Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Inflamarea labiilor: cauze și simptome

Duminică, 17.06.2018
de Sorina Corneanu

Labiile sunt acele pliuri care „învelesc” vaginul, funcția lor fiind aceea de a proteja vaginul și clitorisul de iritații și eventuale răniri. Deși este firesc ca labiile să aibă forme și mărimi diferite, anumite alegii, chisturi și afecțiuni pot produce umflarea vizibilă a acestora.

Simptomele labiilor inflamate

Inflamarea labiilor poate fi însoțită de simptome precum:  

  • mancărimi genitale;
  • senzație de arsură;
  • scurgeri vaginale abundente;
  • miros neplăcut al zonei intime;
  • durere a labiilor la mers sau atunci când stai prea mult în șezut.

Cauzele inflamării labiilor

Ținând cont de faptul că labiile au un țesut extrem de sensibil, nu este deloc surprinzător faptul că inflamațiile apar pe neașteptate. Cele mai frecvente cauze ale inflamării labiilor includ:

disconfort intim

Infecția cu candida

Potrivit Departamentului de Sănătate din SUA, trei din patru femei se confruntă cel puțin o dată în viață cu o infecție cu candida. Dacă te confrunți cu scurgeri vaginale abundente, mâncărimi în zona intimă și inflamarea labiilor, probabil este vorba despre o infecție cu candida, situație în care ar trebui să consulți medicul ginecolog. Candidoza poate fi declanșată de: exces de antibiotice, sarcină, diabet zaharat sau anticoncepționale.

Vaginoza bacteriană

Vaginoza bacteriană apare atunci când există un dezechilibru în flora vaginală. Cauzele care conduc la declanșarea vaginozei bacteriene pot fi multiple: mai mulți parteneri sexuali, sex neprotejat, sistem imunitar slăbit, un număr redus de bacterii bune în vagin și un număr crescut de bacterii nocive. Vaginoza bacteriană se manifestă prin inflamarea labiilor, durere în zona intimă și scurgeri vaginale verzi, albicioase sau cenușii, cu miros de pește. Dacă întâmpini astfel de simptome, nu amâna vizita la medic!

Trichomoniaza

Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, trichomoniaza este una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală. Cauzată de un parazit și în foarte multe cazuri fără simptome, trichomoniaza afectează circa 3,7 milioane de femei. Atunci când apar simptome, acestea includ umflarea labiilor, mâncărimea, urinarea dureroasă și senzația de arsură în zona intimă.

Alergii

Când pielea zonei intime intră în contact cu un alergen, este posibil ca labiile să se umfle. Evită folosirea anumitor săpunuri sau produse de igienă intimă parfumate.

Chistul lui Bartholin

Aproximativ 2% dintre femeile până în vârsta de 20 de ani sunt predispuse riscului de a dezvolta chistul lui Bartholin. Acesta apare atunci când glandele Bartholin, care se află chiar la intrarea în vagin, se blochează. Multe femei nu își dau seama că au un chist decât atunci când acesta se infectează, caz în care apar simptome precum: iritarea pielii din jurul vaginului, inflamarea labiilor, durere și disconfort în zona intimă. 

Diagnosticul și tratamentul inflamării labiilor

Dacă te confrunți cu disconfort în zona intimă și observi o inflamare a labiilor, discută imediat cu medicul ginecolog. În funcție de testele pe care acesta le va solicita, vei putea descoperi cauza exactă a problemei tale și vei beneficia de cea mai bună variantă de tratament.

Cum previi inflamarea labiilor

Prevenția inflamării labiilor include câteva reguli simple, dar extrem  de eficiente. De exemplu, evită să porți haine prea strâmte, inclusiv lenjerie intimă mulată. Aceasta generează exces de căldură și limitează fluxul de aer, permițând bacteriilor să se dezvolte și să declanșeze diferite afecțiuni.

De asemenea, înlocuiește produsele de îngrijire intimă prea parfumate cu unele cât mai naturale. Totodată, dacă inflamarea labiilor provine de la detergentul folosit, încearcă să îl schimbi cât mai curând!

prezervative

Dacă ești alergică la spermicide sau latex, discută cu medicul despre alte metode contraceptive!  

Cele mai multe cazuri de inflamare a labiilor nu reprezintă un motiv de îngrijorare. În cazul în care inflamația devine recurentă, persistă, este dureroasă sau însoțită de alte simptome, cum ar fi mirosul neplăcut al zonei intime sau scurgerile anormale, este necesară vizita la medic.  

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!