Da, un obicei atât de inofensiv și, aparent, la modă, în zilele noastre, poate ascunde în spatele său tulburări mintale serioase, care necesită tratament. Tuturor ne place să ne pozăm... mai ales în acele zile speciale în care, pur și simplu, simțim că arătăm splendid și că avem totul sub control, nu-i așa?
În plus de asta, fotografiile (fie ele digitale sau nu), care pot fi considerate "copii" ale realității, până la urmă, ne ajută să ne păstrăm amintirile vii și să ne bucurăm de anumite momente la nesfârșit. Și nu este nimic greșit în a te poza, dimpotrivă. Există studii care arată că selfie-urile, de exemplu, au un rol foarte important în bunăstarea mintală și fizică a fiecăruia dintre noi.
Problema apare, totuși, atunci când ne formăm un obicei de a ne poza zilnic și de a ne distribui instantaneele constant în mediul online pentru ca alții să le vadă și, de ce nu, să le admire. Aici, putem vorbi deja despre tulburări mintale, care au nevoie de tratament și care se bazează pe anumite lipsuri sau temeri adânc imprimate în personalitatea "făptașului".
Ce este selfita?
În urmă cu câțiva ani, Asociația Americană de Psihiatrie (AAP) a clasificat selfie-urile, mai exact, nevoia de a face selfie-uri foarte des, ca fiind o nouă tulburare mintală, care și-a făcut loc în viețile noastre prin intermediul rețelelor de socializare.
APA a definit "selfita" ca fiind "dorința obsesiv-compulsivă de a face fotografii cu propriul chip și de a le posta pe rețelele de socializare ca o modalitate de a compensa stima de sine scăzută și de a umple un gol existent".
Ulterior, o echipă de oameni de știință de la Nottingham Trent University din Marea Britanie și Thiagarajar School of Management din India au început să cerceteze conceptul explicat de AAP pentru a vedea dacă fenomenul ascunde, cu adevărat, tulburări comportamentale. După numeroase studii, s-a constatat faptul că rețelele de socializare și evoluția tehnologiei au un rol foarte important în apariția acestei afecțiuni, dar și că există trei nivele de selfită, în funcție de cât de "intensă" este așa zisa obsesie: borderline, acută și cronică.
Selfita borderline, sau cea la nivel limită, descrie obiceiul de a-ți face selfie-uri de cel puțin trei ori pe zi, fără a le posta, totuși, pe rețelele de socializare.
Selfita acută este obiceiul de a ne poza de trei ori pe zi și de a posta fiecare fotografie în parte pe conturile de social media.
Selfita cronică este definită ca nevoia incontrolabilă de a ne fotografia non-stop și de a posta instantaneele în mediul online de cel puțin șase ori pe zi.
În toate aceste cazuri, tratamentul constă în terapia cognitiv-comportamentală și nu se poate realiza cu ajutorul pastilelor.
De ce apare selfita?
Oamenii care suferă de selfită, conștient sau nu, au cu toții două lucruri în comun: nevoia de atenție și stima de sine scăzută. Pe lângă aceste două "probleme de bază", mai pot exista și altele, de la caz la caz.
Nevoia de atenție poate apărea încă din copilărie și se manifestă cu preponderență în adolescență. Tocmai de aceea, nu este de mirare că adolescenții și tinerii sunt cei care, de fapt, dezvoltă această boală în mare parte, procentual. Micuții care nu primesc atenția părinților în primii ani din viață dezvoltă, cu timpul, sentimente de insecuritate, teamă de eșec, singurătate și neîncredere în sine, motiv pentru care, mai apoi, ajung să aibă comportamente denumite ca fiind exagerate.
O stimă de sine scăzută, deci nesănătoasă, provine dintr-o imagine defectuoasă asupra propriei persoane și alimentează un stil de gândire negativ. Ea este specifică persoanelor care încearcă constant să atingă perfecțiunea, care se compară cu alții și care obișnuiesc să se supună auto-criticii neconstructive, exagerate. Exact ca în cazul nevoii de atenție, stima de sine scăzută este o urmare a experiențelor prin care omul trece pe parcursul vieții sale, încă de mic copil. În acest caz, valorile dobândite din partea familiei dar și felul în care anumite comportamente au fost interpretate au roluri foarte importante în evoluția afecțiunii.
Prin urmare, cei care exagerează, la propriu, cu selfie-urile încearcă să compenseze lipsurile pe care le-au dobândit cu timpul, dar și să își îmbunătățească statutul social. Cum se întâmplă asta? Ei bine, realizare și editarea unor astfel de fotografii îi permite protagonistului să controleze modul în care este perceput de alții.
Cu ajutorul tehnologiei din ziua de azi, poate minimiza sau chiar elimina trăsăturile care nu îi plac la el, în timp ce, de asemenea, își poate "sublinia" sau chiar "crea" anumite atuuri. Sigur, rezultatul final nu mai are nicio legătură cu realitatea, însă reprezintă imaginea pe care acesta se simte confortabil să o împărtășească cu prietenii virtuali.
Și astfel, după ce s-a expus pe rețelele de socializare, persoana în cauză așteaptă aprecierea altora (celebrul like sau comentariile), pentru a se "hrăni" cu ea și pentru a se simți mai bine cu ea însăși.
”În mod tipic, cei care au această condiție suferă de o lipsă de încredere în sine, cauta să se ‘integreze’ în rândul celor din jurul lor și pot manifesta simptome similare cu alte comportamente de predispoziție la adicție”, a declarat dr. Janarthanan Balakrishnan, cercetător asociat la Departamentul de Psihologie de la Nottingham Trent.
”Aproape orice poate deveni o dependență, și asta nu se referă la timpul pe care îl petreci făcând ceva, ci la genul și seriozitatea problemelor pe care le provoacă în viața ta… Dacă ești atât de preocupat să-ți faci selfie încât ratezi întâlnirile face to face cu prietenii, atunci ai o problemă. Sau dacă întârzii la serviciu din cauza asta, ocupat în a captura imaginea perfectă înainte de a pleca de acasă, ar trebui să îți pui câteva întrebări. Sau dacă nu mai apuci să te pregătești pentru orele de curs, preocupat să numeri like-urile de la ultimul selfie, da, atunci poate fi un semnal că ești pe drumul greșit”, spune și psihoterapeuta Amy Morin.
De menționat este și faptul un studiu recent care a analizat motivele pentru care 276 de studenți își fac selfie-uri a constatat că nu există o corelație între narcisism și distribuirea acestor fotografii în mediul online. Cei care au obținut scoruri scăzute în testele pentru stabilirea existenței narcisismului au postat la fel de multe selfie-uri ca și cei care au avut scoruri ridicate. În timp ce unii dintre subiecți au avut motive narcisiste evidente pentru a face acest lucru, alții și-au dorit doar să-și sporească stima de sine sau să se conecteze virtual cu alte persoane.
Asta nu înseamnă neapărat ca persoana obsedată de selfie-uri este narcisistă, ci doar că, în esența sa, nevoia de a controla percepția publicului este una narcisistă. Ca și în cazul majorității caracteristicilor narcisiste, aceasta poate acoperi nesiguranțele și poate ajuta persoana cu pricina să simtă că se ridică la nivelul propriilor standarde pe care și le impune.
În ziua de astăzi, tot mai mulți adolescenți și tineri dezvoltă tulburări de personalitate și, implicit, un tip de selfită. Astfel de probleme se pot rezolva, cu timpul, și tocmai de aceea este absolut necesar ca orice persoană care se regăsește în fenomenul explicat mai sus să apeleze la un specialist.
Citește și: Tulburarea ciclotimică: ce este și cum se tratează?
Urmareste-ne pe Google News
