Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Cum se schimba forma sanilor? Iata ce modificari au loc la nivelul lor!

Viorica Ghinea, redactor

Un simbol al sexualitatii si al feminitatii, sanii sunt descrisi de experti ca niste amprente, avand in vedere ca fiecare reprezentanta a sexului frumos ii are unici. Curiozitatile legate de bust nu se incheie aici, ci continua si cu alte caracteristici suprinzatoare. Stiai ca au loc schimbari periodice ce tin de forma sanilor tai? Iata 10 cazuri in care apar modificari la nivelul decolteului tau atat la exterior, cat si in interior!

10 cazuri in care forma sanilor se schimba

Pubertatea. Schimbarile petrecute in perioada pubertatii la nivelul sanilor sunt de departe cele mai importante, mai ales ca modificarea volumului lor este adesea primul semn ca are loc maturizarea corpului. Sfarcurile si aureolele devin tot mai pronuntate, apoi sanii incep sa se dezvolte complet, insa intregul proces poate sa dureze chiar cativa ani.

forma sanilor

Faza foliculara. Ciclul menstrual este impartit in doua perioade principale: faza foliculara (incepe chiar din prima zi de dupa terminarea menstruatiei si dureaza 10- 11 zile) si faza luteala (are loc dupa ovulatie). In faza foliculara, in special in primele 5-7 zile, nivelul de estrogen si progesteron este scazut, astfel ca si sanii tai sunt mai mici. Conform specialistilor, se pare ca aceasta este forma lor reala.

Faza luteala. Odata ce incepe ovulatia, nivelul de estrogen si progesteron incepe sa creasca, astfel ca simti la nivelul bustului o senzatie de greutate si tensiune. Atat densitatea, cat si forma sanilor sufera schimbari in aceasta perioada.

Schimbarile de greutate. Tinand cont de faptul ca sanii sunt formati din tesut adipos, glande si colagen, este normal ca atunci cand slabesti sau te ingrasi sa se schimbe si forma si densitatea lor. Cat se vor micsora sau cat isi vor mari volumul, depinde de compozitia lor, care difera de la femeie la femeie.

Sexul. Atunci cand te exciti, presiunea vaselor de sange conduce la marirea bustului, mameloanele se intaresc, iar aureolele se extind.

forma sanilor

Anticonceptionalele. Primele pilule contraceptive aveau mult estrogen in compozitia lor, astfel ca multe femei apelau la ele doar pentru a-si mari volumul pieptului. In prezent, cand studiile in acest domeniu au mai evoluat, concentratiile de hormoni au fost echilibrate, insa tot vor putea fi observate efecte la nivelul formei sanilor, in special in prima etapa a administrarii pilulelor.

Exercitiile fizice. Si activitatea fizica are efecte asupra densitatii si a formei sanilor. Miscarile realizate special pentru tonifierea bustului confera o linie frumoasa decolteului, oferind senzatia de sani mai mari.

Sarcina. Schimbarile petrecute in aceasta perioada la nivelul sanilor au rolul de a pregati tesuturile pentru alaptare. Vasele de sange, ductele si lobii se dilata, iar sfarcurile si aureolele se maresc. Sanii devin mai sensibili si apare o senzatie de „plin".

Alaptarea. Odata ce glandele mamare incep sa produca lapte, au loc o multime de schimbari legate de forma sanilor. Prolactina, un hormon esential in aceasta perioada, poate fi stimulat si de plansul unui copil, chiar daca nu este al tau, dar si de atingerea unui bebelus sau de sex.

Menopauza. Chiar daca nivelul de estrogen scade din organism atunci cand se instaleaza menopauza, sanii nu scad in dimensiune, ci, mai degraba, se lasa si dezvolta tesut adipos.

Dimensiunea si forma sanilor nu se schimba doar odata cu varsta, ci chiar de la o zi la alta. Astfel de schimbari apar la majoritatea femeilor, insa gradul modificarilor difera de la persoana la persoana.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.6 (5)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!