Terapia ocupationala a aparut si s-a dezvoltat din nevoia de a gasi metode utile pentru recuperarea, tratamentul si integrarea persoanelor cu dizabilitati fizice sau psihice sau cu diverse tulburari mentale. In ultimul secol, insa, filosofia acestui tip de terapie a suferit multe transformari si s-a ajuns la ideea centrala ca ocupatiile sunt esentiale pentru sanatate si pentru o abordare holistica a problemelor de sanatate sau pur si simplu pentru o stare generala de bine a individului. Astfel, terapia ocupationala nu mai este directionata in prezent doar catre persoanele cu dizabilitati, ci si-a extins mult aria de interes si de aplicabilitate, incluzand persoane care, din diverse motive, au probleme de (re)integrare, de „gasire a locului" in societate - refugiati, persoane care si-au pierdut locuinta sau serviciul, copii obezi etc.
Terapia ocupationala - cum functioneaza
Terapeutii ocupationali sunt experti in efectele psihologice ale bolilor, accidentelor, intamplarilor nefericite asupra pacientilor si lucreaza intotdeauna ca parte dintr-o echipa care include parintii sau alte rude ale pacientului, profesori (in cazul copiilor), prieteni, colegi. Terapeutii ocupationali studiaza pacientii in mediul lor obisnuit si analizeaza felul in care acestia interactioneaza cu mediul prin activitatile pe care le desfasoara. Sunt doua modalitati principale prin care terapeuti ii pot ajuta pe pacienti: prin evaluare si prin terapie.
Terapeutii ocupationali folosesc o abordare sistematica, bazata pe metode profesionale dezvoltate de-a lungul timpului, de a identifica si de a imbunatatii modul in care pacientii percep si isi desfasoara activitatile zilnice. Metodele de terapie se concentreaza pe dezvoltarea abilitatilor necesare pentru obtinerea unui oarecare nivel de independenta (pana la independenta absoluta, in functie de pacient) si pe consolidarea capacitatii de a avea grija de propria persoana, dar si de cei din jur.
Termenul „ocupatii" e foarte vast si include toate activitatile pe care o persoana le desfasoara pe parcursul unei zile. Asociatia Americana pentru Terapia Ocupationala identifica urmatoarele domenii:
- activitati ale traiului zilnic: mersul la toaleta, igiena personala, imbracatul, mancatul, inghititul, activitatea sexuala;
- activitati instrumentale ale traiului zilnic: grija de ceilalti, grija de animalele de companie, cresterea copiilor, comunicarea, condusul / mobilitatea, managementul finantelor personale, activitati casnice - pregatirea mesei, facutul de curatenie, etc., masuri si activitati legate de sanatate, activitati religioase, mersul la cumparaturi;
- activitati care tin de odihna: pregatirea pentru somn, pauzele de odihna;
- activitati care tin de educatie;
- activitati care tin de munca: performantele la locul de munca, cautarea de joburi (daca e cazul), implicarea in activitati de voluntariat;
- activitati care tin de joaca: explorare, participare efectiva la joaca;
- activitati care tin de distractie: explorare si participare;
- activitati sociale: care tin de comunitate, de familie, de prieteni.
Foarte important in filosofia terapiei ocupationale este conceptul de performanta ocupationala, care se concentreaza pe satisfactiile obtinute in urma desfasurarii activitatiilor zilnice si pe rolul pe care il joaca acestea pentru atingerea starii generale de bine a individului.
In functie de scoala de pregatire a terapeutului, exista mai multe etape ale terapiei ocupationale si mici diferente in ceea ce priveste metodele. In principiu, insa, etapele sunt:
Evaluarea - terapeutul ocupational impreuna cu echipa (n.a.: despre ce inseamna echipa am vorbit mai sus) observa pacientul in mediul sau obisnuit si, prin diverse proceduri specifice, face o lista de concluzii privind problemele legate de activitatile zilnice si de interactiunea cu ceilalti.
Planificarea - terapeutul stabileste o lista de teluri pe termen scurt si pe termen lung ale tratamentului.
Interventia - in aceasta etapa se cauta metode de adaptare / modificare a mediului in care lucreaza / traieste pacientul la nevoile acestuia, dar si invatarea de metode, dobandirea de abilitati de catre pacient care il pot ajuta sa se integreze mai bine.
Cooperarea - este o etapa foarte importanta, cu implicatii pe termen lung, pentru ca presupune ca schimbarile sa se petreaca la nivelul „echipei" cu care pacientul interactioneaza zi de zi. Principalul scop al terapeutului comportamental este sa identifice si sa elimine barierelor de mediu (fizice, sociale etc.) ce pot impiedica participarea pacientului la activitatile zilnice sau care ii pot limita gradul de independenta.
Terapia ocupationala este, in concluzie, spus foarte simplu, un ansamblu de tehnici si metode folosite pentru a imbunatati viata persoanelor cu nevoi speciale prin integrare, auto-descoperire si, cel mai important, dobandirea independentei, a controlului asupra propriei vieti.
Urmareste-ne pe Google News
