Tipuri de leucemie: care sunt cel mai des întâlnite forme ale acestei afecțiuni

Tipuri de leucemie: care sunt cel mai des întâlnite forme ale acestei afecțiuni

Roxana R

Există patru tipuri de leucemie, fiecare cu simptome diferite. Stabilirea unui diagnostic corect este esențială pentru ca fiecare pacient să primească tratamentul potrivit.

Leucemia este un cancer al sângelui care poate să apară în patru forme diferite. Principala diferență dintre ele vizează locul unde apare cancerul și rapiditatea cu care boala avansează. Iată care sunt cele patru tipuri de leucemie!

1. Leucemie acută mieloidă

Acest tip de leucemie este o formă de cancer care avansează foarte rapid. Măduva osoasă produce un anumit tip de celule care nu mai pot ajunge la maturitate și nu devin leucocite. Din această cauză, ele nu pot lupta cu infecțiile. Totodată, în această formă de leucemie, măduva produce și multe globule roșii anormale, care se înmulțesc rapid și distrug globulele sănătoase, de care organismul are nevoie.

Tratamentul pentru această formă de cancer al sângelui include chimioterapie, radioterapie și transplant de celule stem. Principala metodă de terapie este administrarea unei combinații de medicamente care distrug celulele anormale și încearcă să restabilească o compoziție normală a sângelui.

2. Leucemie cronică mieloidă

Acest tip de leucemie pornește din măduva osoasă și în timp se extinde în sânge. Boala debutează cu o dezvoltare anormală a unor celule produse de măduva osoasă. De obicei, este o formă de cancer cu evoluție lentă, de aceea este considerată cronică. Totuși se poate transforma pe neașteptate, ajungând să avanseze foarte rapid.

Este un tip de cancer mai rar întâlnit, doar 10-15% dintre bolnavii de leucemie dezvoltând această formă. De obicei, diagnosticul se stabilește foarte târziu, la pacienți de peste 65 de ani. Spre deosebire de alte forme de leucemie, aceasta este asociată cu prezența unui cromozom anormal, numit cromozonul Philadelphia. Din cauza cromozomului anormal, două gene, BCR și ABL, se combină și dau naștere genei care produce această formă de cancer.

De obicei, tratamentul recomandat pentru leucemia cronică mieloidă constă în chimioterapie orală. Bolnavii vor primi o combinație de trei medicamente, pentru a ține sub control cancerul.

analize de sânge

3. Leucemie acută limfoblastică

Este o formă de leucemie cu evoluție foarte rapidă. Boala apare din cauza dezvoltării unor globule albe anormale în măduva osoasă. Din această cauză, leucocitele sunt înlocuite cu celule canceroase, care nu se maturizează și nu ajută organismul. Sângele transportă apoi celule anormale spre organele interne, unde ele se înmulțesc în continuare.

Boala poate să apară la orice vârstă, însă este mai des diagnosticată la pacienții care au sub 15 ani și la cei de peste 45 de ani. Este cea mai frecventă formă de leucemie întâlnită la copii.

Tratamentul de bază este chimioterapia, care include o combinație de medicamente menită să distrugă celulele anormale din sânge. După prima fază a terapiei, mai agresivă, pacientul trebuie să facă de obicei și chimioterapie de întreținere, mai ușor de suportat, pentru a preveni reapariția bolii.

4. Leucemie cronică limfoblastică

Aceasta este o formă de leucemie cu evoluție lentă. Începe în măduva osoasă și apoi celulele canceroase ajung în sânge. De multe ori, boala se extinde la nodulii limfatici, la ficat și splină. Acumularea de celule anormale nu mai permite globulelor sănătoase din sânge să lupte cu bolile și infecțiile.

De obicei, boala evoluează foarte lent și simptomele devin evidente abia după mai mulți ani. Tratamentul presupune chimioterapie orală și radioterapie, aceasta din urmă fiind recomandată mai ales pentru a reduce inflamarea nodulilor limfatici și a organelor interne afectate.

Este bine să îți faci anual analizele de sânge, pentru ca medicul să observe din timp eventuale probleme de sănătate. Tratamentul este mai eficient dacă diagnosticul este pus rapid și diferă în funcție de tipul de leucemie.

Citește și: Alimentul care crește riscul de cancer la sân

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Polifenolii: ce sunt și cum acționează
Polifenolii: ce sunt și cum acționează
Cât de des te faci de rușine în public?
Incepe quiz
Cât de des te faci de rușine în public?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.