Vezica urinara hiperactiva - simptome, diagnostic, tratament

Ai o problemă cu mersul la toaletă prea des în timpul zilei?

Te trezești noaptea pentru a merge la toaletă?

Pierzi urină?

Dacă ai raspuns afirmativ la aceste întrebări, înseamnă că suferi de un sindrom cunoscut sub denumirea de vezică urinară hiperactivă.

Ce înseamnă vezica urinară hiperactivă?

Micțiunea sau urinarea reprezintă un act fiziologic complex, controlat, care durează câteva secunde și înseamnă golirea vezicii când aceasta este plină. Urinarea are loc în urma contracției mușchiului vezicii urinare, mușchiul detrusor.

Umplerea vezicii urinare în schimb, se face progresiv, durează ore și presupune o relaxare a mușchiului vezicii. O contracție spontană sau provocată a acestuia în perioada de umplere a vezicii urinare se poate traduce clinic prin simptome care pot contura sindromul vezicii hiperactive. Această afecțiune este prezentă atât la femei cât și la bărbață, iar incidența ei în populația generală o depășește pe cea a diabetului sau hipertensiunii arteriale. 

Simptomele vezicii urinare hiperactive

Simptomele vezicii urinare hiperactive sunt: urinări frecvente atât în timpul zilei, cât și al nopții, durere la urinare și incontinență urinară (pierderea urinei involuntar). Acestea apar fără o cauză evidentă, debutează lent și se extind pe diverse perioade de timp cu un impact negativ în viața de zi cu zi.

Cauzele vezicii urinare hiperactive

Cauza principală de apariție a vezicii hiperactive o constituie funcționarea defectuoasă a mușchiului vezicii urinare numit detrusor. Această funcționare defectuoasă poate, la rândul ei să fie determinată de:

• leziuni nervoase datorate unor traumatisme abdominale sau pelvine sau unor intervenții chirurgicale;
• reacții adverse ale unor medicamente, în special diuretice, sedative, antihistaminice, antidepresive și produse ce conțin cofeină;
• tumori vezicale;
• sarcini și nașteri repetate;
• malformații congenitale ale tractului urinar;
• prostatite (inflamarea prostatei - glanda genitală masculină);
• cancer de prostată;
• afecțiuni nervoase precum: atacul vascular cerebral, boala Parkinson, scleroza multiplă, traumatisme medulare, tumori medulare, neuropatia diabetică;
• infecția vezicală;
• litiază vezicală (calculi în vezică ce împiedică ieșirea urinei).

Stabilirea diagnosticului 

Diagnosticul de vezică urinară hiperactivă se pune în urma vizitei la medicul urolog. Acesta va chestiona în detaliu istoricul tău medical, după care va examina ogranele sexuale, abdomenul și rectul (penultima porțiune a intestinului gros), pentru a elimina probleme de tipul unei tumori sau unei prostate mărite, în cazul bărbaților.

Testele care se efectuează pentru confirmarea diagnosticului sunt:

• uroflowmetria - ți se vor administra lichide pentru umplerea vezicii, după care ți se cere să urinezi într-un aparat special ce înregistrează debitul de curgere;
• cistomanometria - se introduce un tub în vezică și rect pentru a măsura presiunea exercitată de mușchii vezicali;
• teste de efort - pentru a vedea dacă apare incontinența urinară la efort;
• prelevarea de urină pentru examenul bacteriologic (depistarea bacteriilor în urină).

Este posibil ca medicul să îți dea un calendar micțional, pentru a nota timp de o săptămână numărul micțiunilor și volumul de urină per micțiune în 24 de ore, precum și orele când constată incontinență sau nevoie imperioasă de a micționa.

Evoluția vezicii urinare hiperactive

Evoluția bolii include :

• depresie și alterarea somnului;
• reducerea capacității de concentrare;
• reducerea sănătății fizice și mentale;
• anxietate;
• reducerea încrederii în sine;
• infecții ale aparatului urinar;
• infecții ale pielii din jurul organelor genitale.

Tratamentul vezicii urinare hiperactive

Tratamentul vezicii urinare hiperactive include tratamentul afecțiunilor primare care au determinat apariția sa. Astfel, dacă ai o infecție, vei primi antibiotice. Pentru femeile după menopauză, se poate administra terapie hormonală cu estrogeni, care poate fi și sub formă de inel, plasture sau cremă vaginală.

Din grupul medicamentelor care tonifică sfincterul (mușchiul circular din jurul uretrei care ajută la controlul urinării) și reduc contracțiile involuntare, poți primi: efedrină, imipramină, darifenacin, trospium sau oxibutinină.

Mai există anumite dispozitive speciale numite pesarii, care se introduc în vagin pentru a susține mușchii bazinului. La femei, un tratament nou pentru vezica urinară hiperactivă constă în utilizarea unor mici greutăți vaginale, de formă conică, ce antrenează mușchii slăbiți ai bazinului, într-un mod foarte asemănător cu antrenamentul cu haltere al altor mușchi. Acest exercițiu ajută la tonifierea mușchilor pelvini.

Intervențiile chirurgicale impun: refacerea mușchilor și ligamentelor, repoziționarea vezicii sau implantul de sfincter artificial, cu care poți deschide și inchide manual dispozitivul pentru a controla fluxul urinei și a preveni scurgerile. Inserțiile uretrale sunt mici tampoane ce se introduc doar la nevoie în uretră.

Se pot injecta diverse substanțe în țesutul din jurul uretrei, pentru a o tonifia, de exemplu colagenul. Aceste injecții se fac de două ori pe an și necesită doar anestezie locală.

Dacă sindromul vezicii urinare hiperactive nu poate fi vindecat sau controlat, poți învăța să te îngrijești cu ajutorul unor articole special concepute cum ar fi: lenjerie de corp absorbantă și care neutralizează mirosurile sau dispozitive care captează urina și o drenează într-o pungă etanșă de plastic.

Modificările comportamentale includ:

• menținerea unei greutăți normale; Excesul de greutate corporală exercită o presiune asupra mușchilor vezicii, slăbindu-i;
• evitarea consumului de cafea, zahăr, alimente condimentate, alcool, băuturi acidulate sau alte excitante;
• verificarea medicamentelor luate pentru alte boli și care pot fi înlocuite cu unele fără impact asupra micțiunii;
• evitarea consumului excesiv de lichide;

Tehnicile de biofeedback aduc ameliorări substanțiale. Acestea se bazează pe controlul impulsului de a urina.

Exercițiile Kegel sunt eficiente și ușor de efectuat. Ele se pot face stând în picioare, pe scaun sau în poziție orizontală și constau în contracția mușchilor planșeului pelvian (mușchii care susțin uterul și vezica urinară și controlează contracțiile vaginului și uretrei) timp de maxim 10 secunde. Pentru a-ți da seama care sunt aceștia, poți exersa oprind scurgerea urinei.

Metode de prevenire

• evită constipația: mănâncă multe cereale, fructe și legume;
• fă zilnic exerciții Kegel;
• impune-ți să urinezi la intervale mai lungi. Propune-ți 3-6 ore între excursiile la baie;
• nu fuma. Nicotina poate irita vezica urinară;
• dubla evacuare: după ce ai urinat, așteaptă câteva secunde și apoi mai încearcă o dată. Dacă ești femeie, poți suferi și de incontinență de efort, așadar încearcă încrucișarea picioarelor la strănut sau tuse. Un studiu recent arată că această metodă simplă poate fi foarte eficientă în oprirea scurgerilor;
• încearcă lenjeria de corp și diverse articole de izolare ce sunt absorbante și neutralizează mirosul.

Vezica urinară hiperactivă este un sindrom cu care se poate trăi, iar noile alternative de tratament ne dovedesc acest lucru!

BIBLIOGRAFIE:

Campbell's Urology, de R. Kavoussi