Diabulimie: cauze, simptome și tratament

Despre tulburările de alimentație precum anorexia și bulimia s-a tot vorbit în ultimii ani. Mai puțin cunoscută este însă diabulimia, care se referă la o tulburare de alimentație în care persoanele ce suferă de diabet zaharat de tip 1 sar peste anumite doze de insulină în efortul de a pierde din kilogramele în plus.

Ce este diabulimia

Cuvântul „diabulimie” este o combinație a cuvintelor diabet și bulimie. Unii specialiști din domeniul medical folosesc termenul ED-DMT1 (Eating Disorder-Diabet Mellitus de tip 1), care este folosit pentru a face referire la orice tip de tulburare de alimentație asociată cu diabetul de tip 1.

Diabetul este o boală care afectează modul în care organismul utilizează zahărul din sânge, iar bulimia este o boală în care, după consumul de alimente, persoanele afectate încearcă să le elimine prin vărsături sau administrare de laxative, scopul fiind scăderea în greutate.

Chiar dacă diabulimia nu este recunoscută în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică al Tulburărilor Mintale, dacă nu este tratată la timp și în mod corespunzător, această afecțiune poate avea consecințe grave asupra întregii sănătăți a organismului.

Din cauză că accentul este pus pe alimente, conținut și valori calorice (greutate, glucoză) și control, plus multe întreruperi care apar în sistemul metabolic al persoanelor care se confruntă cu această condiție medicală, este bine cunoscut faptul că diabetul reprezintă un factor de risc ridicat pentru dezvoltarea unei tulburări de alimentație. Astfel, o persoană poate dezvolta diabulimie la orice vârstă și în orice moment după diagnosticarea diabetului.

Boala debutează uneori cu probleme legate de imaginea de sine sau de dorința de a pierde în greutate. Indiferent de modul în care se instalează această afecțiune, tratamentul poate fi destul de dificil, deoarece persoanele cu diabet zaharat de tip 1 tind să aibă rate mai mari de întrerupere a tratamentului și rezultate mai slabe decât alți pacienți. Metodele cele mai eficiente de tratare trebuie să abordeze atât diabetul, cât și tulburările alimentație.

Diabulimia nu are un cod de diagnostic separat, astfel încât depistarea acestei probleme de sănătate va depinde în totalitate de comportamentele privind tulburările alimentare. De regulă, aceasta poate fi diagnosticată când pacienții încep să restricționeze sever atât insulina, cât și alimentele.

Diabulimia: simptome

Insulina este un hormon natural al organismului care ajută celulele să utilizeze glucoza pe post de combustibil. Persoanele care suferă de diabet zaharat de tip 1 nu mai produc insulină pe cont propriu.

Simptomele timpurii ale diabulimiei sunt similare cu cele ale controlului scăzut al insulinei, incluzând niveluri ale hemoglobinei glicozilate (HbA1c) de 9 sau mai mult.

Simptome emoționale și comportamentale:

• Neglijarea tratamentului pentru diabet;
• Evitarea discuțiilor despre această afecțiune;
• Probleme legate de imaginea de sine, teama de a acumula kilograme în plus;
• Anxietate;
• Evitarea mâncatului în public;
• Reguli stricte privind alimentația;
• Disconfort la injectarea insulinei în public;
• Exerciții excesive;
• Modificări ale somnului;
• Izolarea socială, retragerea din foarte multe activități;
• Depresie;
• Renunțarea la rețete medicale.

Simptome fizice:

• Pierderea inexplicabilă în greutate;
• Stări constante de greață și/sau vărsături;
• Sete puternică și urinare frecventă;
• Piele uscată;
• Căderea părului;
• Valori extrem de ridicate ale glucozei;
• Oboseală persistentă pe tot parcursul zilei;
• Risc crescut de infecții, mai ales la nivelul tractului urinar;
• Niveluri scăzute de sodiu sau potasiu;
• Pubertate întârziată;
• Tulburări menstruale sau lipsa menstruației;
• Tulburări de vedere.

Diabulimia: cauze și factori de risc 

Tulburările de alimentație nu au o cauză clară, dar se presupune că, dacă există în familie, ele pot fi moștenite. De asemenea, stresul sau o traumă poate reprezenta un factor declanșator.

Monitorizarea constantă a valorilor zahărului din sânge și a dietei poate duce la preocuparea excesivă sau obsesia față de propia imagine (aspectul general, greutate și alimentele consumate).

Potrivit studiilor, femeile care suferă de diabet zaharat de tip 1 pot avea un risc dublu să dezvolte o tulburare de alimentație decât cele care nu suferă de această afecțiune.

Complicații ale diabulimiei

Corpul uman este surprinzător de rezistent, iar persoanele cu diabulimie reușesc adesea să funcționeze fără zaharuri în sânge mai mult decât este posibil în mod normal. Astfel, consecințele majore ale acestei afecțiuni sunt legate de creșterea prelungită a nivelului de zahăr din sânge. Aceste complicații pot fi severe, motiv pentru care detectarea timpurie și urmarea unui tratament adecvat sunt cruciale.

Consecințe pe termen scurt

• încetinirea procesului de vindecare a rănilor – creșterea nivelului de zahăr din sânge duce la o circulație slabă, scade funcția celulelor albe și roșii și afectează vasele de sânge; toate acestea duc la încetinirea vindecării rănilor în rândul persoanelor care au fost diagnosticate cu diabet zaharat;
• dezvoltarea infecțiilor bacteriene – un nivel ridicat de zahăr în sânge determină organismul să producă enzime și hormoni care afectează în mod negativ sistemul imunitar și reduc apărarea organismului împotriva infecțiilor. Astfel, există riscul de dezvoltare a gangrenelor sau a infecțiilor osoase.
• creșterea riscului de dezvoltare a infecțiilor vaginale;
• atrofia musculară – fără insulină, organismul nu poate să utilizeze corect alimentele și celulele încep să moară, astfel încât mușchii încep să fie descompuși pentru a produce energie;
• tulburări menstruale – fără o nutriție corectă, nivelul de estrogen scade considerabil, ceea ce poate duce la tulburări de menstruație;
• deshidratare severă – deficiența de insulină pune corpul într-o stare de înfometare, iar astfel el va descompune țesuturile pentru a crea cetone (molecule care se găsesc în depozitele de grăsimi). Prezența cetonelor în organismul unui pacient cu diabet este un semn de avertizare că nivelul glicemiei este scăpat de sub control. Cetoza în sine nu este un process dăunător și se desfășoară în mod normal la toate persoanele, însă nivelurile ridicate de cetone pot otrăvi organismul, afectând în primul rând rinichii.
• dezechilibru electrolitic – deoarece rinichii extrag zahărul și cetonele pentru a le elimina sub formă de urină, organismul va suferi un dezechilibru electrolitic, în special când apar și vărsături;
• cetoacidoză diabetică – este o urgență medicală (afecțiune care pune în pericol viața pacientului) care apare în momentul în care este perturbat metabolismul celulelor care folosesc ca substrat energetic glucoza (în special celulele nervoase, musculare și cele hepatice). Persoanele care suferă de diabet de tip 1 vor dezvolta niveluri periculoase de cetone mai repede decât persoanele sănătoase, deoarece organismul are nevoie de insulină pentru a transporta cetonele din sânge în celule. Fără insulină, cetonele se acumulează în sânge într-un ritm mult mai rapid decât pot fi extrase de rinichi, determinând astfel ca sângele să devină acid. Aciditatea crescută din sânge nu numai că afectează vasele de sânge, nervii și organele, însă chiar și o ușoară modificare a nivelului pH-ului poate determina insuficiența unor organe, cauzând comă și, uneori, deces.

Consecințe pe termen lung

Nivelul ridicat de glucoză din sânge determină distrugerea pereților vaselor de sânge, iar consecințele acestui proces pot fi observate la nivelul ochilor:

• retinopatia – este o afecțiune cauzată de o degenerescență a capilarelor care irigă retina persoanelor bolnave de diabet. Semnele retinopatiei sunt: dilitații ale capilarelor care iau forma unor mici puncte roșii, hemoragii de intensitate și de forme variabile, exsudate albe pufoase sau exsudate uscate.
• degenerescență maculară – reprezintă deteriorarea maculei (o zonă a retinei la nivelul fundului de ochi, care ne permite să vedem clar detaliile fine și să îndeplinim activități precum cititul sau condusul vehiculelor). Când macula nu funcționează corect, vederea poate deveni încețoșată, cu pete negre sau distorsiuni. Dacă este netratată, poate provoca daune permanente ochiului.

Fibrele nervoase sunt deosebit de vulnerabile la perioadele prelungite în care nivelul de zahăr din sânge este ridicat. Numeroși factori sunt responsabili de deteriorarea nervilor mici din organism, inclusiv reducerea aportului de oxigen:

• neuropatie periferică – durere, slăbiciune sau furnicături la nivelul mâinilor, picioarelor și brațelor;
• gastropareză – golirea stomacului și încetinirea procesului de digestie, provocând dureri de stomac, greață și vărsături;
• sincopă vascogavală – funcționarea defectuoasă a sistemului nervos ca răspuns la stres, determinând o scădere bruscă a tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace și, uneori, leșin;
• diaree sau constipație cronică – atunci când nervii care controlează intestinele și colonul sunt afectați, o persoană poate avea o absorbție anormală a fluidului sau aceasta poate fi încetinită.

Alte leziuni ale organelor:

• boală renală – nivelul ridicat de zahăr din sânge determină rinichii să funcționeze incorect, provocând daune majore. Rinichii își pierd capacitatea de a elimina reziduurile și excesul de lichid din organism, permițând astfel acumularea lor în organism. Acest proces poate duce la insuficiență renală, care necesită dializă frecventă sau transplant de rinichi.
• boală hepatică – deficitul de insulină poate avea ca rezultat un ficat gras, iar în cazurile severe se poate declanșa ciroza sau insuficiența hepatică;
• boală cardiacă – colesterolul ridicat din organism poate duce la întărirea și îngustarea arterelor.

Multe dintre consecințele de mai sus pot evolua rapid și pot deveni fatale, ducând astfel la:

• comă;
• accident vascular cerebral;
• deces.

Fără insulină, organismul nu poate folosi substanțele esențiale din alimente, ducând astfel la malnutriție. Ca urmare, pe lângă complicațiile enumerate anterior, o persoană cu diabulimie poate avea, de asemenea, aceleași consecințe ca o persoană care suferă de anorexie nervoasă.

Diabulimia: tratament

Tratamentul persoanelor care suferă de tulburări alimentare este diferit de la un caz la altul și depinde de afecțiunea în sine. De cele mai multe ori, tratamentul este oferit de o echipă de medici care se concentrează asupra aspectelor fizice și patologice.

Pentru persoanele care suferă de această afecțiune este extrem de important să discute cu un medic endocrinolog, un nutriționist care are cunoștințe despre diabetul zaharat și tulburări de alimentație, dar și cu un psiholog.

Acești specialiști pot oferi sfaturi specifice legate de diabet, cum ar fi gestionarea aportului de insulină. Metodele de tratament pot fi diverse, de la educație nutrițională și psihoterapie până la medicamente. Terapia cognitiv-comportamentală este adesea folosită în tratamentul tulburărilor de alimentație.

În cadrul terapiei, orice persoană cu diabulimie va învăța cum să facă față stresului provocat de monitorizarea continuă a glicemiei și a regimului alimentar.

Persoanele diagnosticate cu diabulimie severă pot avea nevoie de spitalizare pentru a acorda atenție complicațiilor grave. Din păcate, în prezent nu există un protocol specific de tratament pentru persoanele care suferă de această afecțiune, iar unele încercări de tratament pot fi periculoase.

Diabulimia este o tulburare gravă a sănătății mintale și este important de reținut că aceasta nu poate fi tratată prin simpla întărire a educației privind diabetul sau subliniind riscul de complicații.