Otita barotraumatică: cauze, simptome și tratament

Urechea este un organ al auzului și al echilibrului care, de-a lungul timpului, poate duce la dezvoltarea unor boli ale sistemului auditiv sau vestibular. Tulburarea cea mai frecventă a urechii externe este dopul de cerumen, urmat de infecțiile și afecțiunile conductului auditiv extern, iar printre acestea din urmă se numără și otita barotraumatică.

Pentru a clarifica structura urechii, este esențial să menționăm că sistemul auditiv cuprinde un aparat de transmisie, format din urechea externă și cea medie și un aparat de percepție, format din labirintul anterior. Sistemul vestibular este format din vestibul, care dă informații cu privire la accelerația lineară a capului, și canalele semicirculare, care dau informații cu privire la accelerația unghiulară a capului.

Otita barotraumatică este o inflamație dureroasă a urechii interne provocată de o schimbare bruscă a presiunii exterioare, în urma unor activități precum: scufundări, călătorii cu avionul, sporturi la altitudini mari etc.

Pentru a menține o presiune egală pe ambele părți ale membranei timpanice, aerul trebuie să se miște liber între nazofaringe (partea superioară a faringelui, situată deasupra palatului moale și în spatele cavității nazale) și urechea medie. Această membrană, cunoscută și sub denumirea de timpan, are o structură fibroasă, transparentă, care separă conductul auditiv extern de cavitatea urechii medii și transmite vibrațiile sonore oscioarelor.

Structura timpanului se poate examina cu ușurință prin otoscopie, cu ajutorul unui specul (mic instrument în formă de pâlnie, dotat cu un sistem de iluminare). De regulă, modificările ce apar la nivelul urechii medii (înroșire, bombare sau retractare a timpanului) rezultă de cele mai multe ori din cauza unei otite netratate.

Cauzele otitei barotraumatice

Deși există mai multe tipuri de otită, cea barotraumatică este o afecțiune serioasă și trebuie tratată. Aceasta apare atunci când o alergie, o infecție la nivelul căilor respiratorii superioare sau un alt mecanism afectează funcționarea trompei lui Eustachio, un canal ce face legătura între timpan (urechea medie) și nazofaringe. În cazul otitei barotraumatice, aceste schimbări apar în timpul modificărilor ce au loc în presiunea aerului, ceea ce înseamnă că presiunea din urechea medie scade sub presiunea atmosferică și astfel membrana timpanică se retrage sau se umflă. 

Pe măsură ce presiunea crește, se acumulează fluid în urechea medie, iar acesta poate duce la dezvoltarea unei echimoze sau a unui hematom în membrana mucoasă a urechii medii și a membranei timpanice. O diferență foarte mare de presiune poate duce și la fistulă perilimfatică, adică o ruptură sau un defect la nivelul ferestrei ovale și/sau rotunde, cele două membrane fragile ce separă urechea medie de fluidele din urechea internă.

Dacă apare fistula perilimfatică, schimbările de presiune din urechea medie vor afecta direct și urechea internă, stimulând receptorii responsabili de auz sau echilibru și producând simptome. Este important să menționăm că simptomele ce apar în cazul unei rupturi la nivelul membranelor sunt: stări de amețeală, dezechilibru, greață și vărsături. În unele cazuri, sunt semnalate și sunete sau tensiune în urechi, iar la persoanele cu fistule simptomele se agravează odată cu schimbările de altitudine (ascensoare, avioane, călătorii în zone montane, la altitudini foarte mari) sau se agravează odată cu schimbările de presiune din atmosferă (în special schimbări ale vremii).

Simptome ale otitei barotraumatice

Simptomele acestei afecțiuni la nivelul urechii sunt:

• durere severă;
• pierderea auzului;
• acufene (zgomote sau vâjâituri în ureche);
• pierderea senzorineurală a auzului sau vertijul.

Simptomele se înrăutățesc odată cu schimbarea rapidă a presiunii exterioare a aerului, însă este important să se determine dacă durerile semnalează o otită barotraumatică sau o ruptură la nivelul membranelor. Totodată, aceleași simptome care apar ca urmare a unei scufundări la mare adâncime sau ca urmare a unei ascensiuni rapide pot provoca și formarea unei bule de aer în urechea internă.

În cazul fistulelor, este important de menționat faptul că acestea pot fi prezente de la naștere sau pot să apară ca urmare a unor infecții cronice, motiv pentru care este recomandat un consult de specialitate dacă prezinți simptome sau alte senzații de disconfort la nivelul urechii.

În cazul în care te confrunți des cu simptomele specifice otitei barotraumatice, este recomandat să efectuezi un test audiometric și vestibular pentru a determina dacă această afecțiune a dus la formarea unei fistule perilimfatice. Cu toate acestea, singura modalitate de diagnostic o reprezintă efectuarea unei timpanotomii (intervenție chirurgicală) și vizualizarea directă a zonei afectate.

În unele cazuri, fistula nu reprezintă un motiv de îngrijorare, deoarece se poate vindeca spontan prin repaus la pat.

Cum se tratează otita barotraumatică

Metode de egalizare a presiunii pe ambele părți ale membranei timpanice sunt: căscatul, înghițitul sau mestecarea unei gume.

Rutina de autotratare a durerii asociate cu schimbarea presiunii în atmosferă include mestecarea unei gume, înghițirea (fie că este vorba de lichid sau mâncare), folosirea unui spray decongestionant sau aplicarea manevrei Valsalva (se strâng nările și se expiră aer în nas).

Dacă pierderea auzului este senzorineurală și apar simptome precum vertijul, atunci este vorba de o fistulă perilimfatică și este recomandat să se apeleze la un medic specialist.

Metode de prevenție

Persoanele care suferă de congestie nazală provocată de o infecție la nivelul căilor respiratorii superioare sau de o alergie ar trebui să evite zborul sau scufundările.

În cazul în care aceste tipuri de activități sunt inevitabile, este recomandat aplicarea unui vasoconstrictor nazal local, sub formă de picături, gel sau spray, cu 30-60 de minute înainte de coborâre sau ascensiune.

Pentru a preveni otita barotraumatică, este recomandat să respecți sfaturile care te ajută să egalezi presiunea pe ambele părți ale timpanului. Astfel, schimbările de presiune nu vor mai duce la apariția simptomelor specifice afecțiunii.