Cum să îți protejezi auzul
Cuprins
- Cauzele pierderii auzului
- Simptome ale pierderii auzului
- Surse de zgomote puternice care îți afectează auzul
- Cum să îți protejezi auzul: 10 reguli de care trebuie să ții cont
Imaginează-ți cum ar decurge o zi din viața ta fără să auzi ciripitul păsărilor când se crapă de ziuă, sau foșnetul frunzelor uscate de toamnă călcate în picioare de oamenii grăbiți, sau „Te iubesc”-ul acela care îți înmoaie inima, sau sunetul mașinii care se apropie amenințător... Auzul este unul dintre cele mai importante simțuri ale ființei umane, alături de văz, miros, gust și simț tactil. Fără unul dintre aceste simțuri, viața ar fi, cu siguranță, mult mai tristă.
Simțul auditiv este dobândit încă din a 20-a săptămână de sarcină, astfel încât bebelușii se nasc cu auzul perfect funcțional. Acesta îi ajută să se dezvolte, să proceseze informațiile din mediul înconjurător, să învețe limba maternă, să comunice, să se bucure de vocea celor dragi și de muzică.
Din păcate, auzul este un simț pe care îl pierdem dacă nu avem grijă de el pe parcursul vieții. Există două cauze principale ale pierderii auzului: zgomotul puternic și perioada la care suntem expuși acestor sunete. Specialiștii spun că expunerea constantă și pe termen lung la zgomote care depășesc 80 de decibeli poate duce la pierderea simțului auditiv, care este ireversibilă.
Ascultatul muzicii la maximum în căști este doar una dintre cauzele pierderii auzului. Dacă simți o presiune sau durere în ureche, sau ai senzația că îți țiuie urechile, cel mai probabil ai fost expusă zgomotelor puternice. O regulă ușor de ținut minte este următoarea: dacă nu auzi ce spune o persoană, fără să țipe, de la o distanță de doi metri, nivelul zgomotului ambiental este periculos.
Așadar, pentru menținerea auzului, este important să iei câteva măsuri de protecție. Doar pentru că nu ți se pare că un sunet este deranjant, asta nu înseamnă nu îți afectează auzul!
Află în continuare care sunt principalele surse de zgomote puternice și ce poți face pentru a reduce la minimum riscul de apariție a tulburărilor de auz!
Cauzele pierderii auzului
Peste 5% din populația lumii – adică peste 360 de milioane de persoane – se confruntă cu tulburări de auz, dintre care 32 de milioane sunt copii, arată statisticile Organizației Mondiale a Sănătății.
Pierderea auzului este favorizată de numeroși factori, de la cei genetici până la infecții, îmbătrânire sau expunerea la zgomote puternice. Peste 1 miliard de persoane cu vârste între 12 și 35 de ani sunt expuse unui risc crescut de a-și pierde auzul din cauza zgomotelor puternice la care sunt expuse.
Surzenia poate afecta fie o ureche, fie ambele – ducând la dificultăți majore de comunicare, singurătate, izolare, frustare, depresie și, în general, la scăderea calității vieții persoanei afectate – și este cauzată fie de factori congenitali, fie de anumite afecțiuni sau obiceiuri nocive.
Cauzele congenitale ale pierderii auzului sunt:
- Rubeola
- Sifilisul
- Infecțiile dobândite în timpul sarcinii
- Greutatea scăzută la naștere
- Asfixia perinatală
- Administrarea anumitor medicamente pe perioada sarcinii (antimalarice, diuretice, citotoxice etc.)
- Icterul în timpul sarcinii
Pe de altă, parte, pierderea dobândită a auzului, deci cea care se petrece după naștere, poate fi cauzată de:
- Meningită
- Rujeolă
- Oreion
- Infecții cronice ale urechii
- Otita medie
- Leziuni survenite la nivelul urechii
- Îmbătrânire (degenerarea celulelor senzoriale)
- Ceara din urechi sau obiectele care blochează canalul auditiv
- Expunerea la zgomote puternice pe termen lung
Simptome ale pierderii auzului
Deseori, simțul auzului este lezat fără ca noi să observăm simptome alarmante. Inițial, credem că persoanele din jurul nostru vorbesc prea încet sau că, de ce nu, telefonul este de vină și trebuie reglat la un volum mai mare.
Potrivit webmd.com, surzenia este împărțită în 4 categorii, în funcție de gravitatea simptomelor:
- Formă ușoară de surzenie – conversațiile nu prezintă dificultăți, dar nu poți auzi toate cuvintele, mai ales dacă există un zgomot pe fundal;
- Formă moderată de surzenie – soliciți deseori partenerului de discuție să repete ceea ce a spus, pentru că nu ai auzit;
- Surzenie severă – îți este aproape imposibil să deslușești ceea ce spune partenerul de discuție;
- Surzenie profundă – nu auzi nimic din ceea ce îți spun ceilalți, cu excepția situațiilor când aceștia țipă.
Alte simptome specifice ale pierderii auzului sunt: îți este dificil să fii atentă la o conversație cu mai mulți parteneri de discuție, ai senzația că ceilalți mormăie sau vorbesc foarte încet, înțelegi greșit ceea ce ți se spune și răspunzi pe lângă subiect, persoanele apropiate îți spun că volumul televizorului este dat prea tare, auzi zgomote ciudate (fluierături, șuierături, țârâituri, clicuri etc. – sunt simptome specifice ale tinitusului).
Surse de zgomote puternice care îți afectează auzul
Pentru a preveni pierderea auzului, este important, în primul rând, să identifici sursele care produc poluare fonică.
Dacă lucrezi într-un mediu zgomotos, cum ar fi în fabrici sau pe șantier, riscul de pierdere a auzului este mai mare. Însă la fel de periculos este zgomotul din trafic și cel recreațional.
Muzica ascultată în căști, de regulă la volum maxim, este metoda preferată de milioane de persoane pentru a acoperi zgomotul din trafic, pe cel din mijloacele de transport în comun sau pe cel de la locul de muncă. Însă acest obicei, deși protejează de zgomotele exterioare, este cu mult mai nociv, mai ales dacă ascultăm muzică la căști cu volumul ridicat, peste 80 de decibeli, mai mult de o oră, deoarece sunetele puternice ajung mai rapid la celulele senzoriale, pe care le distrug.
Același lucru este valabil în cazul participării la concerte în spații închise, unde zgomotul depășește adesea 120 de decibeli.
Vezi mai jos un video care indică principalele surse de poluare fonică:
Expunerea timp de cel puțin 15 minute pe săptămână la zgomote care depășesc 105 decibeli poate afecta grav auzul. Însă și nivelurile mai reduse, între 80 și 90 de decibeli, sunt la fel de periculoase, mai ales dacă suntem expuși constant la acestea, mai multe ore pe zi.
Iată mai jos un ghid al principalelor surse de zgomote puternice:
- Trafic aglomerat – peste 85 de decibeli
- Mașină de tuns iarba, ATV, macarale – peste 90 de decibeli
- Cinema, concert rock, muzică în căști la volum maxim – peste 110 decibeli
- Motociclete, claxoane, sirenă de ambulanță – peste 120 de decibeli
- Avion la decolare – peste 130 de decibeli
Cum să îți protejezi auzul: 10 reguli de care trebuie să ții cont
Pentru a reduce riscul de apariție a tulburărilor de auz, te sfătuim să ții cont de aceste sfaturi utile:
- Folosește căști audio cu funcție de anulare a zgomotului exterior, de preferat on-ear (peste ureche) – în acest mod, se va forma un mediu închis în jurul urechii și vei putea asculta muzică în căști la un volum mai mic, pentru că sunetele externe sunt blocate.
- Ține cont de regula 60:60 – ascultă muzică la 60% din volum, nu mai mult de 60 de minute. Majoritatea MP3 playerelor sunt prevăzute cu „volum inteligent”, adică îți permit să îl reglezi după bunul plac.
- Atunci când ești la volan, nu asculta muzică la volum maxim, pentru că ești într-un spațiu închis și auzul tău va avea de suferit. Totodată, acordă-le urechilor o pauză, „să se recupereze”. În timpul unui concert, de exemplu, evită să stai aproape de boxe și, mai important, îndepărtează-te periodic de mediul respectiv, măcar câte 5 minute. Specialiștii susțin că urechile trebuie „să se odihnească” în liniște cel puțin 16 ore după un eveniment zgomotos.
- Redu volumul la televizor, radio sau combina muzicală. Dacă trebuie să ridici vocea pentru a fi auzită, e un semn că volumul este prea ridicat.
- Nu mai folosi bețișoare de urechi – ceara din urechi are rol de protecție a canalului auditiv împotriva prafului și a altor particule din mediul înconjurător. Bețișoarele nu fac decât să împingă ceara și mai adânc în ureche, cauzând obstrucția canalului auditiv. În plus, există un risc crescut de perforare a stratului delicat de piele care căptușește canalul auditiv, provocând astfel infecții.
- Fă mișcare – exercițiile cardio, cum ar fi mersul pe jos, joggingul sau ciclismul, pun sângele în mișcare, inclusiv la nivelul urechilor.
- Ia medicamente doar așa cum ți-a recomandat medicul – antiinflamatoarele, precum aspirina, ibuprofenul sau naproxenul, pot avea efecte negative asupra auzului, mai ales dacă sunt administrate în doze crescute sau pe termen lung.
- Elimină, pe cât posibil, stresul – studiile arată că anxietatea și stresul cresc tensiunea arterială și temperatura corporală și pot leza anumite terminații nervoase, iar acești factori pot favoriza apariția tinitusului.
- Menține urechile uscate – umezeala în exces favorizează dezvoltarea bacteriilor, care pot provoca infecții la nivelul canalului auditiv.
- Folosește dopuri de protecție pentru urechi în timpul concertelor sau dacă lucrezi într-un mediu foarte zgomotos – acestea pot reduce zgomotul cu până la 35 de decibeli. De asemenea, se găsesc și dopuri speciale de urechi pentru înot în mare și piscine, în timpul practicării sporturilor de apă și la duș, care te protejează de umezeală și de infecții.
Desigur, controalele anuale la medicul ORL fac parte din planul de prevenție împotriva tulburărilor de auz. Astfel, poți descoperi din timp eventualele probleme cu auzul, luând măsurile care se impun pentru remedierea situației.
Pentru protejarea auzului împotriva zgomotelor puternice, îți recomandăm dopurile de spumă pentru urechi de la Vavian Pharma. Acestea sunt ușor de folosit și se vor ajusta perfect după forma canalului auditiv. Preț pentru o pereche: 21,68 lei |
Surse foto: iStock