Cancerul vaginal - simptome, diagnostic si tratament

Cuprins
- Ce este cancerul vaginal?
- Cauzele cancerului vaginal si factorii de risc
- Semnele si simptomele cancerului vaginal
- Diagnosticul de cancer vaginal
- Tratamentul cancerului vaginal
Urinezi greu? Ai avut sangerari dupa contactul sexual insotite de durere? In plus esti la menopauza? Mergi la un medic specialist. Desi e rar, cancerul vaginal exista.
Ce este cancerul vaginal?
Vaginul este segmentul aparatului genital feminin situat intre uter si organele genitale externe. Este un canal muscular acoperit de mucoasa vaginala.
In cadrul cancerului aparatului genital feminin, cancerul vaginal apare foarte rar, comparativ cu cancerul uterin sau mamar. Cancerul vaginal se dezvolta la nivelul structurilor vaginului (mucoasa, stratul muscular) prin transformarea maligna a celulelor.
Poate sa apara la femeile aflate la menopauza, intre 45 si 60 de ani, posibil din cauza modificarilor mucoasei vaginale survenite odata cu instalarea acesteia.
Cauzele cancerului vaginal si factorii de risc
Toti oamenii de stiinta ai zilelor noastre vor sa cunoasca un lucru: care este cauza aparitiei cancerului. Nimeni nu stie inca raspunsul, insa la dezvoltarea cancerului vaginal, ca si in cazul altor cancere, se cunosc o serie de factori de risc .
Factorii de risc care contribuie la aparitia cancerului vaginal includ:
- carentele hormonale din menopauza (carenta de hormoni estrogeni);
- boala Paget este o forma rara de cancer mamar;
- boala Bowen este o tumora a tegumentelor si mucoaselor cu potential de transformare maligna;
- tratamentul cu estrogeni sintetici nesteroizi in timpul sarcinii;
- infectia cu HPV (Human Papiloma Virus);
- iradierile facute pentru cancerul cervical;
- lipsa de igiena locala.
Semnele si simptomele cancerului vaginal
In stadiile initiale, cand tumora este limitata la mucoasa, cancerul vaginal este asimptomatic si este descoperit intamplator in timpul unui examen ginecologic de rutina.
In evolutie, semnele si simptomele cancerului vaginal includ:
- disurie (dificultate la urinare);
- durere resimtita in timpul actului sexual;
- durere la defecatie;
- sangerare vaginala anormala aparuta dupa contactul sexual, in perioada dintre menstruatii sau chiar dupa instalarea menopauzei;
- constipatie;
- prezenta sangelui in urina, vizualizata prin modificarea culorii urinii catre rosu;
- prezenta adenopatiilor inghinale;
- durere in regiunea pelvina.
Diagnosticul de cancer vaginal
In primele stadii, cand este asimptomatic, diagnosticul de cancer vaginal este stabilit de catre medicul ginecolog in timpul unui examen de rutina.
Ulterior, sangerarile anormale, durerea in timpul actului sexual, disuria afecteaza calitatea vietii si determina persoana afectata sa consulte un medic specialist ginecolog.
Pentru stabilirea diagnosticului de cancer vaginal sunt necesare urmatoarele examene paraclinice:
- examenul ginecologic realizat de catre medicul specialist;
- testul Papanicolau are ca scop detectarea celulelor cu potential de transformare maligna din canalul endocervical, inclusiv vagin;
- colposcopia este un examen care permite vizualizarea directa a vaginului si a colului uterin cu ajutorul colposcopului.
Tratamentul cancerului vaginal
Sintagma binecunoscuta "..mai bine previi decat sa tratezi..." se aplica si in cazul cancerului vaginal.
Tratamentul profilactic al cancerului vaginal include obligatoriu controlul periodic genital al tuturor femeilor, in special al celor care sunt la menopauza.
Cancerul vaginal beneficiaza de tratament chirurgical, curieterapie sau cobaltoterapie. In cazurile in care exista metastaze cu localizare la nivelul altor organe, tratamentul cancerului vaginal include chimioterapia asociata cu radioterapia locala.
Prognosticul unei persoane cu cancer vaginal este cu atat mai bun cu cat tumora maligna a fost descoperita si tratata intr-un stadiu cat mai precoce. De aceea este atat de important ca toate femeile la menopauza sa mearga la controale ginecologice periodice.


