Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Studiu: De ce este necesar să purtăm toți măști chirurgicale

Vineri, 03.04.2020

Cu toții știm mesajele video de la televizor cu măsurile de prevenție împotriva coronavirusului. Măștile de protecție sunt recomandate doar persoanelor care suspectează că sunt bolnave și celor care au grijă de oameni bolnavi. Însă, Sui Huang, specialist Biologie Moleculară și profesor la Institutul de Biologie a Sistemelor (ISB) din Seattle, contrazice autoritățile și explică de ce este bine ca toată lumea să poarte mască de protecție. 

"Motivul acestor recomandări nu are la bază rațiuni științifice, ci au fost motivate de nevoia de a economisi măștile atât de valoroase pentru profesioniștii din domeniul sănătății (...) Măștile sunt un instrument eficient pentru a opri răspândirea COVID-19. Sunt foarte importante și eficiente. Asigură o protecție bidirecțională", spune prof. Sui Huang, potrivit rfi.ro

masca de protectie coronavirus

Cât de eficiente sunt măștile chirurgicale

Potrivit profesorului Sui Huang descurajarea purtatului de măști este un lucru ilogic, având în vedere că noul coronavirus intră în organismul prin tractul respirator superior. El mai spune că purtarea măștilor, distanțarea socială și spălatul frecvent pe mâini sunt principalele arme împotriva coronavirusului, ajutând astfel la aplatizarea curbei.

"Dacă nu tragic, ar fi cel puțin greșit ca logica și biologia occidentală să contribuie la propagarea rapidă a COVID-19 prin descurajarea purtării măștilor. Dat fiind că tractul respirator superior este principala poartă de intrare pentru SARS-Cov2 în țesutul uman, utilizarea măștilor simple (care ridică o barieră funcțională și blochează particulele mari care aterizează pe nas, gât sau față) ar putea reduce semnificativ rata de producție R, într-o măsură comparabilă cu distanțarea socială și spălatul mâinilor. Împreună ar fi un efort de două ori mai mare pentru „aplatizarea curbei (...)

Nu mai putem afirma că măștile nu sunt eficiente. Nu putem permite perfectului să fie dușmanul binelui. Pentru că dacă o protecție parțială, datorată măștilor chirurgicale sau chiar fabricate acasă, reduce probabilitatea de transmiterea virusului într-o măsură similară cu cea a distanțării sociale recomandate (la fel de imperfectă) la "minim 6 metri unul de celălalt" sau ca sfatul „nu vă atingeți ochii, gura sau nasul”, s-ar putea apoi dubla impactul intervenției non-farmacologice asupra aplatizării curbei”, a explicat Huang.

Citește și Oamenii de știință avertizează - acesta este simptomul ascuns al infectării cu coronavirus!

aplatizarea curbei coronavirus

Sursă foto: Imgur

Conform profesorului Sui Huang, recomandarea Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (SUA) conform căreia măștile purtate de persoanele care nu lucrează în domeniul medical sunt ineficiente este o ipoteză greșită din trei puncte de vedere: "de logică, în mecanica de transmitere a virusului și în biologia contaminării virale".

Cum se transmite coronavirusul 

Profesorul Huang susține că nicio o mască chirurgicală nu oferă protecție maximă, de 100%, dar asta nu înseamnă că sunt inutile și îi îndeamnă pe oameni să poarte măști, indiferent de procentajul acestora de protecție. 

"Desigur că nicio mască – nici chiar masca respiratorie N95 aprobată NIOSH sau o mască chirurgicală folosită puțin - nu asigură o protecție perfectă („100%”). Însă o protecție imperfectă nu înseamnă „complet inutilă”, așa cum un pahar care nu este complet plin nu înseamnă că este un pahar gol. Aș accepta cu bucurie un pahar cu apă plin 60% atunci când îmi este sete. Absența dovezilor (a protecției) nu este o dovadă a absenței. Dar în lumea noastră binară  se poate ca mesajul oficial potrivit căruia măștile chirurgicale „nu sunt eficiente” să fi fost recepționat greșit: că sunt absolut inutile", potrivit rfi.ro

De asemenea este vital să înțelegem cum se transmite virusul și de ce este importantă atât distanțarea socială și distanța de minim 6 metri între persoane, în diferite cazuri. 

Citeste si: ANPC: Cum să îți faci cumpărăturile la magazin în siguranță, ca să nu duci coronavirus acasă

"Odată cu scopul declarat de a „aplatiza curba” (și nu de a elimina total virusul), avem o componentă „relativă”, spre deosebire de un obiectiv absolut, care poziționează noțiunea de „protecție parțială” într-o lumină nouă. În principiu, se poate calcula amploarea Y de aplatizare a curbei oferită cu o protecție parțială cu X%, asigurată de mască. Dar pentru asta trebuie să înțelegem mai întâi în detaliu mecanica și biologia felului de transmitere a virusului. Modul în care virusurile transmisibile pe calea aerului sunt transportate de picături de la o persoană la alta este o chestiune complicată, subestimată. Picăturile pot (în contextul acestei discuții) să fie împărțite în două categorii principale, pornind de la mărimea lor: 

aerosoli coronavirus

Sursă foto: Imgur

  1.   Picături cu un diametru mai mic de 10 um (microni), limita superioară a dimensiunii din definiția „aerosolului” (particule atât de ușoare încât să poată pluti în aer). Din rațiuni de concizie, să numim această categorie „aerosoli”. Acești mici aerosoli sunt transportați prin ventilație sau prin vânt și astfel pot circula prin camere. Măștile N95 sunt diferite de măștile chirurgicale prin faptul că primele sunt proiectate (conform cerințelor de reglementare) pentru a opri aerosolii: măștile N95 trebuie să filtreze 95% din picăturile mai mici de 0,3 um.
  2. Picături mai mari de 10 um (microni), care ating 100 um sau mai mult. Să numim aici aceste particule mari „picături de pulverizare”. (Pentru o discuție mai detaliată, consultați Nicas și Jones, 2009). Desigur, picăturile pot fi și mai mari, până la o dimensiune vizibilă pentru ochiul liber în jetul generat de tuse sau strănut (diametru de 0,1 um sau mai mare). Calculele efectuate de Xie și colab. sugerează că, dacă sunt împroșcate, picăturile> 0,1 um se pot evapora sau pot cădea pe o suprafață până la 2 m distanță, în funcție de dimensiunea picăturii, umiditatea și temperatura aerului. Dar tusea sau strănutul le pot propulsa ca niște proiectile, cu o viteză la sursă de 50 de metri / secundă (pentru strănut) sau 10 m / s (pentru tuse), iar picăturile pot ajunge până la 6 m distanță. Dacă așa stau lucrurile, atunci „distanța sigură” de 6 metri în întâlnirile sociale poate să nu fie suficientă - cu excepția situației în care purtați o mască (simplă)", a adăugat profesorul Huang. 

Potrivit profesorului Huang, particulele din aer trebuie să fie de dimensiuni mici pentru putea ajunge prin canalul respirator la plămâni. 

cum te protejează masca de coronavirus

Sursă foto: Imgur

Ce tip de mască de protecție este cel mai bun

De asemenea, eficacitatea a trei tipuri de măști diferite a fost comparată în urma unui studiu realizat în Olanda.

"Chiar și în ceea ce privește aerosolii mici, nu trebuie să uităm că filtrarea parțială asigurată de măștile chirurgicale este mai bună decât nimic. Într-o simulare experimentală a capacității de filtrare a măștilor din 2008, van der Sande și colegii săi din Olanda au comparat trei tipuri de măști în ceea ce privește capacitatea lor de a opri aerosolii mici cu dimensiuni de la 0,2 până la 1 um - picături care ajung în plămânul inferior: (i) mască artizanală din bumbac (DYI), (ii) măști chirurgicale standard și ( iii) masca FFP2, echivalentul european al măștilor N95."

tipuri de masti chirurgicale

Sursă foto: Imgur

În urma acestui experiment, s-a dovedit că măștile nu sunt ineficiente, așa cum se speculează. Din contră, măștile de tip FFP2 ( sau N95) au filtrat 99% din particulele existente în aer, iar măștile chirurgicale au scăzut procentul de particule existente de 4 ori, potrivit profesorului Huang.

"Este plauzibil ca pentru picăturile de pulverizare mai mari din tuse diferența dintre măștile chirurgicale și măștile F95 să fie și mai mică. Interesant este și că eficacitatea și diferențele descoperite în studiu sunt mult mai mici în ceea ce privește protecția de la exterior spre interior (blocarea particulelor din exterior înainte să ajungă în canalul respirator al purtătorului măștii)", a explicat Huang. 

În urma tuturor acestor rezultate, s-a dovedit că până și purtarea celei mai imperfecte măști poate ajuta la aplatizarea curbei, împreună cu respectarea celorlate măsuri de protecție. Prin purtarea măștii ne putem proteja atât pe noi, cât și pe cei din jurul nostru. 

Citește și COVID-19: cum trebuie să mergem la medic, dacă este neapărat necesar! Reguli de bună purtare

protectie masti coronavirus

Sursă foto: Imgur

Conform lui Huang procesul de transmisie a virusului ne oferă soluția pentru a opri această pandemie, soluție care ,evident, nu a fost luată în considerare de autoritățile care suțin că măștile sunt ineficiente în lupta cu noul coronavirus.

"Vă propun să aruncăm o privire la biologia procesului de transmisie a virusului, care oferă o cale de ieșire din această problemă și, de asemenea, nu a fost luată în considerare de către autoritățile care au susținut că „măștile chirurgicale nu sunt eficiente”. Virusul SARS-Cov-2, ca orice virus, trebuie să se ancoreze în celulele umane folosind un principiu tip cheie - încuietoare, în care virusul reprezintă cheia și celula încuietoarea care este complementară pentru cheie pentru a intra în celulă și a se înmulți.  Pentru virusul SARS-Cov-2, proteina de suprafață virală „Spike protein S” este „cheia” și trebuie să se încadreze perfect în proteina „tip încuietoare” care este exprimată (= prezentată molecular) pe suprafața celulelor gazdă.

structura coronavirus

Sursă foto: Imgur

Proteina tip încuietoare celulară pe care o folosește virusul SARS-Cov-2 este proteina ECA2 (enzima de conversie a angiotensinei 2) (FIG. 6). Această enzimă de suprafață celulară are în mod normal o funcție de protecție cardio-pulmonară. ECA2 are la niveluri mai ridicate la vârstnici, la persoanele cu insuficiență cardiacă cronică sau cu hipertensiune arterială pulmonară sau sistemică. (A se nota că un nivelul ECA2 are rolul de a limita rata de infecție, deoarece alte proteine ​​gazdă a căror prezență este necesară pentru ca virusul să intre în celule, cum ar fi proteazele, sunt mai abundente și exprimate mai mult în cazul unui nivel ridicat al ECA2). Anumite medicamente pentru tensiune arterială (cum s-a discutat intens în ultima vreme, deoarece hipertensiunea arterială este un factor de risc pentru dezvoltarea sindromului de detresă respiratorie acută ARDS și pentru deces în evoluția cazurilor de  COVID-19), dar și stresul mecanic cauzat de ventilație, pot crește, în mod ironic, nivelurile ECA2", a spus Sui Huang. 

La final, prof. Sui Huang susține că dacă autoritățile vor încuraja purtarea măștilor de absolut toată lumea, am putea avea o șansă să câștigăm bătălia împotriva coronavirusului. 

"Dacă vom vedea o deschidere a societății venită din presiunea politică de a susține economia, atunci poate încurajarea purtării măștilor în public ar fi un compromis bun între închidere totală și libertate totală care vine cu riscul resurgenței inamicului invizibil. Acum există o motivație științifică robustă pentru a opri isteria anti-măști a autorităților și poate chiar pentru a impune la scară largă utilizarea lor precum în țările asiatice care au reușit aplatizarea curbei."

Reamintim că până la acest moment, România a înregistrat 3,183 de cazuri și 116 decedați.

Surse foto: Imgur; Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!