Dureri de tâmplă: cauze, simptome și tratament

Dureri de tâmplă: cauze, simptome și tratament

Paula Rotaru

Durerile de tâmple sunt cel mai frecvent simptom cu care pacienții se prezintă la medicul neurolog. Potrivit statisticilor, peste 70% din populație se confruntă cu dureri cronice resimțite la nivelul tâmplelor, însă procentul este, în realitate, mult mai mare, pentru că multe persoane nu se prezintă la medic și se tratează acasă cu analgezice.

Din păcate, administrarea excesivă și pe termen lung a analgezicelor crește riscul de afecțiuni gastrointestinale, alergii și patologii severe ale ficatului sau rinichilor, așa că este importantă depistarea cauzei reale a durerilor de tâmple și instituirea unui tratament adecvat.

Diverse tipuri de dureri de tâmple

Durerile de tâmple pot apărea fie în partea dreaptă, fie în stânga, fie în ambele, acestea fiind resimțite pe termen mai lung sau mai scurt, timp de câteva minute sau ore, în funcție de cauza care le-a provocat. Uneori, durerile dispar de la sine, de obicei după un somn odihnitor, dar sunt și situații când simptomele persistă mai multe zile la rând, de vină fiind anumite afecțiuni grave, cum ar fi meningita sau tumorile cerebrale.

Cauzele durerilor de tâmple sunt diverse, pornind de la o banală lovitură la cap până la contractarea unui virus foarte periculos sau chiar cancer.

Există mai multe forme de dureri de tâmple, fiecare fiind însoțită de simptome specifice. De exemplu, durerea de cap declanșată de tensiune (cefaleea) poate cuprinde întregul cap, inclusiv tâmplele. Pe de altă parte, durerea de cap însoțită de sensibilitate la lumină sau sunete și senzație de vomă poate semnala o migrenă, iar congestia nazală și febra ușoară sunt simptome care apar adesea în caz de răceală. Un alt tip de durere este cea resimțită la nivelul ochilor și tâmplelor, specifică sinuzitei, scleritei, sindromului inflamator orbital sau nevritei optice.

Tratamentul durerilor de tâmple diferă, așadar, în funcție de cauza descoperită în urma analizelor medicale.

Află mai jos care sunt principalele cauze ale durerilor de tâmple, ce alte simptome apar când te confrunți cu această problemă și în ce constă tratamentul.

Cele mai frecvente cauze ale durerilor de tâmple

Majoritatea oamenilor s-au confruntat, cel puțin o dată în viață, cu dureri de cap resimțite inclusiv la nivelul tâmplelor. Durerile minore, care dispar odată cu administrarea de analgezice sau după odihnă, nu constituie motive de îngrijorare, dar cele persistente, care apar brusc și frecvent, trebuie investigate de medic, pentru că pot semnala o afecțiune gravă, precum accident vascular cerebral sau tumori pe creier. De aceea este important să faci diferența între mai multe tipuri de dureri de cap.

Migrain

Sursa foto: Flickr @ hali-berry

Iată care sunt cele mai des întâlnite cauze ale durerilor de tâmple:

Migrenele – se remarcă prin durerile resimțite pe o parte a capului, puternice, ascuțite, însoțite de senzație de vomă și vărsături. Cauzele migrenelor includ dezechilibrele hormonale, consumul excesiv de alcool, intoleranțele alimentare sau anxietatea. Migrenele nu debutează brusc, ci cresc în intensitate pe măsura trecerii timpului.

Cefaleea – este o altă cauză a durerilor de tâmple și este cauzată de tensiunea înregistrată la nivelul musculaturii gâtului, ca urmare a șederii prelungite la calculator, de exemplu. Alte simptome ale cefaleei includ tulburările de somn și amorțeala gâtului sau a cefei.

Algii vasculare ale feței (dureri „în ciorchine”) – se referă la durerile care apar cu precădere în anumite zone ale capului, asociate cu presiunea asupra ochilor și nas înfundat. Astfel de dureri sunt resimțite pe termen lung, timp de 8-10 săptămâni, urmând apoi o perioadă de remisie a acestora, timp de cel puțin un an.

Sinuzita, accidentul vascular cerebral și bruxismul sunt, de asemenea, cauze frecvente ale durerilor de tâmple.

5 afecțiuni mai puțin cunoscute care duc la dureri de tâmple

Nevralgia de trigemen – se manifestă prin dureri cronice, îndeosebi în partea dreaptă a capului. Afecțiunea apare din cauza presiunii crescute exercitate de vasele sangvine asupra nervilor cerebrali, care, în timp, duce la deteriorare mielinei, substanța moale care învelește neuronii. Simptomele nevralgiei de trigemen includ durerea severă, care nu durează mult, dar se repetă de mai multe ori pe parcursul zilei.

Artrita temporală – constă în inflamația vaselor de sânge, cauzată adesea de afecțiuni autoimune. Simptomele artritei temporale includ transpirația excesivă, durerile musculare, febra persistentă, tulburările de vedere, lipsa apetitului și durerea de tâmplă.

Headache

Sursa foto: Flickr @ dtasheva

Artroza articulației temporomandibulare – persoanele care se confruntă cu această afecțiune prezintă simptome precum: amorțeală sau înțepenire a musculaturii mandibulei, dureri de gât sau în timpul mestecatului, dificultăți la deschiderea gurii și dureri de cap care radiază în tâmple.

Tumori de lob temporal – este o altă afecţiune mai puţin cunoscută care poate conduce la dureri de tâmple. Simptomele frecvente ale tumorilor cerebrale sunt durerile de cap, localizate adesea la nivelul tâmplei drepte. Această durere este resimțită mai ales dmineața și se ameliorează pe parcursul zilei sau după eliminarea conținutului stomacal.

Hemicrania continua – este o afecțiune care se manifestă prin durere de tâmplă care crește și scade în intensitate, fără să dispară complet, apărută din cauza intervențiilor chirurgicale pe creier.

Alimente care ar putea cauza dureri de tâmplă

Anumite alimente pot declanșa durerea de tâmplă. Acestea sunt:

  • Alimentele și băuturile care conțin monoglutamant de sodiu, un aditiv folosit în multe semipreparate, care poate cauza, de asemenea, transpirație excesivă, probleme respiratorii, amorțeli ale feței. Exemple: supele la conservă, nucile prăjite, carnea procesată, dressinguri pentru salate, sosuri, chipsuri, condimente.
  • Alimentele bogate în nitriți: hot dog, salam, bacon, pește afumat, carne la conservă etc.
  • Ciocolata – conține cafeină și amine, compuși care duc la îngustarea vaselor de sânge și la declanșarea migrenelor. De asemenea, ciocolata crește glicemia, fenomen care favorizează instalarea durerilor de cap.

Când trebuie să te îngrijoreze durerile de tâmple

Durerile de cap resimțite la nivelul tâmplelor pot fi ținute sub control cu ajutorul analgezicelor și cu un somn bun, dar sunt situații când acestea sunt puternice, nu cedează și sunt însoțite de alte simptome, caz în care este indicat să soliciți ajutor medical de specialitate.

Iată câteva semnale de alarmă îngrijorătoare:

  • Durere de cap care se înrăutățește când tușești sau îți miști capul în stânga sau în dreapta
  • Apar tulburări de personalitate, de comportament sau de echilibru
  • Dureri de cap însoțite de amorțeala gâtului, febră, tulburări de vedere, de auz, vorbire îngreunată, slăbiciune musculară, ochi roșii
  • Dureri ascuțite de tâmplă la pacienții cu cancer sau care au un sistem imunitar slăbit
  • Durere de cap apărută brusc, pe parcursul nopții

Când ar trebui să soliciţi asistenţă medicală pentru durerile de tâmple

Pe lângă semnalele de alarmă prezentate anterior, vă recomandăm să solicitaţi asistenţă medicală în cazul durerilor de tâmple, în următoarele situaţii:

  • Dacă durerea creşte în frecvenţă şi intensitate
  • Dacă nu vă mai puteţi desfăşura activităţile de zi cu zi
  • Dacă durerea de cap este însoţită şi de alte simptome precum confuzie, ameţeli, febră sau vărsături.
  • De asemenea, dacă durerea este o cauză directă a unei leziuni/lovituri la cap. Precum şi dacă durerea este una bruscă, puternică.

Cum pot fi tratate durerile de tâmple

Durerile minore de cap sau care apar rareori pot fi tratate cu remedii naturale, care nu presupun administrarea de medicamente. Acestea includ: odihna într-un loc liniștit, slab iluminat, aplicarea unei comprese cu apă rece pe zona dureroasă, plimbările și exercițiile de intensitate redusă în aer liber, masajul blând al tâmplelor, consumul de alimente bogate în proteine, fibre și vitamine și tehnicile de respirație profundă.

Durerile frecvente, puternice, care nu dispar în ciuda măsurilor menționate mai sus, trebuie să te trimită la medic, pentru că pot ascunde o afecțiune severă, dar și un stil de viață nu tocmai sănătos – fumat, stres, alimentație deficitară, postură incorectă – care poate fi corectat prin ajutor de specialitate.

Așada, nu ignora durerea de tâmple și mergi la medic dacă aceasta persistă pe termen lung și te împiedică să îți desfășori activitățile zilnice. 

Surse foto: Pexels, Pixabay, Flickr

Articolul urmator
Keratoza pilară: cauze, simptome și tratament
Keratoza pilară: cauze, simptome și tratament
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?
Incepe quiz
De ce tratament ai nevoie în funcție de tipul de ten?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (86)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.