri în care situația se complică. Iată la ce poți fi predispusă în urma unei fistule perianale:

  • sângerări abundente;
  • durere intensă, umflarea zonei sau scurgeri;
  • febră mai mare de 38 de grade;
  • infecții;
  • recurența fistulei;
  • dificultăți la urinat;
  • greață;
  • constipație;
  • incontinență fecală.

Este recomandat să îți consulți neapărat doctorul în urma apariției oricăruia dintre aceste simptome.

Prevenția fistulelor perianale

Precum în cazul abceselor perianale, cele care determină de cele mai multe ori producerea unei fistule, nu există metode precise de prevenție a unei fistule. Există totuși un set de măsuri de care să ții cont și la care să apelezi!

Folosește prezervativul. E cea mai bună metodă de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală, una dintre cauzele unei fistule perianale.

Tratează la timp orice infecție sau abces perianal. Nu este de glumă cu aceste afecțiuni și, cu cât le neglijezi mai mult, cu atât crește riscul să devină serioase.

Ai grijă la igiena anusului. Spală-te des în această regiune și folosește hârtie igienică de calitate, fără parfum și coloranți.

Asigură-te că ai o digestie sănătoasă. Consumă multe fibre, fă sport, nu amâna dorința de a merge la toaletă, acordă-ți timpul necesar și nu grăbi scaunul. Așa te asiguri că ții departe de tine orice risc de fistulă perianală.

Fistulele perianale sunt în general ușor de tratat, dar nu trebuie ignorate. De asemenea, asigură-te de calitatea intervenției medicale și apelează la specialiști cu experiență, deoarece multe fistule perianale vor fi recurente tocmai din cauza drenajului insuficient sau prost executat.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Indicele HOMA: ce este și când este recomandată testarea
Indicele HOMA: ce este și când este recomandată testarea
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate
Incepe quiz
Ghicim ce zodie ești! Tot ce trebuie să faci e să ne zici care sunt vedetele tale preferate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.